Pace...

"Departeaza-te de rau si fa binele, cauta pacea si alearga dupa ea..."(Ps 34.14) E unul din versetele la care m-am gandit astazi. Ultimele zile au fost pentru mine un pic mai dificile, (am castigat niste excursii gratuite la spital in urma unei sinuzite :), si stateam si ma gandeam asta-noapte la pacea despre care nu degeaba este scris ca iti poate pazi sufletul, mintea si implicit trupul,in astfel de situatii, acea pace care intrece orice pricepere (Filipeni 4.7), daruita si lasata de insusi Domnul Isus.

Gandul simplu care se desprinde din versetul cu care am inceput este acela ca aceasta pace nu e mereu atat de la indemana pe cat ne-am dori. In vremuri "de bine" e usor sa fii linistit si poate chiar impaciuitor cu ceilalti, insa a stii si a putea sa-ti pastrezi pacea in momente in care nu e chiar atat de logic sa o ai, este intr-adevar una din dovezile de traire cu Dumnezeu. Cred ca tocmai de aceea versetul ne provoaca la "a cauta" chiar "a alerga dupa" pace in momentele in care primul instinct te-ar duce spre cartire, spre autocompatimire sau vaicareala, spre nemultumire, razvratire, riposta, manie... In momente ca acestea versetul ne indeamna sa ne departam de astfel de lucruri si sa facem binele...cautand pacea care poate la prima vedere e poate ascunsa privirilor noastre, orbite de uriasii cu care avem de luptat, sau chiar alergand dupa pacea care parca "nu se lasa prinsa" in acele momente.

Dincolo de metafore si comparatii, indemnul e la a lua atitudine. Deseori ne lipseste pacea, si stand sa ne intrebam de ce, nu facem nimic in sensul asta. Doar ne plangem ca n-o mai avem si ne lipseste asteptand sa cada de undeva asemeni "perei malaiete" in gura respectivului personaj.

Versetul ne indeamna la a ne face partea. Uneori pacea vine peste noi, alteori insa noi trebuie sa mergem in cautarea ei. Poate cautarea sau alergarea dupa pacea care-ti lipseste este tocmai staruinta in rugaciune la care ai renuntat demult, poate refacerea unei relatii, o cerere de iertare sau a ierta pe cineva care ti-a gresit in trecut, poate a renunta la un pacat, poate a cauta voia lui Dumnezeu intr-un mod mai serios.

Omul plin de pace nu e cel care o are in momentele de bine, ci cel ce si-o pastreaza in momentele de greu sau in conditii improprii! Nu te gandi ca pacea e ceva ce trebuie sa ai mereu din senin, sau ca e inclusa in pachetul de fiecare zi. Uneori este, alteori insa trebuie sa faci ceva in privinta asta. Pacea nu e pentru oamenii comozi, e pentru cei interesati sa o aiba.

Partea buna este aceea ca Datatorul pacii nu este cel ce o ascunde. Dumnezeul pacii nu se joaca nici "de-a va-ti-ascunselea", si nici "de-a prinselea". Cel rau este insa cel care ne ia ochii de atatea ori cu alte lucruri facand ca pacea sa ne para ascunsa.

Asa ca, pentru saptamana asta va doresc ochi deschisi in vederea pacii....si daca e cazul spor la alergat...

Binecuvantari vesnice,

radusamuel

Nu cumva sunt eu?...

O intrebare care suna destul de cunoscut, banuiesc. Cu siguranta gandul va duce la camera de sus, unde Domnul Isus sta inconjurati de ucenicii Sai la ultima praznuire a Pastelor de care dorise mult sa aibe parte impreuna cu ei. Partea din Scripturi la care m-am oprit saptamana aceasta e cea din Marcu 14. Versetele de la 12 la 21 prezinta exact episodul camerei de sus. Multe lucruri interesante, relateaza (tanarul pe atunci) Ioan Marcu in acest pasaj, detalii unice care il deosebesc de ceilalti evanghelisti, insa asupra lor ne vom opri atentia cu alta ocazie. M-am oprit la textul acesta din simplul motiv ca era textul randuit pentru partasia mea de dimineata cu Domnul.

"Adevarat va spun ca unul din voi, care mananca cu Mine, Ma va vinde..." Si mai apoi: "Fiul omului, negresit se duce dupa cum este scris despre El.Dar vai de acela prin care este vandut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el sa nu se fi nascut!" E rostirea care mi-a marcat dimineata si timpul de rugaciune. Dar haideti s-o luam mai pe indelete...

Ce inseamna sa vinzi? Inseamna a "schimba" ceva pe bani. Dai o masina, spre exemplu si primesti o anumita suma de bani, oferi o piesa de mobila, o bicicleta, un obiect de arta...etc si primesti in schimb bani, reprezentand contravaloarea obiectului stabilita de comun acord intre parti. Desi "a vinde" are cu siguranta in context si intelesul de "a trada", nu este lipsit de noima a spune ca verbul poate fi interpretat si in sensul lui propriu. Iuda stabilise pretul Domnului Isus impreuna cu Preotii cei mai de seama la 30 de arginti...pretul unui rob slab...(Matei 26.14-16). Oare acesta sa fi fost pretul Hristosului Cel nepretuit? E chiar hilar, nu? Cu toate astea aceeasi e si atitudinea noastra de cele mai multe ori in fata banilor. Il vindem pe Hristos! Adica Il schimbam pentru bani, pentru slujbe mai bune, pentru duminici petrecute in mod constant la lucru din lacomie... Nu stiu daca ati observat, dar majoritatea, cand vine vorba de bani devenim tare agresivi, frustrati sau mandri (depinde de salar), ori foarte interesati, serviciul are mereu prioritate (nu vorbesc de situati fortuite sau obligatii de servici, ci de ore suplimentare, sau venituri de care nu ar fi neaparata nevoie sa fie facute duminica). Oricum, exemple sunt multime, nu vreau sa intru in detalii. Cert este ca majoritatea, intr-un fel sau altul stabilim un pret de rob beteag si-L vindem pe Hristos pentru castigul nostru material.

Lucrul la care nu ne gandim si nu s-a gandit nici Iuda, este acela ca pentru a vinde ceva, acel ceva trebuie sa-ti apartina. V-ati gandit vreodata ca Iuda a vandut ceva ce nu-i apartinea? Pentru ca cei ce-L au pe Hristos inteleg ca Hristosul nu se vinde, ci se impartaseste... E cumva si impropriu spus ca Iuda L-a vandut pe Domnul Isus. Din pacate El nu i-a apartinut niciodata...desi I se daruise, asa cum ni s-a daruit si noua, tuturor celor ce L-am primit crezand in Numele Lui, si totodata inca se daruie celor ce vor sa-L primeasca si azi... Cu toate astea, multi dintre noi, cei care avem pretentia ca Il avem, suntem mai gata-gata sa-L vindem in loc sa-L impartasim. Adica sa-L schimbam pe bani, pe castig material in loc sa ne facem prioritate din misiune. Si nu vorbesc de China sau Africa, ci de locul tau de munca! Sunt perfect constient ca robii crestinati din primele secole nu erau liberi sa mearga in fiecare duminica la biserica. Dar isi impartaseau Hristosul stapanilor lor. Acum, desi avem libertatea, parca alegem de multe ori sa ne inrobim singuri pentru un castig care ne este in final paguba. "Nu puteti sluji si lui Dumnezeu si banilor!" spunea Domnul Isus. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Lucrarea unora este chiar administrarea banilor, iar altii sunt obligati uneori sa mearga duminica la servici. Dar e una sa-ti impartasesti acolo Dumnezeul sau sa devi robul a ceea ce faci! Este mereu loc de slujire, si nu numai in biserica. Daca serviciul tau e foarte incarcat, si petreci multe ore la servici, gandeste-te de ce o faci. Doar pentru un salar mare? Sau intelegi ca acolo e locul in care trebuie sa-L impartasesti pe Hristos? Prin harul lui Dumnezeu am la momentul acesta un servici bun, si are intr-un fel partea lui de sacrificiu. Dar daca stau si ma gandesc, Dumnezeu m-a vrut aici cu un scop bine determinat. Nu cred ca Dumnezeu ne vrea saraci daca ne da alternativa unei slujbe mai bune, insa ne vrea tot slujitorii Lui si acolo. Nici Noe sau Enoh (Geneza 5-7) nu au avut biserica si nici macar o "zi a Domnului" cum avem noi duminica. Ei au stiut insa una singura: amandoi au UMBLAT CU DUMNEZEU. Fie la camp, fie acasa, fie pe strada, fie in curte, la masa, in calatorie, etc...Fiecare pas al lor era facut in prezenta lui Dumnezeu. Cred ca asta ne-ar schimba si noua viata.

Cel ce Il schimba pe Hristos pe bani, ar fi fost mai de folos sa nu se nasca...spunea Domnul Isus. Si are dreptate...pentru ca efectiv isi traieste viata degeaba...n-a inteles nimic. Si culmea, tocmai asta cautam, insemnatate si statut. Dar oare nu tocmai El ni le da pe acestea? Cum sa le mai ai daca le-ai "vandut" odata cu El?

Revin in final la intrebarea la care faceam referire la inceput. La o prima citire mi s-a parut atat de puerila. Si ma gandeam: oare ucenicii nu stiau fiecare ce are de gand sa faca? Nu e putin absurd sa te intrebi asa?

Dar am ajuns apoi, luminat de Duhul la concluzia ca o astfel de intrebare care te provoaca la autoanaliza, pusa din cand in cand, te scuteste de mari caderi. Am decis sa ma intreb si eu deci, analizandu-mi din cand in cand starea prezenta, planurile si obiectivele aceasta intrebare. Te provoc si pe tine: ia cateva momente si vezi ce faci la momentul actual? Iti impartasesti Hristosul, sau L-ai vandut de mult? Sau poate inca nu, dar esti in pericol s-o faci...

Da..."Nu cumva sunt eu?" este cea mai legitima intrebare in contextul vietii de astazi...

Binecuvantari vesnice,

radusamuel

Ce faci azi?

Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.

Coloseni 3:1-4

Afland de moartea lui Adi, la putin timp dupa accident, m-am gandit ca facand atatea drumuri in ultima vreme, puteam destul de usor sa fiu si eu in locul lui. Totusi, asta nu tine de frecventa calatoriilor cu masina sau cu avionul sau pe jos...ci de numarul zilelor pe care Dumnezeu ni-l ingaduie. Unora mai multe, altora mai putine, de ce asa...o stie El, si o stie bine...pentru ca El nu greseste. Insa nu discutam acest aspect pentru ca nu tine de noi si ne depaseste puterea de intelegere. Lucrul care ne priveste insa cu certitudine si la care ar fi bine sa luam seama, este acela al posturii in care acest moment al sfarsitului zilelor noastre ne va gasi.

"Ce faci azi?" sau "La ce te-ai gandit pentru azi?" E o intrebare pe care poate ti-ar pune-o cineva care doreste sa programeze ceva care sa te implice, sau poate cineva care se intereseaza de tine, sau altcineva din pura curiozitate...Cert este ca e o intrebare foarte des uzitata in convorbirile noastre.

Fiind tineri, mintea noastra este plina de planuri pe termen lung, si poate lipsita de majoritatea grijurilor zilei de maine ale unui om mai in varsta. Totusi, ocazii ca moartea fulgeratoare a lui Adi ne constrang sa dam momentului numit "acum" si zilei de "azi" o insemnatate deosebita. De fapt, asta e tot ceea ce avem: ziua de ieri a trecut -buna sau rea n-o putem intoarce- iar ziua de maine nu ne apartine. Acesta este si motivul pentru care Biblia ne invata nu este nici o zi mai incarcata de importanta decat cea numita "astazi". Astazi este ziua pocaintei, astazi este momentul trairii in curatie, astazi este momentul iertarii, astazi este momentul refacerii sau cladirii relatiei cu Dumnezeu, astazi e ziua de implinit Cuvantul, de trait frumos, de urmarit sfintirea, de umblat in faptele bune pregatite, de trait responsabil dorindu-ti ca seara sa te gaseasca pregatit si fara regrete. Maine nu e al nostru...sau daca-l vom primi, va fi HAR!

Vreau sa mergem un pic mai departe si sa va las o idee mai adanca. Ia spre exemplu momentul asta in care citesti aceste randuri. Opreste-te din citit si fa o radiografie a trairii tale in momentul de fata, incepand de la gandire pana la actiunile pe care ti le-ai planuit in viitorul imediat sau mai indepartat. Ce-ti trece prin cap? Cu ce planuri pentru azi te-ai trezit de dimineata?

Fortat de imprejurari, si fara sa vreau am facut astea atunci cand am aflat vestea trista despre Adi. Nu va ascund ca peioada prin care trec nu e una din cele mai fericite din anumite puncte de vedere. Astfel ca mi-am gasit inima cuprinsa de anumite intristari, mintea framantata de ganduri grele, si nu neaparat neindreptatite. Insa am constatat ca am renuntat de mult sa mai fac din lucrurile de sus prioritatea gandirii mele. Am lasat in schimb lucruri trecatoare sa ma afecteze si sa-mi subjuge mintea si inima. M-am gandit pe de alta parte ca daca as fi pierdut persoana pe care o iubesc, toate planurile mele de viitor ar fi insemnat exact nimic. De altfel...nici ea nu imi apartine...Tot El mi-a daruit-o, e fiica Lui...el ne face planurile. Noi nu avem decat pe "astazi", si astazi El trebuie sa-si ia slava din felul cum traiesc, cum ma port cu ea si cum ii arat ca o iubesc. Mai grav ar fi fost insa daca s-ar fi intors chiar El, Domnul in ziua aceea, pentru ca venirea Lui m-ar fi gasit preocupat de cu totul alte lucruri. Am uitat sa-L mai astept, sau m-am gandit ca pana vine imi rezolv eu ale mele...dar candela mi s-ar fi stins, pentru ca eu nu purtam grija pregatirii mele.

Ce faci azi, deci? La ce te gandesti? Daca azi ar fi ultima din zilele pe care ti le-a pregatit Domnul, ce ai de gand pentru azi?

Iti incepi ziua inca sub amprenta dezamagirilor de ieri, sub frustrarea unor razbunari ne duse la capat, cuprins de ingrijorare sau ura, fara putere sa ierti, agitat de servici, nervos, suparat, purtandu-te din nou groaznic cu cei carora le pasa de tine, fie familie fie prieteni...Pleci din casa atat de arogant si nepasator fata de Dumnezeul care te iubeste ca si cand maine ai fi sigur c-o vei face din nou. Nici macar nu-ti pui problema ca va fi altfel...

Sigur,nu spun, te mai pot astepta zeci de ani, dar s-ar putea sa nu mai ai parte de seara asta impreuna cu cei de aici. Nu e gresit sa-ti faci planuri, e normal si indicat. Dar nu te agata de ele. Fa-le dar lasa-le supuse deciziei Lui spre implinire.

Cum vei trai deci azi si la ce te vei gandi? Umple-ti mintea cu lucrurile de sus, cu lucrurile care tin de Cer si de Dumnezeu. Incepe ziua citind Cuvantul Lui si stand de vorba in rugaciune cu Dumnezeul tau, apoi mediteaza la lucrurile astea intreaga zi. Bineinteles ca nu vei fi ocolit de problemele si framantarile lucrurilor de jos, de aici de pa pamant, insa trateaza-le prin filtrul lucrurilor de sus...atunci vei vedea importanta lor corecta. Vei fi in stare sa separi lucrurile de pret de cele fara pret iar mintea si inima ta vor fi pazite de pacea care intrece orice pricepere.

Acum spune-mi...daca ar fi ultima dintre ele...ziua de azi ar mai fi potrivit sa contina certuri prostesti, invidii si orgolii, nemultumiri nejustificate, mandrie, lacomie, curvie (incepand de la nivel de gandire sau de privire), delasare, nepasare, furt (in diversele forme pe care le imbraca acest aspect), minciuna, barfa, dorinta de razbunare, frustrarea unui loc de munca mai prost platit ca al celui care rade de mine...fratii mei - caci in primul rand din pacate lucrurile astea fara exceptie se intampla intre noi, intre frati - oare n-ar trebui sa umblam altfel astazi? Oare n-ar trebui sa gandim in fiecare moment daca lucrul pe care il facem la momentul asta ar fi lucrul care ne-ar placea sa fim gasiti facandu-l atunci cand vom fi chemati sa ne intalnim cu Dumnezeu? Lui i-ar placea ce vede? Noua ne-ar produce rusine sau cinste, onoare sau osanda? De-acolo inainte...problema se pune vesnic...Ia seama...

Unde este apropierea zilnica de Domnul, dorinta de sfintire, dorinta de a iubi cu dragoste desprinsa din Dumnezeul care o intruchipeaza...dorinta de slujire, reflexul iertarii, intoarcerea celuilalt obraz...post, rugaciune, si alte lucruri care nici macar nu ne mai suna cunoscut desi ar fi trebuit sa ne fi ajuns la stadiul de deprinderi...Lucrurile de sus...lucrurile care au de-a face cu acolo...asa sa traim, gandindu-ne la ele si facand lucruri care au de-a face cu ele, si actionanad prin filtrul lor in diversele situatii, privind provocarile, ispitele sau incercarile in oglinda cerului, in felul Lui de-a le vedea si dandu-le importanta si locul pe care El le-ar da-o. Cate din lucrurile care ne stau atat de aproape incat mai ca ne orbesc nu ar intra de fapt la categoria "inapoia mea....." daca le-am trata asa cum le-ar trata El.

Ne traim viata tot mai fara insemnatate, ne facem planuri pe termen lung, uitam sa pretuim ceea ce avem, si pierdem incet-incet. Si incet-incet ni se sting candelele...pentru ca avem mereu altceva de lucru...

Ce faci azi? La ce te-ai gandit pentru azi? Poate te mai gandesti odata..."maine" nu e al tau...

Binecuvantari vesnice,

radusamuel

Chemat sa netezesti....

Din nou Zaharia si Eisaveta. De data aceasta insa, vorbim despre fiul lor, mult asteptat, Ioan. Ne aflam in preajma sarbatorii botezului Domnului Isus, care, cu siguranta ramane personajul principal al sarbatorii. Cu toate acestea, urmatorul personaj ca importanta, atunci cand vorbim despre acest eveniment este, fara nicio indoiala, Ioan Botezatorul.

Astfel ca, ieri seara, participand la slujba in care sarbatoream acest eveniment si vorbindu-se la primul punct despre lucrarea lui Ioan, am primit urmatorul gand pe care vreau sa vi-l impartasesc. Mie unul mi-a dat de gandit...

Privind deci la lucrarea lui, putem observa clar urmatoarele caracteristici:

1.O lucrare pregatita de Dumnezeu pentru el. Inca dinainte de a se naste Dumnezeu l-a randuit spre aceasta slujire. Nasterea sa miraculoasa, vestirea specifica a lucrarii in care urma sa fie angrenat, ni se fac cunoscute in Luca 1:11-17, prin vestirea ingerului Gabriel. Legat de noi, nu cred ca ar fi deplasat sa gandim ca pentru fiecare dintre noi, cei ce am ajuns sa-L cunoastem, Dumnezeu a randuit o lucrare de facut. Sigur, nu neaparat de dimensiunea celei la care a fost chemat Ioan. Dar poate ar fi bine sa ne punem intreberea la ce ne-a chemat El pe fiecare, in planul Lui stabilit din vesnicie pentru fiecare dintre noi...macar faptele bune in care a randuit sa umblam sa cautam sa ne fie preocuparea zilnica.

2.Apoi, a fost o lucrare pentru care Ioan s-a pregatit si s-a lasat pregatit. Versetul 80 din acelasi capitol ne prezinta un prunc care odata cu dezvoltarea sa in trup, se intarea si in duhul lui, locuind in locuri pustii, retrase si cultivandu-si relatia cu Dumnezeu in post si rugaciune, asa cum se aminteste intr-o alta parte in evanghelii. Legat de noi acum... Ma gandeam cati dintre noi mai suntem astazi dispusi sa platim pretul pregatirii pentru lucrare? Multi dintre noi nici nu ajungem sa lucram din cauza comoditatii sau indiferentei, sau multi din cei ce sustinem ca lucram, avem o lucrare deficitara, superficiala, pentru ca nu platim pretul pregatirii ei (fie pe genunchi, fie in studiu, fie in cladirea de relatii interumane). Pur si simplu nu vrem sa platim acest pret. Suntem ori prea comozi, ori prea fricosi, ori prea indiferenti, ori prea mandri, orgoliosi, ori prea preocupati cu altele.... Multora ne-ar placea sa avem o lucrare, insa lipsindu-ne de pregatirea pentru ea si a ei in sine. Ori, neglijand aspectul pregatirii lucrarii sau pentru lucrare, neglijam exact aspectul cel mai important. Inainte de lucrare sau caracter, indemanare sau chemare, este RELATIE. Relatia cu Dumnezeu a fost si pentru Domnul Isus mereu primordiala. Amintiti-va doar de noptile de rugaciune, de zorii care Il gaseau treaz pe genunchi in locuri retrase inainte de a-si incepe lucrarea Sa propriuzisa de peste zi. Care din cei ce lucram facem astfel? Cati oare nu suntem atat de slabi in duhul nostru si cu o lucrare atat de superficiala pentru ca nu exista si in viata noastra acel timp de loc pustiu, lipsit de orice altceva ce ar putea insemna preocupare, ingrijorare, distragere a atentiei, doar noi si EL, intarindu-ne in duh? Vrem lucrare si rezultate dar fara pregatire si atunci avem exact rezultatele de care ne bucuram la momentul actual. Orgolii, frustrari si cam atat...ca de mai mult nu suntem in stare. Ne lipseste ceva...poate chiar esentialul...poate chiar El... (dar despre asta in urmatoarea postare)

3.Lucrarea lui Ioan a fost o lucrare de pregatire a lucrarii Domnului Isus. Si asta o gasim tocmai in marturisirea lui Ioan despre el insusi inaintea celor trimisi de la Ierusalim: "Eu sunt glasul care striga in pustie: "Neteziti calea Domnului...", cum a zis proorocul Isaia" (Ioan 1.22,23). Ioan a inteles un lucru corect: desi a fost chemat la lucrarea acesta, desi a platit pretul pregatirii pentru ea (si mai apoi chiar pretul ei devenind martir), el stia ca lucrarea lui nu trebuia sa faca altceva decat sa-L puna pe Hristos in lumina. Chiar verbul "a netezi" capata aici conotatii precum a facilita, a face mai usor, a pregati cararea inaintea pasilor Domnului Isus spre inimile oamenilor: "Ioan a venit ca martor ca sa marturiseasca despre Lumina, pentru ca toti sa creada prin el"...."Nu era el Lumina"...."a marturisit ca nu este el Hristosul" (Ioan 1.7,8,20) Dragii mei, de fiecare data cand suntem tentati sa ne insusim ceva din lucrare si rezultatele ei, sa ne aducem aminte ca lucrarea pe care o implinim nu are de-a face cu slava noastra ci are doar rolul de a pregati o lucrare ulterioara a Domnului Isus. Noi doar netezim cararea, noi doar pregatim terenul, noi doar facem legatura, creem o punte. Vom intelege oare lucrul asta vreodata? Cat timp vom mai trai cu impresia ca noi suntem cei care au vreo putere de convingere in viata cuiva? Noi nu putem convinge de pacat, noi nu putem intoarce, starni lacrimi de pocainta, sau orice altceva...noi avem doar rolul de a netezi cararea intre oameni si Domnul Isus. Sa inlaturam orice buruiana, sa creem o cale de acces, sa-i aducem fata in fata cu El. Aici, responsabilitatea noastra inceteaza, insa rezultatul este garantat. Ce este altceva decat asta, este orgoliu sau teorii proprii. Si interventia acestor factori nu inseamna altceva decat total opusul "netezirii". Si atunci cand intervenim noi intre oameni si Dumnezeu in acest fel,(in felul nostru) nu facem altceva decat umbrim cu noi insine pe Hristosul pe care lucrarea noastra ar trebui sa-L puna in lumina fara pic de umbra. Sigur, exista si pui de naparci, pentru care oricat de neted ar fi drumul, e zadarnic, iar ei trebuie sa fie atentionati ca nu poti veni oricum la intalnirea cu Dumnezeu. Si daca stam si ne gandim, si asta este o forma de netezire, sau de luminare a celor asupra carora are efect, pentru ca Ioan nu ii pune fata in fata cu orgoliul propriu, ci cu cuvantul lui Dumnezeu pe care ei de altfel il cunosteau foarte bine. Asta e si menirea celor chemati sa netezeasca...

Cum e deci lucrarea pe care o implinesti...cea randuita din vesnicie pentru tine? Te-ai preocupat sa o identifici? Sau ti-e inca teama sau esti inca indiferent? Sau daca iti cunosti chemarea ai platit pretul pregatirii pentru ea? Sau mai apoi poate chiar pentru pretul ei...esti pregatit? Sau inca ti-e teama, esti prea comod sau prins cu altele...Si in final...daca intelegi ca lucrarea care ti-a fost incredintata trebuie sa pregateasca lucrarea Domnului Isus in viata celor din jur... Il pune lucrarea ta in lumina pe Hristos? Esti cel ce netezeste, clarifica, lamureste, faciliteaza intalnirea semenilor cu Hristos, sau esti cel ce se interpune? Iata subiectul la care va invit sa meditam in aceasta saptamana...

Binecuvantari vesnice,

radusamuel