Dragii meii, e vinerea dinaintea Floriilor, si ar fi bine sa incepem sa-L insotim pe Domnul nostru in drumul Lui spre cruce. Deschideti deci, Biblia la Evanghelia dupa Luca in capitolul 19, incepeti sa cititi de la versetul 29 inainte, pana pe la 40 si imaginati-va pentru o clipa ca sunteti acolo...Extazul multimii care striga "Osana!, binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domului!" entuziasmul celor care-si asterneau hainele pe drumul pe care Mantuitorul urma sa paseasca si bucuria copilaroasa a celor ce fluturau in vant ramuri de finic... frumos, nu? Ai spune ca e o scena aproape perfecta de lauda si inchinare la adresa lui Dumnezeu! Insa Domnul Isus stia mai mult decat atat... aceeasi multime, entuziasta care striga acum "Osana!" urma sa strige peste doar cateva zile "Rastigneste-L!" fara sa vrea sa mai auda altceva.... Cateva zile doar au schimbat adoratiile in acuza, osanalele in osanda, cantecele in condamnare.... Dureros...
Dar haideti acum sa ne uitam la noi, si la viata noastra. Vom observa ca ne asemanam surprinzator de mult cu cei de aici carora le dezaprobam comportamentul... Avem tot ce ne trebuie: ramuri de finic, exclamatii entuziaste, cantari frumoase si grup bun de inchinare, mesaje cu invatatura sfanta, haine frumoase, o biserica bine dotata in care sa ne strangem si sa organizam slujbele. Avem seri reusite si slujbe bune. Dar pe Domnul Isus nu-L impresioneaza aceste lucruri, nici faptul ca tu, duminica si luni seara strigi "Osana!"si rostesti binecuvantari, atata timp cat El stie ca nu vor trece decat cateva zile (in cel mai bun caz) pana cand faptele si trairea ta vor striga din nou salbatic si plin de ura "Rastigneste-L!"
Mergem insa mai departe cu citirea de la versetul 41 inainte pana la 44. Isus priveste cetatea Ierusalimului, lasand in urma zgomotul si agitatia de pe drum. Nu se mai aud nici strigatele, nici ovatiile, cantarile si-au stins demult ecoul...E liniste....E doar El privind cetatea....... printre lacrimi.....El vede dincolo de fastul unei celebrari, a unei slujbe, sau a unei forme de inchinare de moment: El vede cetatea, si stie totul! Ii e inde-ajuns o privire! Chiar daca acum era pace, El vede vremurile de razboi ce urmau. Chiar daca cetatea era in picioare, El ii vede ruina, profetindu-i sfarsitul!
Sa facem liniste, lasand in urma ecoul cantarilor de duminica sau luni seara, discutiile purtate si toate celelalte...Se apropie Domnul Isus de cetatea inimii fiecaruia dintre noi... Ce vede? Ce sentiment Ii trezeste? I se umplu oare ochii de lacrimi privind la ea, in loc sa I se umple inima de bucurie? "Daca ai fi cunoscut macar in aceasta zi lucrurile care puteau sa-ti dea pacea...Dar acum ele sunt ascunse de ochii tai..." (vs42, 43) De ce suntem lipsiti atat de multi dintre noi de pace? Sau, daca acum totul pare a fi in ordine, cati dintre noi avem in arsenalul nostru acele lucruri care ne pot pastra pacea in vremuri de criza, cati le cunoastem si cati avem la indemana "arme" precum: credinta neclintita, rugaciunea si postul? Le mai practicam, le mai cunoastem, ne mai indeletnicim cu ele? Sau doar asa, printre barfe, impresii si facebook mai rostim o rugaciune la masa? Nu va dezobisnuiti de practica lor, pentru ca riscam sa pierdem si sa nesocotim "vremea cercetarii" lui Dumnezeu (vs44), fiind prea ocupati cu lucrurile ieftine si crezand ca totul e in ordine daca venim la biserica. Ei, atunci chiar ca nu va ramanea "piatra pe piatra" din tot ce construim impreuna, pentru ca cetatea noastra nu va mai avea temelia pe Stanca, si va cadea la prima amenintare.
Imi doresc si ma rog insa ca cetatea fiecaruia sa fie una trainica, statornicita pe Temelia lui Hristos. O cetate tare, care sa reziste atacurilor ce incearca s-o faca "una cu pamantul"(sau cu ceea ce tine de pamant, de firea noastra), pentru ca in final sa fie facuta una cu Cerul!
Fratii mei, haideti sa ne punem din nou pe genunchi... Mi-e dor de noi asa... Domnului ii este dor de noi asa... noua ne mai este dor de asta? Sa cautam sa nu intram oricum in sarbatorile ce ne stau inainte, ci sa cautam sa ne curatim. Haideti in saptamana care ne sta inainte sa pornim in cercetare alaturi de Hristos in drumul Lui spre cruce. Avem nevoie de asta. Sa veghem, si sa ne preocupam sa nu pierdem din vedere vremea cercetarii, si sa cladim fiecare o cetate la care El sa priveasca plin de bucurie.
Fa liniste acum.....lasa-L pe Domnul Isus sa se apropie de cetatea inimii tale, roaga-L sa-ti spuna ce vede, si priveste si tu.... Plangeti impreuna, si bucurati-va de fiecare lacrima de pocainta care curge pe obrazul tau... e vremea cercetarii.... N-o nesocoti!
Spunandu-mi in primul rand mie toate cele de mai sus, va doresc niste "altfel" de sarbatori.
Sa facem liniste, lasand in urma ecoul cantarilor de duminica sau luni seara, discutiile purtate si toate celelalte...Se apropie Domnul Isus de cetatea inimii fiecaruia dintre noi... Ce vede? Ce sentiment Ii trezeste? I se umplu oare ochii de lacrimi privind la ea, in loc sa I se umple inima de bucurie? "Daca ai fi cunoscut macar in aceasta zi lucrurile care puteau sa-ti dea pacea...Dar acum ele sunt ascunse de ochii tai..." (vs42, 43) De ce suntem lipsiti atat de multi dintre noi de pace? Sau, daca acum totul pare a fi in ordine, cati dintre noi avem in arsenalul nostru acele lucruri care ne pot pastra pacea in vremuri de criza, cati le cunoastem si cati avem la indemana "arme" precum: credinta neclintita, rugaciunea si postul? Le mai practicam, le mai cunoastem, ne mai indeletnicim cu ele? Sau doar asa, printre barfe, impresii si facebook mai rostim o rugaciune la masa? Nu va dezobisnuiti de practica lor, pentru ca riscam sa pierdem si sa nesocotim "vremea cercetarii" lui Dumnezeu (vs44), fiind prea ocupati cu lucrurile ieftine si crezand ca totul e in ordine daca venim la biserica. Ei, atunci chiar ca nu va ramanea "piatra pe piatra" din tot ce construim impreuna, pentru ca cetatea noastra nu va mai avea temelia pe Stanca, si va cadea la prima amenintare.
Imi doresc si ma rog insa ca cetatea fiecaruia sa fie una trainica, statornicita pe Temelia lui Hristos. O cetate tare, care sa reziste atacurilor ce incearca s-o faca "una cu pamantul"(sau cu ceea ce tine de pamant, de firea noastra), pentru ca in final sa fie facuta una cu Cerul!
Fratii mei, haideti sa ne punem din nou pe genunchi... Mi-e dor de noi asa... Domnului ii este dor de noi asa... noua ne mai este dor de asta? Sa cautam sa nu intram oricum in sarbatorile ce ne stau inainte, ci sa cautam sa ne curatim. Haideti in saptamana care ne sta inainte sa pornim in cercetare alaturi de Hristos in drumul Lui spre cruce. Avem nevoie de asta. Sa veghem, si sa ne preocupam sa nu pierdem din vedere vremea cercetarii, si sa cladim fiecare o cetate la care El sa priveasca plin de bucurie.
Fa liniste acum.....lasa-L pe Domnul Isus sa se apropie de cetatea inimii tale, roaga-L sa-ti spuna ce vede, si priveste si tu.... Plangeti impreuna, si bucurati-va de fiecare lacrima de pocainta care curge pe obrazul tau... e vremea cercetarii.... N-o nesocoti!
Spunandu-mi in primul rand mie toate cele de mai sus, va doresc niste "altfel" de sarbatori.
Binecuvantari vesnice,
radu samuel
