Cu multumiri

Cu mulţumiri

15. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. 16. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. 17. Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.

Coloseni 3

             Dragii mei, sfârşitul acestui an este un motiv de întoarcere cu recunoştinţă şi mulţumire. Îmi place mult cum spune prima parte: Fiţi recunoscători, stăpâniţi de pace. Şi într-adevăr, atunci când eşti plin, stăpânit de pace, este mult mai uşor să vezi lucrurile raţional şi cu discernământ şi să dezvolţi o atitudine de mulţumire şi recunoştinţă. De fiecare dată când cădem pradă amărăciunii, mahnirii, frustrării, ni se întunecă parcă ochii minţii şi nu mai vedem decât lucrul negativ care ni se întâmplă atunci şi care, deşi probabil este neînsemnat în comparaţie cu motivele de recunoştinţă şi mulţumire, devine brusc un uriaş de netrecut!

              Chiar atunci când cântam, dragii mei, versetul spune să cântăm cu multumire în inima noastră. Câte cântări au fost oare împiedicate de nemulţumire anul acesta? Sau câte cântari au fost poate cântate greşit? (nu din cauza vocii :) )

              Dar cum să cânţi cu o inimă plină de mulţumire tot timpul? Ce răspuns frumos..."Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi!" Prima condiţie, şi este de prisos orice explicaţie. Doar gândeşte-te la cuvintele: SĂ LOCUIASCĂ şi DIN BELŞUG. A locui înseamnă a-şi avea reşedinţa, exprimă o constantă, o permanenţă, o stapanire. Este aşa Cuvântul Lui pentru noi zilnic?  Apoi, din belşug, înseamnă că nu ocupă o părticică din casa unde locuieşte ci o umple. Suntem noi plini deci?

              Dar de ce trebuie să fim plini neapărat? Doar aşa ne vom putea sfătui şi învăţa unii pe alţii cu cântări de laudă şi cântări duhovniceşti! Nu poţi programa încercările, nedumeririle, sau nevoile şi nici natura lor. Vistieria ta trebuie să fie mereu plină pentru a oferi sfaturi şi învăţături după nevoia fiecăruia (inclusiv a ta insuti) potrivit cu timpul la care ea apare. Psalmii sunt Scriptura. Deci trebuie sa fim bine la capitolul Scriptură pentru a putea învăţa şi sfătui pe alţii. Cântările de laudă sunt cântările pe care le cântăm împreună, deci aspectul părtăşiei noastre trebuie sa fie unul real pentru a avea autoritate în ănvăţătură şi greutate în sfat. Iar cântările duhovniceşti sunt cele pe care le primeşti de la Dumnezeu în timpul tău de părtăşie cu El, inspirate direct de El. Concluzia deci este că relaţia cu Dumnezeu şi viaţa de rugăciune trebuie sa fie din abundenţă de asemenea.

            Ce interesant că mai apoi, toate aceste lucruri: plinătatea păcii, plinătatea Cuvântului, psalmii, cântările de laudă, cântările noastre,  şi orice lucru făcut în Numele Domnului Isus, prin vorbă sau faptă trebuie însoţit de mulţumire şi recunoştinţă.

             E felul nostru de a-I recunoaşte meritele în toată însoţirea de care ne-a făcut parte. El este  Dătătorul păcii prin care alcătuim un singur trup, El, prin Duhul Sau este Cuvântul care trebuie sa ne umple si să locuiască din plin în noi, El este motivul şi sursa cântărilor noastre, El este Cel prin aprobarea Căruia suntem în stare să rostim sau să facem ceva. 

              Da, El merită toată slava şi mulţumirea noastră şi acum la sfârşit de an, şi necurmat în fiecare zi!

            Să aveti o inimă plină de El, stapanita de pace, de Cuvânt şi cântare plină de mulţumiri necurmate aduse Tatălui prin Domnul Isus!

Binecuvantari vesnice,

Radu

Crezi? Sau crezi ca crezi?

27. Cand a plecat de acolo, s-au luat dupa Isus doi orbi care strigau si ziceau: "Ai mila de noi, Fiul lui David!" 28. Dupa ce a intrat in casa, orbii au venit la El. Si Isus le-a zis: "Credeti ca pot face lucrul acesta?" "Da, Doamne", I-au raspuns ei. 29. Atunci S-a atins de ochii lor si a zis: "Faca-vi-se dupa credinta voastra!" 30. Si li s-au deschis ochii.                                                                                       Matei 9

            Un gand scurt pentru astazi: cat crezi cu adevarat din ceea ce sustii ca crezi? Desigur, intrebarea vine in contextul textului de mai sus si are de-a face cu relatia ta cu Dumnezeu. Care este nivelul real al credintei tale in puterea Lui? Asta pentru ca din pacate de foarte multe ori nivelul teoretic difera de cel practic. Adica: spunem ca Dumnezeu poate si credem ca credem asta pana in momentul in care ajungem noi in incercare. Am fi in stare sa incurajam pe multi atunci cand trec ei, dar cand vine vorba de noi cadem in indoiala.

           O mare lectie avem de invatat din relatarea de mai sus. Domnul Isus ar fi putut sa-i vindece pe loc. Avea puterea asta. Cu toate acestea, El incepe cu o intrebare. Nu-i asa ca atunci cand iti doresti mult ceva intrebarile sunt atat de incomode? Adica in loc de raspuns la cererea ta, sa primesti o alta intrebare. Prelungirea timpului pana la primirea raspunsului sau a rezolvarii devine atat de apasatoare atunci... Intrebarile Domnului Isus insa atunci cand ne plecam pe genunchi cautand rezolvare in prezenta Sa, nu au alt rol decat acela de a ne constientiza de ceea ce facem. Cei doi orbi puteau veni inainta Lui cu mentalitatea de ”a-si incerca norocul” ca doar ”atatia altii au primit vindecare, poate vom primi si noi”. Si aceasta e mentalitatea multora atunci cand se pun pe genunchi. Desigur, experientele altora ne sunt folositoare spre invatatura, dar Domnul Isus aduce totul la nivel personal: ”Desigur, s-a intamplat altora. Dar in ce te priveste pe TINE, TU crezi?”

           Raspunsul lor vine prompt: ”Da, Doamne!” Doua cuvinte care exprima atat de mult: Incredere deplina si recunoastere a autoritatii.

          Ei bine...acum situatia devine si mai apasatoare: Domnul Isus se atinge de ochii lor, si in loc sa le spuna ca altora: ”capatati-va vederea” le spune in felul urmator: ”Faca-vi-se dupa credinta voastra!” Acesta era testul final.  ”Doamne, dar...chiar asa mare parte are raspunsul credintel mele in manifestarea puterii Tale?” Nu-i asa ca un test ca acesta aproape ca ne sperie? Daca ai sti ca asta este raspunsul rugaciunior tale de cerere inaintea Lui...cate din rugaciunile tale (dintre cele dupa voia Lui) si-ar gasi implinirea? Nu-i asa ca de multe ori ne grabim sa spunem: ”Dumnezeu n-a vrut, sau n-a ingaduit...” dar de fapt noi suntem cei ce am incetat sa mai credem? Desigur, uneori Dumnezeu spune nu. Dar in cele mai multe cazuri noi pierdem batalia la nivelul credintei inca dinainte de a incerca. 

            Cred cu convingere ca daca raspunsul celor doi orbi nu ar fi fost expresia credintei lor reale, ochii lor ar fi ramas in intuneric. Atingerea Domnului Isus ar fi fost inutila, iar puterea Lui ar fi fost zadarnica, la fel ca si in Marcu 6.

             Deci, J ce spui daca Domnul Isus ar raspunde rugaciunilor tale din periada asta dupa credinta ta? Este ea ca a celor doi? 
             Poate crezi ca si cei din Tesalonic, dar nu in toate aspectele. Uneori din lipsa de informatie, alteori din intelegere gresita. Citeste Scriptura mai adanca si roaga-L pe Dumnezeu sa implineasca ceea ce mai lipseste credintei tale (1Tesaloniceni 3:10). Poate uneori ti-e greu sa crezi. Citeste Scriptura si roaga-te precum ucenicii: ”Mareste-ne credinta!” (Luca 17:5). Sau poate ca  ai ajuns la capatul puterilor, cand nu sti ce sa mai faci si parca nici putere sa crezi nu mai ai...pleaca-te pe genunchi si spune-I: ”Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!” (Marcu 9:23) El este gata sa raspunda si sa te intareasca!

            Fie deci credinta noastra una care sa ne onoreze Dumnezeul, asemeni femeii din Matei 15:22-29, o credinta care sa-I puna in actiune puterea si care sa ne dea bucuria rugaciunilor ascultate de El!

Binecuvantari vesnice,

Radu

"Doamne...vorbeste-mi...eu vreau sa ascult..."

        Da, mi-am adus aminte cu dor de cantarea pe care o cantam cu corul: "Doamne, vorbeste-mi eu vreau sa ascult..." desi, cred ca mi-ar fi greu daca Dumnezeu ar trebui sa-mi vorbeasca sub forma asta. Fie-ne deci urechile deschise si inima treaza...

Psalmul 50:

1. (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeu, da, Dumnezeu Domnul vorbeste si cheama pamantul, de la rasaritul soarelui pana la asfintitul lui.  2. Din Sion, care este intruparea frumusetii desavarsite, de acolo straluceste Dumnezeu.  3. Dumnezeul nostru vine si nu tace. Inaintea Lui merge un foc mistuitor, si imprejurul Lui o furtuna puternica. 4. El striga spre ceruri sus si spre pamant, ca sa judece pe poporul Sau: 5. "Strangeti-Mi pe credinciosii Mei, care au facut legamant cu Mine prin jertfa!" - 6. Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, caci Dumnezeu este Cel ce judeca. - (Oprire)

7. Asculta, poporul Meu, si voi vorbi; asculta, Israele, si te voi instiinta. Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tau. 8. Nu pentru jertfele tale te mustru: caci arderile tale de tot sunt necurmat inaintea Mea. 9. Nu voi lua tauri din casa ta, nici tapi din staulele tale. 10. Caci ale Mele sunt toate dobitoacele padurilor, toate fiarele muntilor cu miile lor. 11. Eu cunosc toate pasarile de pe munti, si tot ce se misca pe camp este al Meu. 12. Daca Mi-ar fi foame, nu ti-as spune tie, caci a Mea este lumea si tot ce cuprinde ea. 13. Oare mananc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sangele tapilor?

14. Adu ca jertfa lui Dumnezeu multumiri si implineste-ti juruintele facute Celui Preainalt. 15. Cheama-Ma in ziua necazului, si Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei proslavi! 16. Dumnezeu zice insa celui rau: "Ce tot insiri tu legile Mele si ai in gura legamantul Meu, 17. cand tu urasti mustrarile si arunci cuvintele Mele inapoia ta? 18. Daca vezi un hot, te unesti cu el, si te insotesti cu preacurvarii. 19. Dai drumul gurii la rau, si limba ta urzeste viclesuguri. 20. Stai si vorbesti impotriva fratelui tau, clevetesti pe fiul mamei tale. 21. Iata ce ai facut, si Eu am tacut. Ti-ai inchipuit ca Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra si iti voi pune totul sub ochi! 22. Luati seama, dar, voi care uitati pe Dumnezeu, ca nu cumva sa va sfasii, si sa nu fie nimeni sa va scape. 23. Cine aduce multumiri ca jertfa, acela Ma proslaveste, si celui ce vegheaza asupra caii lui, aceluia ii voi arata mantuirea lui Dumnezeu."

            Desi nu e prima data cand il citesc, de data aceasta l-am inteles cu totul altfel. Cred in calauzirea Duhului sfant, care, potrivit cu vremea citirii si nevoile cu care ne confruntam in vremea respectiva poate oferi noi lumini in aceleasi texte poate bine cunoscute pana atunci, dar niciodata in forma aceea. Gasesc deci, de aceasta data acest psalm mai cutremurator si mai actual ca niciodata in lecturarile mele anterioare.

            Psalmul incepe cu descrierea infioratoare a lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care se arata in maretia Lui cutremuratoare, un Dumnezeu suveran care tine sub cuvantul Lui pamantul, un Dumnezeu care straluceste dintr-un locas de o frumusete desavarsita. Acest Dumnezeu inconjurat de o furtuna puternica si cu un foc mistuitor inaintea-I, renunta la tacere (vs.21) si striga spre pamant si ceruri pentru a-si chema la judecata poporul (vs.5).

Dar  ce L-a facut pe Dumnezeu sa-si ntrerupa tacerea si sa intervina?

            Interesant...nu faptul ca oamenii nu au mai mers la biserica. Ci STAREA bisericii. „Nu pentru slujbele tale de fiecare duminica te mustru. Caci ai mereu programe incarcate, un cor bun, cantari, poezii, ore de rugaciune...” Biserica lui Hristos sunt „cei ce au facut legamant cu Dumnezeu prin Jertfa”, si anume noi. Iar starea noastra actuala se aseamana izbitor de mult cu cea condamnata de  Dumnezeu in psalm. Da, Dumnezeu se bucura de jertfele copiilor Sai in mod normal, insa intotdeauna in ochii Lui ascultarea de El va insemna mai mult decat formalitatea unei slujbe bine facute de ochii lumii si de dragul unei asa zise „paci”care multumeste pe toata lumea, mai putin pe El. Dumnezeu a privit si va privi intotdeauna dincolo de ceea ce izbeste ochii, dincolo de aparente. Dincolo de jertfele necurmate si de ritualul arderilor de tot, El asteapta dedicare si luare de pozitie din partea celor pe care-i numeste „credinciosii Lui” (vs.5). Oameni care au uitat sa-L mai cinsteasca cu increderea lor si cu recunostinta lor. Oameni care au renuntat sa-si mai implineasca juruintele (promisiunile, angajamantele din ziua cand ne-am angajat sa-L urmam), oameni care au incetat sa mai aduca jertfe de multumire si sa vegheze asupra cailor lor. Si nu neaparat din rea intentie sau din ipocrizie, ci lipsa de veghere care a dus la plafonare.  Da, astia suntem din pacate multi din „credinciosii” Lui, credinciosi care odinioara au facut legamant cu El prin Jertfa...si ce Jertfa...  

            Psalmul deci este un semnal de alarma pentru noi, cei care am lasat-o prea moale cu calea pocaintei, cei care ne-am lasat prada formalismului si superficialitatii. Recunoasteti: nu suntem noi acestia? Cei care cautam sa „impodobim” programe cat mai frumoase in fiecare duminica fara sa cautam esenta? Care suferim daca „cantarea n-a mers bine” sau daca au fost prea putini oameni la biserica si concluzionam prin expresii de genul: „n-a fost fain”. Cei care ne dam cu parerea pentru ca am ajuns sa  clasificam o slujba in functie de placerea noastra: „mi-a placut” sau  „nu mi-a placut” azi la biserica. Extraordinar. Stiti ce spune Dumnezeu despre jertfele lor necurmate? „Nu te mustru ca nu mi le aduci, ci pentru inima cu care mi le aduci” sau poate chiar lipsa inimii in inchinare... Stiti ce spune Dumnezeu mai departe despre aceleasi jertfe? „Nu Mi le trebuie” Dumnezeu se lipseste de astfel de jertfe si de astfel de programe care nu-L mi includ demult. El nu are si nu a avut niciodata nevoie de jertfele noastre. Dureros e ca noi nu intelegem asta si avem impresia ca-i facem un favor aducandu-i-Le. Nu vedem decat: LUCRARE, SLUJIRE,  dar nu mai vedem INCHINARE!  Asa de importanti ne simtim dupa o slujire sau dupa o zi de post, si nu intelegem, asemenea fariseilor ca nu Dumnezeu, ci noi avem nevoie sa-L slujim.

            Ce jertfe asteapta Dumnezeu?

1.      MULTUMIRE! Recunostinta. Ce inseamna o jertfa de multumire? Recunoasterea nevredniciei, smerenie. Recunoasterea favorului pe care Dumnezeu ti-l face de a sta in prezenta Lui. Ce pierdusera „credinciosii”  Lui si ce pierdem noi astazi din vedere? Exact acest aspect: concentrarea atentiei pe Dumnezeu in timpul jertfelor lor. Vi s-a intamplat vreodata sa nu stiti cum sa multumiti cuiva care v-a facut un mare bine? Ei bine, Dumnezeu este infinit mai mult decat un astfel de om. Rascumpararea sufletelor noastre care era asa de mare ca nu s-ar fi putut face niciodata (cum spune un alt psalm) a fost infaptuita de Insusi Dumnezeu.  Astfel ca jertfele bisericii ar trebui sa fie aduse de oameni care nu indraznesc sa-si ridice capul din pamant vazandu-si nevrednicia, de oameni ca caror multumire nu ar trebui sa conteneasca, de oameni care nu-si mai gasesc cuvintele efectiv de recunostinta...Astfel de jertfe asteapta Dumnezeu. Nu forma pe care o imbraca e prioritara (desi si aceea e stabilita tot de El) ci prioritara va fi intotdeauna inima care aduce jertfa.

2.      IMPLINIREA JURUINTELOR. Si anume revenirea la legamant! Cati am ramas loiali legamantului facut cu El in apa botezului? SINCER! Fiecare sa-si raspunda in dreptul lui daca poate sa spuna ca la momentul de fata umbla in legamant veghind asupra cailor sale. Cati traim insa in compromis? Fie el chiar „bisericesc”. Vedem cum biserica piere si nu facem nimic. Unde-s genunchii sfaramati in rugaciune? Unde-s vorbele inspirate de Duhul? Au ramas doar forme seci si jertfe greu de primit pentru Dumnezeul nostru... Cu toate astea, daca noi vom tacea, neluand atitudine, va veni vremea cand va vorbi Dumnezeu iar noi va trebui sa dam socoteala pentru tacerea si nepasarea noastra.

Iata deci cum ar trebui sa fie omul indreptatit sa-L cheme pe Dumnezeu in zia necazului (vs15). Ce mare ratacire e sa luam doar acest verset si sa facem din el „numarul de telefon”al lui Dumnezeu fara sa-i intelegem „conditiile de apelare” din versetul anterior. Astfel s-ar putea ca mare sa ne fie mirarea daca la „telefonul” acesta nu va raspunde nimeni in ziua necazului sau vom primi un alt raspuns decat cel pe care-l asteptam.

Dar sa mergem mai departe: urmeaza o alta categorie de oameni, si anume: „cel rau” (vs. 16). Am crezut initial ca se refera la cei din lume, ca doar ei sunt „cei rai” iar noi suntem aia buni. Bine ar fi fost sa fie asa. Din pacate „cei rai” in cazul de fata sunt tot parte a adunarii. Si pentru ca acesti „cei rai” au ajuns sa aiba un cuvant greu de spus in mijlocul credinciosilor, ceilalti (mustrati anterior) fie s-au resemnat, fie s-au multumit cu aparentele.

De ce numeste astfel Dumnezeu aceasta categorie de oameni? In primul rand pentru ca nu sunt oameni de rand din adunare care traiesc in pacate ascunse dar in anonimat.  Ci sunt oameni „care insira legile lui Dumnezeu si au in gura legamantul Lui” Sunt oameni care „ne predica” (nu vorbesc despre functia de predicator acum ci despre oameni care au tot timpul ceva de predicat altora cand ei „urasc mustrarile si arunca inapoia lor Cuvintele lui Dumnezeu” (vs.17) ) Oameni cu o viata dubla. Asta poti fi chiar tu care citesti acum aceste randuri. Oameni care se pun pe ei in lumina reflectoarelor si ideile lor, uitand pe Dumnezeu, si traind cu falsa impresie ca daca El tace deocamdata, inseamna ca ii si aproba.  

Dar va veni ziua cand Dumnezeu va vorbi! „Iata ce ai facut si Eu am tacut. Ti-ai inchipuit ca Eu sunt ca tine! Dar te voi mustra si iti voi pune totul sub ochi! Luati seama, voi care uitati pe Dumnezeu ca nu cumva sa va sfasii si sa nu fie nimeni sa va scape..”(vs21-22) Desi atat de grele cuvinte, iata in ele exprimarea bunatatii unui Dumnezeu care mai avertizeaza odata pe cei ce au urechi sa auda. Iata ca desi va scoate totul la lumina si-i va face de rusine pe cei rai, mustrarea Lui nu este decat semnul iubirii Sale pentru indreptarea lor, caci Domnul mustra pe cine iubeste! Dar daca nu ne trezim, pedeapsa va fi iminenta si de neintors.

Concluzia, una atat de sugestiva: Cine aduce multumiri ca jertfa, acela Ma proslaveste, si celui ce vegheaza asupra caii lui, aceluia ii voi arata mantuirea lui Dumnezeu. (vs. 23) Prima parte are in vedere revitalizarea inchinarii (pentru cei ce realizeaza ca datorita nevegherii  au ajuns sa aduca o inchinare seaca si goala  si doresc sa reinceapa sa se inchine cu adevarat )  iar cea de-a doua restaurarea „celor rai” care vor sa ia aminte si sa-si schimbe viata.

Nu-i asa ca e un psalm atat de actual? Intr-o vreme in care dragostea se raceste iar credinta se pierde? Fie poporul Lui de pretutindeni alertat inca odata de Cuvantul Sau si fie trezirea noastra un lucru mai de dorit pentru tot mai multi dintre noi. Ce mare nevoie avem de trezire, de a-L lua din nou pe Dumnezeu in serios! Vorbeste-ne, Doamne! Vrem sa ascultam! 

Binecuvantari vesnice,

Radu

In mijlocul adunarii

                     Stiu, trebuia sa scriu despre secretele rugaciunii ascultate si stiu si ca e miercuri, dar trebuie sa va spun asta:

      „Voi vesti Numele Tau fratilor mei si Te voi lauda in mijlocul adunarii!”

(Ps.22:22)

Si in multe alte locuri in Psalmi, autorii lor declara lucrul acesta. Ce chemare extraordinara, sau ce lucru intelept sa intelegi ca ai fost creat pentru a-l lauda pe Dumnezeu. Acesta este in definitiv scopul pentru care am fost creati. Problema este ca noi am uitat lucrul asta iar adunarile noastre incep sa devina tot mai lipsite de oameni care sa laude pe Dumnezeu in mijlocul lor. Si nu, nu vorbesc despre cei ce canta, pentru ca probabil jumatate dintre cititori (adica 2, ca de obicei vreo 4 imi citesc postarileJ)) deja se gandesc la adunarile de la sate care nu au nicio vina ca au ramas fara cor sau fanfara, de multe ori si fara „program impodobit” cu cantari si poezii pentru ca toti tinerii au plecat la oras. Nu, nu la asta ma refer. Sunt multe adunari mari, cu coruri, orchestre, grupuri care ar trebui sa conduca in inchinare, si totusi privindu-le te intrebi daca cineva mai lauda acolo pe Dumnezeu. Si nu, nu numai la cantare ma refer. De fapt, versetul nu vorbeste despre lauda prin cantare, ci despre lauda in general. Modalitatea de a-l lauda pe Dumnezeu o alegi tu, potrivit cu abilitatea cu care El te-a inzestrat. Lucrul acesta se subintelege. Nu am de gand sa incurajez pe nimeni sa iasa in mijlocul adunarii si sa cante plin de zel o cantare daca nu are darul de a canta. Si nici sa recite o poezie daca s-a nascut balbait. Dar cu siguranta fiecare am fost inzestrati cu cel putin o abilitate prin care putem sa-l laudam pe Dumnezeu.

Revenind insa, postarea mea de azi vrea doar sa zgaltaie pe de-o parte putin fenomenul de „slujire la norma” pentru ca trebuie sa avem „program” si poate, pe de cealalta parte pe unii din cei ce stau in banca comozi (sau nu stiu cat de comozi), si care-si tin gura inchisa in mijlocul adunarii considerand asta o dovada de „smerenie” cand de fapt motivul este indiferenta, rusinea sau chiar mandria.

Deci. Realizand si pornind de la faptul ca toti am fost creati ca sa aducem slava lui Dumnezeu, si intelegand ca nu este context mai potrivit pentru a-L lauda pe Dumnezeu decat in ”adunarea celor neprihaniti” care simt si inteleg la fel, si care se pot uni in lauda si o pot amplifica, si, o, cum ar trebui sa explodeze adunarile noastre in lauda la adresa unui astfel de Dumnezeu ca al nostru! Dar, revenind, realizand toate astea te intreb:

Ce te impiedica sa-i aduci lauda lui Dumnezeu in mijlocul adunarii?

Si am sa-ti dau si cateva raspunsuri, iar tu te vei identifica cu cel potrivit tie:

1.       Rusinea – (sau falsa smerenie) Asta e cea mai intalnita. Si are de cele mai multe ori la baza o autoevaluare complet eronata de genul: „eu nu pot” „eu las pe altii ca-s mai buni” Desigur, spunem ca implinim principiul darii de intaietate. Si de atata intaietate ce ne dam nu mai iese nimeni in fata. Pai daca Dumnezeu ar fi asteptat lauda numai de la oamenii super dotati i-ar fi mantuit numai pe ei. In plus, El are un cer intreg care il lauda intr-o armonie perfecta si fara gresala. De fapt cred ca e si gresit spus: autoevaluare. Este de fapt evaluarea celui rau, pe care tu ti-ai insusit-o dandu-i castig de cauza in batalia pe care o duce pentru a-L priva pe Dumnezeu de lauda care i s-ar cuveni din gura ta. Iar tu ti-ai insusit acest gand, desigur foarte convingator, dar total nebiblic ca e mai bine sa taci. Te avertizez insa ca in ochii unui Dumnezeu indreptatit sa fie gelos de purtarea ta, lucrul acesta nu va ramanea fara consecinte pentru ca lauda I se cuvine! Nu e optionala. Domnul Isus insusi spune ca  „de oricine se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in acest neam preacurvar si pacatos, Se va rusina si Fiul omului, cand va veni in slava Tatalui Sau impreuna cu sfintii ingeri." (Marcu 8:38) Si poate mai concludent spune Psalmul 2 „Dati cinste Fiului ca sa nu se manie”  Trebuie sa intelegi ca in momentul in care Il privezi pe Dumnezeu de lauda pe care ar trebui sa si-o ia, pacatuiesti. Vei spune: „dar eu Il laud pe Dumnezeu inlauntrul meu. Poate ca in afara nu schitez nimic, dar inauntru clocotesc ”. Sunt sigur ca lucrul asta nu se poate. Dar chiar de-ar fi asa, te faci vinovat de pacatul neimpartasirii motivelor tale de lauda cu cei care la randul lor, motivati de marturia ta ar izbucni in lauda la adresa lui Dumnezeu. Nestiind n-au cum s-o faca.

„Mi-e rusine sa ies in fata cand vad atatia oameni in biserica” – asta-i replica mea preferata. Am impresia ca-mi ies bube instant cand o aud. Cum sa spui asa ceva? Stii Cine chiar a indurat rusine? Stii Cine a indurat scuipaturi, palme si rani? Stii Cine te-a iubit pana la moarte, si inca moarte de cruce? Stii bine! Aia a fost rusine. Si Lui nu i-a fost rusine,purtand rusinile tale ca sa traiesti tu astazi! Si tu sa nu-L lauzi? Tu te-ai ierta in locul Lui? Cand iesi in fata bisericii uita-te bine! Stii ce sunt toti oamenii care iti stau in fata atunci cand te ridici in fata lor sa-L lauzi pe Dumnezeu? Sunt fratii tai care au trecut prin aceleasi lucruri ca si tine! De ce sa-i privesti ca pe niste straini? Din potriva, ei sunt POTENTIALUL DE AMPLIFICARE al laudei tale la adresa lui Dumnezeu! Ei se vor uni cu tine in lauda! Asa zisa rusine  insa, e doar ispita celui rau.

2.       Mandria.   Desigur nerecunoscutaJ Ea poarta cel mai des denumirea de: dezamagiri anterioare. Astea iara-s frecvente. Ti-a zis cineva ceva la un moment dat, si de atunci asa marcat ai ramas ca nu mai esti in stare sa-l lauzi pe Dumnezeu in public. Na, tare buna scuza asta.

 Lucrul asta se poate intampla din doua motive:

1.Cel care ti-a spus a avut dreptate in ce ti-a spus iar tu esti prea orgolios sa accepti. De exemplu: chiar n-ai voce. Accepta asta si nu mai canta, sau  canta cand esti singur ca nu se va putea nimeni uni cu tine in inchinare cand le zgarii urechile. Nu-i poti condamna ca te-au sfatuit s-o lasi mai moale cu cantatul. Lasa orgoliul de-oparte. Si daca cei ce ti-au spus-o, ti-au spus-o intr-un fel nepotrivit, iarta-i! Ca inseamna ca i-ai adus intr-o stare de exasperare neintelegand singur pana atunci. Dar nu pierde vremea, ca nu e cantarea singurul mod de-al lauda pe Dumnezeu. Fiecare zi a ta trebuie sa se incheie cu o marturie a maretiei lui Dumnezeu manifestata pentru tine in ziua respectiva. Ai motive de lauda! Si trebuie sa-L lauzi! Marturiseste-L! 

2. Cel ce ti-a spus-o, ti-a spus-o din invidie, sau din rautate ca sa-ti distruga slujirea, sau din nebagare de seama (fara sa vrea neaparat) iar tu esti din nou prea orgolios ca sa treci peste:  „deci pana nu vine sa-si ceara iertare (+ o lista de alte pretentii)...eu nu mai slujesc.”  De parca lui ii slujeai... Adevarul dureros e ca de fapt, poate fara sa stii chiar, iti slujeai tie... Atitudinea asta are mult de spus despre felul in care era facuta slujirea ta pana la momentul respectiv, si de cat era de bine directionata slujirea ta catre lauda la adresa lui Dumnezeu. Ai grija, spre cine directionezi lauda ta. La momentul asta trecem foarte bine la urmatorul motiv care te poate impiedica sa-L lauzi pe Dumnezeu in mijlocul adunarii:

3.       Pacatul. Si acum ma refer la o situatie mai dificila. Tratam doua aspecte:

1. Poate fi pacatul in care chiar acum traiesti. Intelegi ca este rau, gresit,te simti vinovat si da, este normal  sa nu iesi in fata bisericii laudand pe Dumnezeu cand viata ta-L rastigneste zilnic. Dar pe de alta parte nici nu faci nimic in sensul asta. Aici e problema. Te complaci in starea ta de pacat desi parca ai dori sa-L poti lauda in curatie, dar cel rau vrea sa crezi ca nu poti sa te lasi de viata care o traiesti. Ei bine, cu fiecare zi care trece astfel, in loc sa-ti aduni o comoara de lauda, „cu impietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, iti aduni o comoara de manie pentru ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu”. (Romani 2.5) Pune deci capat vietii de pacat printr-o rugaciune de pocainta si un act de credinta. Apoi lasa-L sa-ti schimbe viata si incepe sa-L lauzi! Nu e nimic mai maret ca lauda la adresa Lui Dumnezeu in urma izbavirii. Foarte reale sunt cuvintele cantarii care spune ca „nici ingerii nu canta ca acei din valea plangerii” Cantarea celui salvat e melodia Lui preferata. El i-a dat tonul si a facut-o posibila! Opreste-te, intoarce-te si lauda-L!  

2. Sunt altii care datorita unui pacat s-au retras din slujire, s-au pocait sincer dar le e greu sa se mai intoarca. Daca pacatul tau a fost ascuns (adica nu a stiut nimeni de el) atunci e mai simplu. Daca ai fost sincer in pocainta ta si ai primit eliberarea, incepe sa-L lauzi din nou pe Dumnezeu! Odata cu iertarea, Hristos te si despovareaza de vinovatie si te invredniceste sa-L lauzi din nou (Evrei 9:13-14). Orice alta vinovatie ulterioara iertarii este ispita celui rau care ar vrea sa te tina in continuare neroditor. Daca Hristos te-a iertat, iarta-te si tu! Si nu te mai lasa coplesit de vinovatia unor pacate iertate de El! E timplul sa Il lauzi ca a facut-o! Daca insa a fost public, adica adunarea a cunoscut pacatul tau si caderea ta, e un pic mai dificil. Aici intervine factorul uman si trecem la ultima cauza, care este una pe jumatate exterioara.

4.       Parerea celorlalti. Acum, asta e e chiar sensibil. Chiar si biblia ne invata sa nu fim pricina de poticnire pentru fratii nostri. Desi adunarea ar trebui sa poata ierta si trece peste pacatul tau in momentul in care tu l-ai recunoscut te-ai pocait sincer, in cele mai multe cazuri nu se intampla asa. Daca esti parte dintr-o biserica din prima categorie, da slava Domnului. Sunt putine. Cei mai multi insa, in slabiciunea lor umana te vor privi prin prisma a ceea ce ai facut, de fiecare data cand vei sta in fata lor, si nu-i vei mai putea conduce in lauda. Nu este treaba ta sa-i condamni, pentru ca tu i-ai adus in situatia asta fata de tine. Este o lupta grea si pentru ei sa poata trece peste gresala ta, si nu toti o pot duce. Nu crede ca ei se gandesc neaparat la asta si ca iti sunt dusmani. Dar cel rau nu doarme si le va sopti ce ai facut de fiecare data cand se vor uita la tine. Asta face el si in fata lui Dumnezeu, te acuza si ma acuza zilnic; nu crede ca-i va scuti pe oameni.  Astfel ca, decat sa se poticneasca in tine, mai bine nu mai iesi in fata lor. Totusi, nu cred ca voia lui Dumnezeu este sa ramai in banca dupa ce te-ai pocait. Tu trebuie sa continui sa il lauzi! Sunt sigur ca este biblic faptul ca Dumnezeu trebuie sa-si primeasca slava din orice suflet salvat si iertat! Ce e de facut atunci? Cere in rugaciune primul rand calauzirea lui Dumnezeu si lasa-te indrumat de El. El te va calauzi spre un context potrivit in care vei putea din nou sa-L lauzi unindu-te cu cei ce te asculta. Poate schimbandu-ti slujirea sau chiar biserica. Nu te ingrijora, El va netezi cararile tale, dar nu te resemna! Cauta si doreste-ti sa-L lauzi, si cere-I s-o poti face din nou!

Inchei aici. Stiu, a fost lung. Daca ai ajuns pana la cuvintele astea esti unul din eroii care au rezistat pana la capat. Ma rog insa ca lauda la adresa Dumnezeului care o merita si Caruia I se cuvine sa nu conteneasca in adunarile Lui. Si ma rog ca citind randurile astea sa te simti inviorat si plin de pasiune sa-L lauzi din nou, sau sa incepi sa-L lauzi daca nu ai facut-o pana acum. Public! Iar lauda ta la adresa Lui sa fie molipsitoare pentru toata adunarea. Cred ca trezirea va incepe atunci cand vom intelege din nou ca am fost creati pentru a-I aduce glorie lui Dumnezeu in serviciile bisericesti si nu a ne gadila noua gusturile (fie ele cat de artistice), atunci cand centrul inchinarii noastre va redeveni El si ceea ce merita El; Si cand adunarile noastre vor izbucni din nou in adorare sincera dintr-o inima curata inaintea Dumnezeului sfant pe care in nebunia noastra parca am obosit sa-L mai laudam  uitand cine este El cu adevarat. Daca deocamdata tace, nu inseamna ca gandeste ca noi si ca ne aproba, ci doar ca mai are indurare. E timpul sa se schimbe ceva. Hai sa fim noi primii...

Binecuvantari vesnice,

radu

Din "secretele" rugaciunilor ascultate (2)

                13. Este vreunul printre voi in suferinta? Sa se roage! Este vreunul cu inima buna? Sa cante cantari de lauda! 14. Este vreunul printre voi bolnav? Sa cheme pe prezbiterii bisericii; si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in Numele Domnului. 15. Rugaciunea facuta cu credinta va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va insanatosi; si, daca a facut pacate, ii vor fi iertate. 16. Marturisiti-va unii altora pacatele si rugati-va unii pentru altii, ca sa fiti vindecati. Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit. 17. Ilie era un om supus acelorasi slabiciuni ca si noi; si s-a rugat cu staruinta sa nu ploua, si n-a plouat deloc in tara trei ani si sase luni.                                                                                                                                 

                                                                                                                 Iacov 5

          Sa fiti binecuvantati de Dumnezeul nostru viu si adevarat! Adaugam pe lista "secretelor" rugaciunilor ascultate inca cateva din epistola lui Iacov, capitolul 5. Privim astazi la rugaciunea pentru cauze (sau rugaciunea de cerere). Primul "secret" CREDINTA. Desigur, aici rugaciunea facuta cu credinta are in vedere un aspect practic: vindecarea celui bolnav, si implica doua dimensiuni ale credintei: atat a celui ce se roaga pentru persoana bolnava, cat si a persoanei in suferinta si de asemenea cele doua aspecte ale vindecarii: spiritual si fizic. Insa, nu doar rugaciunea pentru vindecare trebuie insotita de credinta. In Matei 21:22, Domnul Isus spunea in felul urmator: "TOT ce veti cere cu CREDINTA prin RUGACIUNE veti primi". Credinta deci, trebuie sa insoteasca fiecare din rugaciunile noastre. Incepand cu credinta ca Dumnezeu EXISTA ("Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta. Evrei 11:6" ) pentru ca altfel, din start rugaciunea noastra ar fi zadarnica, si apoi ca Dumnezeu POATE raspunde rugaciunilor noastre, ba inca mai mult decat atat, El poate implini si ceea ce noi nu stim ca avem nevoie. ("Iar a Celui ce, prin puterea care lucreaza in noi, POATE sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi, sa fie slava" Efeseni 3:20 )

             Apoi apare un alt aspect, aspectul puterii rugaciunii, sau al impactului rugaciunii. Cu totii ne dorim ca rugaciunea noastra sa aiba impact si sa primeasca raspuns. Astfel intervine aspectul PASIUNII noastre pentru rugaciune: "Mare putere are rugaciunea FIERBINTE", clocotinda inaintea lui Dumnezeu. rugaciunea facuta cu pasiune, cu implicare, cu daruire, cu consum launtric, misca inima lui Dumnezeu. Vei primi raspuns pe cat de pasionat si interesat esti sa-l primesti si asta se vede in rugaciunea ta. Nu de mirare este ca Dumnezeu "varsa din gura Lui" pe cei caldicei. Rugaciunile "caldicele" vor primi deci acelasi raspuns. Rugaciunea fierbinte este insa degeaba daca nu este inaltata dintr-o inima neprihanita. Nu putem lua doar jumatate de afirmatie. Si de altfel lucrurile stau exact invers. Intai curateste-ti inima in pocainta si smerenie (si despre asta am vorbit saptamana trecuta) iar apoi inalta-ti rugaciunea fierbinte catre Dumnezeu. Doar o curatire prin pocainta va da cu adevarat putere rugaciunii tale fierbinti. 

           Apoi, cel de-al treilea aspect pentru astazi este STARUINTA in rugaciune, sau perseverenta! Avem aici exemplul lui Ilie, dar mai sunt atatea alte exemple in Sfanta Scriptura: Daniel: trei saptamani de post si rugaciune, ucenicii zece zile pana la pogorarea Duhului Sfant, Ana, mama lui Samuel s-a rugat ani de zile pentru un copil (si sunt sigur ca nu se ruga doar o data pe an la templu); Unele rugaciuni primesc raspunsul pe loc, pentru alte raspunsuri insa, trebuie sa staruim. Asa de mult imi place felul in care evanghelistul Luca incepe cel de-al 18-lea capitol al evangheliei sale: "Isus le-a spus o pilda ca sa le arate ca trebuie sa se roage NECURMAT si SA NU SE LASE!". E vorba de pilda femeii staruitoare in cererea ei inaintea judecatorului nedrept. Cu cat mai mult ne linisteste sa stim ca pricina noastra este adusa inaintea Judecatorului Drept si Sfant. Iar pasajul se incheie atat de incurajator: 6. Domnul a adaugat: "Auziti ce zice judecatorul nedrept? 7. Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fata de ei? 8. Va spun ca le va face dreptate in curand. Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?" Staruinta este dovada credintei! Nimeni nu insista daca nu crede ca poate primi ceea ce cere. Inchei cu exemplul femeii canaanite, mama ce avea o fiica demonizata (Matei 15:22-28). Pasajul incepe cu femeia strigand si implorand mila. Domnul Isus tace, aparent nebagand-o in seama. Ucenicii devin deranjati deja si ajung sa-l roage ei staruitor (vs23): "da-i drumul caci striga dupa noi". Domnul Isus nici macar nu-i raspunde ei, ci lor, si atat de exclusivist: "eu nu sunt trimes decat la oile pierdute ale lui Israel"  Dar ea staruie in continuare. Domnul Isus inceheie testul credintei ei cu un raspuns aproape jignitor: "Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei!" Raspunsul ei este aproape socant: "Da, Doamne" a zis ea, "dar si cateii mananca firimiturile care cad de la masa stapanilor lor" Extraordinar! Cati am fi mers pana la treapta asta de smerenie? Noi, care ne rugam doua rugaciuni sumare si apoi incepem sa ne plangem ca Dumnezeu nu raspunde ca si cand ar fi dator s-o faca...  Ce raspuns onorant va primi insa o astfel de staruinta in rugaciune din partea Fiului lui Dumnezeu Insusi: "O, femeie, mare este credinta Ta; faca-ti-se cum voiesti." Si fiica ei s-a tamaduit chiar in ceasul acela.

                 Inchei si eu intreband: Crezi? si Cat de mare este credinta ta? Pana cand sau pana unde esti gata sa mergi in staruinta ta inaintea lui Dumnezeu in rugaciune fierbinte? Raspunsul e simplu: vei merge atat de mult pe cat iti doresti raspunsul la rugaciune, si apoi vei merge atat de mult pe cat vei fi de constient ca NUMAI El poate raspunde rugaciunilor tale! 

                  Binecuvantari vesnice si rugaciuni ascultate,

                  radu

Din "secretele" rugaciunilor ascultate... (1)

            Care sunt "secretele" unei rugaciuni ascultate ? Nu este niciun secret propriu-zis. Totul este scris in Sfanta Scriptura. Faptul ca au ajuns secrete pentru noi arata poate doar cat de mult  citim si  traim Biblia. Dar totul este acolo, la indamana noastra. 
             Ce-L determina atunci pe Dumnezeu sa asculte o rugaciune ?  Exista vreo rugaciune speciala sau vreo formula "magica" de rostit?

             Nu, nicidecum...e adevarat ca in inima noastra trebuie sa clocoteasca cuvinte pline de farmec, iar rugaciunea noastra se cade sa contina cuvinte alese, pline de respect la atunci cand ne adresam Dumnezeului nostru. Insa accentul primordial in ochii lui Dumnezeu va cadea mereu pe aspectul launtric. Nu rugaciunile lungi de ochii lumii facute la colturile strazilor de catre farisei si nici cuvintele pompoase ale unor vase curatite doar pe dinafara nu au miscat inima lui Dumnezeu, ci rugaciunea sincera si smerita a unui vames ingenunchiat in lacrimi (Luca18). 

Din start vreau sa eliminam ideea ca Dumnezeu ar fi obligat in vreun fel sa raspunda rugaciunilor vreunui om in baza vreunei vrednicii umane. Dumnezeu raspunde rugaciunilor noastre DOAR in baza meritelor Fiului Sau, a Numelui Sau si a bunatatii Sale prin care ne-a binecuvantat cu promisiunile Sale ce nu pot ramane neimplinite. Desigur ca Dumnezeu nu asculta orice fel de rugaciune, dar in acelasi timp se angajeaza sa asculte anumite rugaciuni care indeplinesc anumite conditii puse de El. Astazi ne vom opri asupra versetului din 2Cronici 7:14 unde vom gasi primi pasi ai unei rugaciuni de cerere de iertare (sau de pocainta) ascultate:

             "Daca poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga si va cauta fata Mea, si se va abate de la caile lui rele - il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul si-i voi tamadui tara."

                                                                                                                                       2Cronici 7:14

Este promisiunea pe care Dumnezeu i-o face lui Solomon odata cu sfintirea Templului pe care acesta Il construise Domnului. Rugaciunea deci trebuie sa fie facuta in primul rand in SMERENIE! Aunci cand te pleci pe genunchi nu ai voie sa uiti cu Cine vorbesti. Dumnezeul caruia I te adresezi este Sfant, Drept, Atotputernic,Atotstiutor si este Creatorul tau.  Ordinea este : smerenie, apoi rugaciune ! Smerenia trebuie sa te puna pe genunchi. Rugaciunea adevarata este rezultatul unei atitudini de smerenie anterioare plecarii pe genunchi. Secretul unei vieti de rugaciune biruitoare este o viata de smerenie.

Nu doar rugaciunile de pocainta trebuie sa fie caracterizata de smerenie. Lipsa noastra de merit este aceeasi de fiecare data cand ne plecam pe genunchi, chiar cand nu ne amintim sa fi facut vreo fapta rea in ziua aceea. Chiar indrazneala in rugaciune despre care vorbeste apostolul Ioan (1Ioan5 :14) nu are in vedere meritele noastre, faptele noastre bune (care sunt nimic mai mult decat o haina manjita inaintea Lui) ci Harul lui Dumnezeu. El, in bunatatea Lui, prin statutul oferit de credinta in jertfa Fiului Sau, ne da dreptul sa cerem lucruri dupa voia Lui, angajandu-se sa ne asculte. Starea noastra insa trebuie sa ramana aceeasi : de smerenie inaintea Lui, stiind cu Cine stam de vorba. 

CAUTARE. Rugaciunea de pocainta trebuie sa fie urmata de citire si adancire in Cuvantul lui Dumnezeu. « Daca va cauta fata Mea » spune Dumnezeu in versetul citat mai sus…Nu te poti ridica de pe genunchi si sa ramai acelasi care ai fost mai inainte. In inima ta trebuie sa existe mereu setea dupa Dumnezeu, dupa prezenta Sa. Uneori usor de aflat, alteori trebuind sa strabati norii ca sa vezi soarele stralucind dincolo de ei. E vorba despre o cautare.Iar cautarea aceasta este un proces care nu sufera amanare. Sa zicem ca trebuie sa pleci de acasa in 10 minute si nu-ti gasesti cheile de la masina. Si nu te duci la cumparaturi ci la servici, sau intr-un alt loc important. Nu-i asa ca incerci sa te gandesti, sa-ti aduci aminte, dar pentru ca timpul de plecare se apropie sfarsesti prin a intoarce toata casa cu susul in jos in cautarea ta disperata ? Poate nu am dat cel mai bun exemplu, insa Biblia spune : « Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi, chemati-L cata vreme este aproape » (Isaia 55 :6). Iata ca fie ca realizam sau nu, suntem intr-o cursa contra cronometru. Cautarea de Dumnezeu nu poate suferi amanare, mai ales ca niciunul nu suntem stapani pe ziua de maine. (Evrei 3.15, Prov.27.1, Luca12 :16-21). Incurajarea este insa ca Dumnezeul nostru se lasa gasit de cei ce-L cauta cu toata inima (1Cron.28 :9) Il vom gasi pe Dumnezeu si voia Lui revelata in cuvantul Sau citit, vestit sau trait, Il vom descoperi in creatia Lui, trebuie doar sa-L cautam, iar descoperirea Fetei Lui ne va lumina inimile de bucurie si pace.

Rugaciunea ascultata este rugaciunea facuta in smerenie urmata de RENUNTARE la cautarile tale obisnuite de pana atunci.  Este rugaciunea urmata de adancire in Cuvantul lui Dumnezeu si mai apoi de schimbare palpabila, dovedita la nivel de actiune. « daca se va abate de la caile lui rele atunci il voi asculta » spune Dumnezeu. Smerenia din urma cercetarii, rugaciunea in smerenie si cautarea reala dupa Dumnezeu vor fi adeverite de o schimbare vizibila la nivelul trairii.  « Sa se abata » inseamna renuntare. Ne aducem aici aminte de cuvintele Domnului Isus care indemna de multe ori pe cei vindecati si iertati de El cu urmatoarele cuvinte: "Du-te si sa nu mai pacatuiesti!" Se cere deci reconfigurarea traseului  strabatut pana atunci,  prin abatere si schimbare a destinatiei : e o chemare la sfintire ! 

Rugaciunea ascultata de Dumnezeu este deci cea facuta in smerenie, urmata de cautare reala dupa Dumnezeu si adancire in Cuvant iar apoi trairea unei vieti schimbate. Oare n-ar fi indicat sa avem in fiecare zi o astfel de viata de rugaciune ? Sa ne incepem ziua in smerenie pe genunchi, apoi adancindu-ne in Cuvant si traind pana seara marturia unei vieti schimbate ?

Fie-va ascultata fiecare rugaciune !

            Binecuvantari vesnice,

Radu

  

In totul totului tot....

2 Imparati 23:25-27

Inainte de Iosia n-a fost niciun imparat care sa se intoarca la Domnul ca el din TOATA inima, din TOT sufletul, si din TOATA puterea lui, intocmai dupa TOATA legea lui Moise; si chiar dupa el n-a fost niciunul ca el…

Totusi, Domnul nu S’a intors din iutimea maniei Lui celei mari de care era aprins impotriva lui Iuda, din pricina tuturor ce facuse Manase ca sa-L manie. Si Domnul a zis : « Voi lepada pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepadat pe Israel, si voi lepada cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem si casa despre care zisesem : « Acolo va fi Numele Meu » …

Iosia este imparatul care L-a inteles cu adevarat pe Dumnezeu. Exemplul sau unic (pentru ca nici inainte de el nici dupa el n-a mai fost nimeni asemenea lui) se remarca tocmai prin felul sau de a trata intoarcerea lui la Dumnezeu. Iosia a inteles ca Dumnezeu nu tolereaza jumatatile de masura. Pentru el raportarea la Dumnezeu a fost TOTUL sau nimic. Astfel, Iosia se intoarce din TOATA inima, din TOT sufletul si din TOATA puterea lui. Cu alte cuvinte, intreaga sa fiinta : MINTE (inima-in multe locuri in Sfanta Scriptura termenul de inima se refera la centrul ratiunii)  DUH (suflet) si TRUP (puterea lui) a consacrat-o Domnului si implinirii INTREGII Sale voi lasate in legea scrisa de Moise.

Iosia ajunge la domnie nu la multa vreme dupa moartea lui Manase, cel mai longeviv imparat al lui Iuda. El domnise 55 de ani peste  facand ce este rau inaintea lui Dumnezeu, tarand poporul in groaznice pacate si starnind mania lui Dumnezeu care acum statea gata sa izbucneasca.

Ei bine, o astfel de intoarcere de 180 de grade am fi spus ca astepta Dumnezeu de multa vreme de la un imparat al lui Iuda. Un om care sa calce pe urmele « tatalui sau David » si sa ridice ocara lui Ieroboam, fiul lui Nabat sau a lui Ahab fiul lui Omri de peste poporul ales. Si parca ne-am fi asteptat ca Iosia sa fie un nou David, sau un nou Ghedeon, un nou Moise sau Iosif prin care Dumnezeu sa-si izbaveasca poporul…

Cu toate acestea insa, aproape socant este faptul ca Dumnezeu nu a mai putut fi intors din mania Lui nici macar de atitudinea lui Iosia. Sentinta era rostita si avea sa-si gaseasca implinirea cat de curand.

Bine…atunci la ce bun ? Cu ce folos toata smerirea lui Iosia, toata curatirea poporului de temple idolesti si altare pagane, la ce bun pierzarea tuturor preotilor multimii de idoli, la ce bun multime de chipuri cioplite arse in paraul Chedron ? De ce atata ravna pentru implinirea Legii lui Dumnezeu daca judecata era deja rostita ? Iosia nu mai avea nicio sansa sa fie unul din personajele izbavitoare ale poporului care sa conduca armatele lui Iuda in biruinte extraordinare si sa ramana astfel in istorie ca un conducator viteaz de care poporul sa-si aduca amite multa vreme. 

Stiti ce invatam de la Iosia intr-o vreme aproape asemanatoare cu a lui ? Intr-o vreme de sfarsit in care judecata lui Dumnezeu este gata sa inceapa ?

1.       Imperativul POCAINTEI este intai de toate PERSONAL. Iosia ar fi avut atatea scuze daca ar fi privit doar la contextul din tara. Dupa aproape 60 de ani de pacat de la moartea lui Ezechia pana la el, intr-o tara umpluta pana la refuz de idolatrie, de rau numit bine si de compromis pana la cea ma joasa treapta Iosia intelege ca ceva trebuie sa se schimbe. Si el era in primul rand cel ce avea nevoie de schimbare. Soarta lui putea fi diferita, si el intelege foarte bine asta. Relatia lui personala cu Dumnezeu eraprimordiala. In momentul in care Iosia aude cuvintele Cartii Legii primul lucru pe care il face dupa ce intelege situatia grava in care se afla el si poporul, este sa isi sfasie hainele si sa trimita pe preoti pentru a intreba pe Domnul cu privire la cuvintele Legii in primul rand in ceea ce-l priveste pe EL. (2Imparati 22 :13) apoi pe popor.  Iosia intelege  ca nevoia de Dumnezeu il priveste in primul rand pe el ! De multe ori ne uitam in jurul nostru si criticam contextul in care ne aflam uitand sa incepem cu noi ! Sa nu uitam ca nu sunt departe vremurile in care judecata va incepe chiar de la noi, de la cei ce am stat nepasatori si fara grija in Sion, in Casa lui Dumnezeu ! Aceasta este partea in care Iosia isi dedica TOT sufletul.

2.       POCAINTA trebuie urmata de SCHIMBARE. Si asta urgent ! De multe ori m-am gasit in fata lui Dumnezeu cerandu-mi iertare mereu si mereu pentru aceleasi lucruri. Situatia ramanea insa la fel cand ma ridicam de pe genunchi. Nu vi s-a intamplat? Am inteles insa mai tarziu ca lucrul asta nu e chiar asa de normal cum mi-am inchipuit eu la un moment dat si nici atat de explicabil prin « natura noastra umana slaba ». Si am inceput ca odata cu cererea de iertare sa cer lui Dumnezeu si schimbare! Desi Domnul vesteste judecata peste popor, (1Regi 22 :16-17), in ceea ce-l priveste pe Iosia, Dumnezeu il asigura ca a auzit  si a primit rugaciunea lui si ca ochii lui nu vor vedea nenorocirea ce urma sa vina. Raspunsul care vine de la Dumnezeu pentru Iosia ar fi fost pentru mine unul foarte linistitor. De altfel, daca intoarcem doar o fila in urma, il vom gasi pe Ezechia, imparatul pentru care un astfel de raspuns a insemnat usurarea faptului ca in timpul vietii lui va fi pace. Ce gandire imatura… Iosia insa nu sta degeaba, nici linistit pe scaunul sau de domnie multumindu-se cu ceea ce a auzit. Nu ! In ceea ce il privea, lucrurile trebuiau sa se schimbe !  Astfel urmatorul lucru pe care il face indata este sa stranga intreaga conducere a poporului : batranii, preotii si tot poporul mai apoi. In fata lor, Iosia, imparatul lor, face un legamant inaintea Domnului prin care « se indatoreaza sa urmeze pe Domnul si  sa urmeze poruncile, invataturile si legile Lui din toata inima si din tot sufletul lui ca sa implineasca astfel cuvintele legamantului acestuia scrise in cartea aceasta » (1Regi 23 :3) Urmandu-i exemplul, tot poporul intra alaturi de el in legamant, acesta fiind momentul in care intreaga inima (minte, ratiune) a lui Iosia se dedica 100% lui Dumnezeu.

3.       SCHIMBAREA trebuie sa fie insotita de MARTURIE. Aici, in urma schimbarii mintii si a launtrului este partea dedicarii exterioare, trupesti a lui Iosia. Practic acest al treilea aspect este rezultatul primelor doua, dar in acelasi timp este si certificarea autenticitatii lor. Schimbarea trebuie dovedita. Multi ne-am oprit la legamantul public, pe care si noi l-am facut in apa botezului in urma cercetarii si a pocaintei. Am marturisit schimbarea, dar am renuntat s-o mai dovedim, spunand mereu ca interiorul conteaza si ca in interior suntem bine. Schimbarea va fi mereu adeverita si autentificata de MARTURIA exterioara a ravnei noastre pentru implinirea  voii lui Dumnezeu prin faptele si actiunile noastre ! Credinta fara fapte este o credinta  zadarnica si moarta spunea apostolul Iacov in capitolul 2 al epistolei sale (vs.18-26). Daca schimbarea lui Ioas s-ar fi rezumat la un moment inlacrimat si emotionant si la un discurs frumos mai apoi, totul ar fi fost zadarnic si mort, un foc de paie care s-ar fi stins odata cu instalarea automultumirii unei forme de evlavie fara putere. Pentru Iosia insa, pocainta si  schimbarea marturisita publica au fost doar inceputul. Ravna lui pentru Casa lui Dumnezeu abia urama sa inceapa sa se manifeste. Si citind capitolul 23 :1-28, Il vom vedea pe Iosia ca omul care face tot ceea ce tine de el pentru a implini TOATA voia lui Dumnezeu (scrisa in legea lui Moise) curatind Casa lui Dumnezeu si mai apoi intreaga tara de idolatrie, sarbatorind mai apoi Pastele dupa porunca lui Dumnezeu (lucru nemaiintamplat de pe vremea judecatorilor).  

 

Privim deci la Iosia, ca la un reprezentant al zilelor noastre, zile in care contextul atat de prielnic pentru a nu face nimic si a nu lua nicio atitudine este atat de real! Nu stiu la care stadiu esti : poate ca ai esuat la capitolul marturiei desi sunt ani buni de cand in urma cercetarii ai intrat in legamant cu Dumnezeu, poate sufletul tau a  fost cercetat, insa stai pe ganduri in ceea ce priveste legamantul si predarea intregii tale ratiuni in subordinea lui Dumnezeu, sau poate ca Dumnezeu iti cerceteaza sufletul chiar acum…nu stiu, dar stie El. Ceea ce stiu este insa ca in zile ca ale noastre se cere o intoarcere la Dumnezeu reala in fiecare din cele 3 aspecte : Suflet, minte si trup. Pocainta, legamant si marturie. Insa doar cel ce e gata sa accepte intoarcerea TOTALA la Dumnezeu in toate cele 3 aspecte va putea implini TOATA voia lui Dumnezeu. Sa cautam sa fim deci oamenii care se tin in totul totului tot numai de Domnul Dumnezeul lor ! (Deut. 18 :13)

 

Binecuvantari vesnice,

Radu