miercuri, 19 iunie 2013

In mijlocul adunarii

                     Stiu, trebuia sa scriu despre secretele rugaciunii ascultate si stiu si ca e miercuri, dar trebuie sa va spun asta:

      „Voi vesti Numele Tau fratilor mei si Te voi lauda in mijlocul adunarii!”

Si in multe alte locuri in Psalmi, autorii lor declara lucrul acesta. Ce chemare extraordinara, sau ce lucru intelept sa intelegi ca ai fost creat pentru a-l lauda pe Dumnezeu. Acesta este in definitiv scopul pentru care am fost creati. Problema este ca noi am uitat lucrul asta iar adunarile noastre incep sa devina tot mai lipsite de oameni care sa laude pe Dumnezeu in mijlocul lor. Si nu, nu vorbesc despre cei ce canta, pentru ca probabil jumatate dintre cititori (adica 2, ca de obicei vreo 4 imi citesc postarileJ)) deja se gandesc la adunarile de la sate care nu au nicio vina ca au ramas fara cor sau fanfara, de multe ori si fara „program impodobit” cu cantari si poezii pentru ca toti tinerii au plecat la oras. Nu, nu la asta ma refer. Sunt multe adunari mari, cu coruri, orchestre, grupuri care ar trebui sa conduca in inchinare, si totusi privindu-le te intrebi daca cineva mai lauda acolo pe Dumnezeu. Si nu, nu numai la cantare ma refer. De fapt, versetul nu vorbeste despre lauda prin cantare, ci despre lauda in general. Modalitatea de a-l lauda pe Dumnezeu o alegi tu, potrivit cu abilitatea cu care El te-a inzestrat. Lucrul acesta se subintelege. Nu am de gand sa incurajez pe nimeni sa iasa in mijlocul adunarii si sa cante plin de zel o cantare daca nu are darul de a canta. Si nici sa recite o poezie daca s-a nascut balbait. Dar cu siguranta fiecare am fost inzestrati cu cel putin o abilitate prin care putem sa-l laudam pe Dumnezeu.
Revenind insa, postarea mea de azi vrea doar sa zgaltaie pe de-o parte putin fenomenul de „slujire la norma” pentru ca trebuie sa avem „program” si poate, pe de cealalta parte pe unii din cei ce stau in banca comozi (sau nu stiu cat de comozi), si care-si tin gura inchisa in mijlocul adunarii considerand asta o dovada de „smerenie” cand de fapt motivul este indiferenta, rusinea sau chiar mandria.
Deci. Realizand si pornind de la faptul ca toti am fost creati ca sa aducem slava lui Dumnezeu, si intelegand ca nu este context mai potrivit pentru a-L lauda pe Dumnezeu decat in ”adunarea celor neprihaniti” care simt si inteleg la fel, si care se pot uni in lauda si o pot amplifica, si, o, cum ar trebui sa explodeze adunarile noastre in lauda la adresa unui astfel de Dumnezeu ca al nostru! Dar, revenind, realizand toate astea te intreb:
Ce te impiedica sa-i aduci lauda lui Dumnezeu in mijlocul adunarii?
Si am sa-ti dau si cateva raspunsuri, iar tu te vei identifica cu cel potrivit tie:
1.       Rusinea – (sau falsa smerenie) Asta e cea mai intalnita. Si are de cele mai multe ori la baza o autoevaluare complet eronata de genul: „eu nu pot” „eu las pe altii ca-s mai buni” Desigur, spunem ca implinim principiul darii de intaietate. Si de atata intaietate ce ne dam nu mai iese nimeni in fata. Pai daca Dumnezeu ar fi asteptat lauda numai de la oamenii super dotati i-ar fi mantuit numai pe ei. In plus, El are un cer intreg care il lauda intr-o armonie perfecta si fara gresala. De fapt cred ca e si gresit spus: autoevaluare. Este de fapt evaluarea celui rau, pe care tu ti-ai insusit-o dandu-i castig de cauza in batalia pe care o duce pentru a-L priva pe Dumnezeu de lauda care i s-ar cuveni din gura ta. Iar tu ti-ai insusit acest gand, desigur foarte convingator, dar total nebiblic ca e mai bine sa taci. Te avertizez insa ca in ochii unui Dumnezeu indreptatit sa fie gelos de purtarea ta, lucrul acesta nu va ramanea fara consecinte pentru ca lauda I se cuvine! Nu e optionala. Domnul Isus insusi spune ca  de oricine se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in acest neam preacurvar si pacatos, Se va rusina si Fiul omului, cand va veni in slava Tatalui Sau impreuna cu sfintii ingeri." (Marcu 8:38) Si poate mai concludent spune Psalmul 2Dati cinste Fiului ca sa nu se manie”  Trebuie sa intelegi ca in momentul in care Il privezi pe Dumnezeu de lauda pe care ar trebui sa si-o ia, pacatuiesti. Vei spune: „dar eu Il laud pe Dumnezeu inlauntrul meu. Poate ca in afara nu schitez nimic, dar inauntru clocotesc ”. Sunt sigur ca lucrul asta nu se poate. Dar chiar de-ar fi asa, te faci vinovat de pacatul neimpartasirii motivelor tale de lauda cu cei care la randul lor, motivati de marturia ta ar izbucni in lauda la adresa lui Dumnezeu. Nestiind n-au cum s-o faca.
Mi-e rusine sa ies in fata cand vad atatia oameni in biserica” – asta-i replica mea preferata. Am impresia ca-mi ies bube instant cand o aud. Cum sa spui asa ceva? Stii Cine chiar a indurat rusine? Stii Cine a indurat scuipaturi, palme si rani? Stii Cine te-a iubit pana la moarte, si inca moarte de cruce? Stii bine! Aia a fost rusine. Si Lui nu i-a fost rusine,purtand rusinile tale ca sa traiesti tu astazi! Si tu sa nu-L lauzi? Tu te-ai ierta in locul Lui? Cand iesi in fata bisericii uita-te bine! Stii ce sunt toti oamenii care iti stau in fata atunci cand te ridici in fata lor sa-L lauzi pe Dumnezeu? Sunt fratii tai care au trecut prin aceleasi lucruri ca si tine! De ce sa-i privesti ca pe niste straini? Din potriva, ei sunt POTENTIALUL DE AMPLIFICARE al laudei tale la adresa lui Dumnezeu! Ei se vor uni cu tine in lauda! Asa zisa rusine  insa, e doar ispita celui rau.

2.       Mandria.   Desigur nerecunoscutaJ Ea poarta cel mai des denumirea de: dezamagiri anterioare. Astea iara-s frecvente. Ti-a zis cineva ceva la un moment dat, si de atunci asa marcat ai ramas ca nu mai esti in stare sa-l lauzi pe Dumnezeu in public. Na, tare buna scuza asta.
 Lucrul asta se poate intampla din doua motive:
1.Cel care ti-a spus a avut dreptate in ce ti-a spus iar tu esti prea orgolios sa accepti. De exemplu: chiar n-ai voce. Accepta asta si nu mai canta, sau  canta cand esti singur ca nu se va putea nimeni uni cu tine in inchinare cand le zgarii urechile. Nu-i poti condamna ca te-au sfatuit s-o lasi mai moale cu cantatul. Lasa orgoliul de-oparte. Si daca cei ce ti-au spus-o, ti-au spus-o intr-un fel nepotrivit, iarta-i! Ca inseamna ca i-ai adus intr-o stare de exasperare neintelegand singur pana atunci. Dar nu pierde vremea, ca nu e cantarea singurul mod de-al lauda pe Dumnezeu. Fiecare zi a ta trebuie sa se incheie cu o marturie a maretiei lui Dumnezeu manifestata pentru tine in ziua respectiva. Ai motive de lauda! Si trebuie sa-L lauzi! Marturiseste-L! 
2. Cel ce ti-a spus-o, ti-a spus-o din invidie, sau din rautate ca sa-ti distruga slujirea, sau din nebagare de seama (fara sa vrea neaparat) iar tu esti din nou prea orgolios ca sa treci peste:  „deci pana nu vine sa-si ceara iertare (+ o lista de alte pretentii)...eu nu mai slujesc.”  De parca lui ii slujeai... Adevarul dureros e ca de fapt, poate fara sa stii chiar, iti slujeai tie... Atitudinea asta are mult de spus despre felul in care era facuta slujirea ta pana la momentul respectiv, si de cat era de bine directionata slujirea ta catre lauda la adresa lui Dumnezeu. Ai grija, spre cine directionezi lauda ta. La momentul asta trecem foarte bine la urmatorul motiv care te poate impiedica sa-L lauzi pe Dumnezeu in mijlocul adunarii:

3.       Pacatul. Si acum ma refer la o situatie mai dificila. Tratam doua aspecte:
1. Poate fi pacatul in care chiar acum traiesti. Intelegi ca este rau, gresit,te simti vinovat si da, este normal  sa nu iesi in fata bisericii laudand pe Dumnezeu cand viata ta-L rastigneste zilnic. Dar pe de alta parte nici nu faci nimic in sensul asta. Aici e problema. Te complaci in starea ta de pacat desi parca ai dori sa-L poti lauda in curatie, dar cel rau vrea sa crezi ca nu poti sa te lasi de viata care o traiesti. Ei bine, cu fiecare zi care trece astfel, in loc sa-ti aduni o comoara de lauda, „cu impietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, iti aduni o comoara de manie pentru ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu”. (Romani 2.5) Pune deci capat vietii de pacat printr-o rugaciune de pocainta si un act de credinta. Apoi lasa-L sa-ti schimbe viata si incepe sa-L lauzi! Nu e nimic mai maret ca lauda la adresa Lui Dumnezeu in urma izbavirii. Foarte reale sunt cuvintele cantarii care spune ca „nici ingerii nu canta ca acei din valea plangerii” Cantarea celui salvat e melodia Lui preferata. El i-a dat tonul si a facut-o posibila! Opreste-te, intoarce-te si lauda-L!  
2. Sunt altii care datorita unui pacat s-au retras din slujire, s-au pocait sincer dar le e greu sa se mai intoarca. Daca pacatul tau a fost ascuns (adica nu a stiut nimeni de el) atunci e mai simplu. Daca ai fost sincer in pocainta ta si ai primit eliberarea, incepe sa-L lauzi din nou pe Dumnezeu! Odata cu iertarea, Hristos te si despovareaza de vinovatie si te invredniceste sa-L lauzi din nou (Evrei 9:13-14). Orice alta vinovatie ulterioara iertarii este ispita celui rau care ar vrea sa te tina in continuare neroditor. Daca Hristos te-a iertat, iarta-te si tu! Si nu te mai lasa coplesit de vinovatia unor pacate iertate de El! E timplul sa Il lauzi ca a facut-o! Daca insa a fost public, adica adunarea a cunoscut pacatul tau si caderea ta, e un pic mai dificil. Aici intervine factorul uman si trecem la ultima cauza, care este una pe jumatate exterioara.

4.       Parerea celorlalti. Acum, asta e e chiar sensibil. Chiar si biblia ne invata sa nu fim pricina de poticnire pentru fratii nostri. Desi adunarea ar trebui sa poata ierta si trece peste pacatul tau in momentul in care tu l-ai recunoscut te-ai pocait sincer, in cele mai multe cazuri nu se intampla asa. Daca esti parte dintr-o biserica din prima categorie, da slava Domnului. Sunt putine. Cei mai multi insa, in slabiciunea lor umana te vor privi prin prisma a ceea ce ai facut, de fiecare data cand vei sta in fata lor, si nu-i vei mai putea conduce in lauda. Nu este treaba ta sa-i condamni, pentru ca tu i-ai adus in situatia asta fata de tine. Este o lupta grea si pentru ei sa poata trece peste gresala ta, si nu toti o pot duce. Nu crede ca ei se gandesc neaparat la asta si ca iti sunt dusmani. Dar cel rau nu doarme si le va sopti ce ai facut de fiecare data cand se vor uita la tine. Asta face el si in fata lui Dumnezeu, te acuza si ma acuza zilnic; nu crede ca-i va scuti pe oameni.  Astfel ca, decat sa se poticneasca in tine, mai bine nu mai iesi in fata lor. Totusi, nu cred ca voia lui Dumnezeu este sa ramai in banca dupa ce te-ai pocait. Tu trebuie sa continui sa il lauzi! Sunt sigur ca este biblic faptul ca Dumnezeu trebuie sa-si primeasca slava din orice suflet salvat si iertat! Ce e de facut atunci? Cere in rugaciune primul rand calauzirea lui Dumnezeu si lasa-te indrumat de El. El te va calauzi spre un context potrivit in care vei putea din nou sa-L lauzi unindu-te cu cei ce te asculta. Poate schimbandu-ti slujirea sau chiar biserica. Nu te ingrijora, El va netezi cararile tale, dar nu te resemna! Cauta si doreste-ti sa-L lauzi, si cere-I s-o poti face din nou!

Inchei aici. Stiu, a fost lung. Daca ai ajuns pana la cuvintele astea esti unul din eroii care au rezistat pana la capat. Ma rog insa ca lauda la adresa Dumnezeului care o merita si Caruia I se cuvine sa nu conteneasca in adunarile Lui. Si ma rog ca citind randurile astea sa te simti inviorat si plin de pasiune sa-L lauzi din nou, sau sa incepi sa-L lauzi daca nu ai facut-o pana acum. Public! Iar lauda ta la adresa Lui sa fie molipsitoare pentru toata adunarea. Cred ca trezirea va incepe atunci cand vom intelege din nou ca am fost creati pentru a-I aduce glorie lui Dumnezeu in serviciile bisericesti si nu a ne gadila noua gusturile (fie ele cat de artistice), atunci cand centrul inchinarii noastre va redeveni El si ceea ce merita El; Si cand adunarile noastre vor izbucni din nou in adorare sincera dintr-o inima curata inaintea Dumnezeului sfant pe care in nebunia noastra parca am obosit sa-L mai laudam  uitand cine este El cu adevarat. Daca deocamdata tace, nu inseamna ca gandeste ca noi si ca ne aproba, ci doar ca mai are indurare. E timpul sa se schimbe ceva. Hai sa fim noi primii...

Binecuvantari vesnice,

radu

vineri, 7 iunie 2013

Din "secretele" rugaciunilor ascultate (2)

                13. Este vreunul printre voi in suferinta? Sa se roage! Este vreunul cu inima buna? Sa cante cantari de lauda! 14. Este vreunul printre voi bolnav? Sa cheme pe prezbiterii bisericii; si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in Numele Domnului. 15. Rugaciunea facuta cu credinta va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va insanatosi; si, daca a facut pacate, ii vor fi iertate. 16. Marturisiti-va unii altora pacatele si rugati-va unii pentru altii, ca sa fiti vindecati. Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit. 17. Ilie era un om supus acelorasi slabiciuni ca si noi; si s-a rugat cu staruinta sa nu ploua, si n-a plouat deloc in tara trei ani si sase luni.                                                                                                                                 
                                                                                                                 Iacov 5

          Sa fiti binecuvantati de Dumnezeul nostru viu si adevarat! Adaugam pe lista "secretelor" rugaciunilor ascultate inca cateva din epistola lui Iacov, capitolul 5. Privim astazi la rugaciunea pentru cauze (sau rugaciunea de cerere). Primul "secret" CREDINTA. Desigur, aici rugaciunea facuta cu credinta are in vedere un aspect practic: vindecarea celui bolnav, si implica doua dimensiuni ale credintei: atat a celui ce se roaga pentru persoana bolnava, cat si a persoanei in suferinta si de asemenea cele doua aspecte ale vindecarii: spiritual si fizic. Insa, nu doar rugaciunea pentru vindecare trebuie insotita de credinta. In Matei 21:22, Domnul Isus spunea in felul urmator: "TOT ce veti cere cu CREDINTA prin RUGACIUNE veti primi". Credinta deci, trebuie sa insoteasca fiecare din rugaciunile noastre. Incepand cu credinta ca Dumnezeu EXISTA ("Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta. Evrei 11:6" ) pentru ca altfel, din start rugaciunea noastra ar fi zadarnica, si apoi ca Dumnezeu POATE raspunde rugaciunilor noastre, ba inca mai mult decat atat, El poate implini si ceea ce noi nu stim ca avem nevoie. ("Iar a Celui ce, prin puterea care lucreaza in noi, POATE sa faca nespus mai mult decat cerem sau gandim noi, sa fie slava" Efeseni 3:20 )
             Apoi apare un alt aspect, aspectul puterii rugaciunii, sau al impactului rugaciunii. Cu totii ne dorim ca rugaciunea noastra sa aiba impact si sa primeasca raspuns. Astfel intervine aspectul PASIUNII noastre pentru rugaciune: "Mare putere are rugaciunea FIERBINTE", clocotinda inaintea lui Dumnezeu. rugaciunea facuta cu pasiune, cu implicare, cu daruire, cu consum launtric, misca inima lui Dumnezeu. Vei primi raspuns pe cat de pasionat si interesat esti sa-l primesti si asta se vede in rugaciunea ta. Nu de mirare este ca Dumnezeu "varsa din gura Lui" pe cei caldicei. Rugaciunile "caldicele" vor primi deci acelasi raspuns. Rugaciunea fierbinte este insa degeaba daca nu este inaltata dintr-o inima neprihanita. Nu putem lua doar jumatate de afirmatie. Si de altfel lucrurile stau exact invers. Intai curateste-ti inima in pocainta si smerenie (si despre asta am vorbit saptamana trecuta) iar apoi inalta-ti rugaciunea fierbinte catre Dumnezeu. Doar o curatire prin pocainta va da cu adevarat putere rugaciunii tale fierbinti. 
           Apoi, cel de-al treilea aspect pentru astazi este STARUINTA in rugaciune, sau perseverenta! Avem aici exemplul lui Ilie, dar mai sunt atatea alte exemple in Sfanta Scriptura: Daniel: trei saptamani de post si rugaciune, ucenicii zece zile pana la pogorarea Duhului Sfant, Ana, mama lui Samuel s-a rugat ani de zile pentru un copil (si sunt sigur ca nu se ruga doar o data pe an la templu); Unele rugaciuni primesc raspunsul pe loc, pentru alte raspunsuri insa, trebuie sa staruim. Asa de mult imi place felul in care evanghelistul Luca incepe cel de-al 18-lea capitol al evangheliei sale: "Isus le-a spus o pilda ca sa le arate ca trebuie sa se roage NECURMAT si SA NU SE LASE!". E vorba de pilda femeii staruitoare in cererea ei inaintea judecatorului nedrept. Cu cat mai mult ne linisteste sa stim ca pricina noastra este adusa inaintea Judecatorului Drept si Sfant. Iar pasajul se incheie atat de incurajator: 6. Domnul a adaugat: "Auziti ce zice judecatorul nedrept? 7. Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui care striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fata de ei? 8. Va spun ca le va face dreptate in curand. Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?" Staruinta este dovada credintei! Nimeni nu insista daca nu crede ca poate primi ceea ce cere. Inchei cu exemplul femeii canaanite, mama ce avea o fiica demonizata (Matei 15:22-28). Pasajul incepe cu femeia strigand si implorand mila. Domnul Isus tace, aparent nebagand-o in seama. Ucenicii devin deranjati deja si ajung sa-l roage ei staruitor (vs23): "da-i drumul caci striga dupa noi". Domnul Isus nici macar nu-i raspunde ei, ci lor, si atat de exclusivist: "eu nu sunt trimes decat la oile pierdute ale lui Israel"  Dar ea staruie in continuare. Domnul Isus inceheie testul credintei ei cu un raspuns aproape jignitor: "Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei!" Raspunsul ei este aproape socant: "Da, Doamne" a zis ea, "dar si cateii mananca firimiturile care cad de la masa stapanilor lor" Extraordinar! Cati am fi mers pana la treapta asta de smerenie? Noi, care ne rugam doua rugaciuni sumare si apoi incepem sa ne plangem ca Dumnezeu nu raspunde ca si cand ar fi dator s-o faca...  Ce raspuns onorant va primi insa o astfel de staruinta in rugaciune din partea Fiului lui Dumnezeu Insusi: "O, femeie, mare este credinta Ta; faca-ti-se cum voiesti." Si fiica ei s-a tamaduit chiar in ceasul acela.
                 Inchei si eu intreband: Crezi? si Cat de mare este credinta ta? Pana cand sau pana unde esti gata sa mergi in staruinta ta inaintea lui Dumnezeu in rugaciune fierbinte? Raspunsul e simplu: vei merge atat de mult pe cat iti doresti raspunsul la rugaciune, si apoi vei merge atat de mult pe cat vei fi de constient ca NUMAI El poate raspunde rugaciunilor tale! 

                  Binecuvantari vesnice si rugaciuni ascultate,
                  radu