joi, 2 ianuarie 2014

Magii şi timpul meu de părtăşie cu Dumnezeu

                  
              Deşi vă doresc, nu ştiu dacă "La mulţi ani!" pentru că numărul lor Dumnezeu îl rânduie, dar cu siguranţă vă doresc binecuvântare la fiecare pas, sănătate, bucurie şi pace, iar fiecare zi să vă fie plină de împlinirea şi însemnătatea dată de Cel ce o poate da cu adevărat.
               Începutul de an e un timp favorabil pentru noi hotărâri, în baza unor concluzii trase la sfârşitul anului care tocmai s-a încheiat. Ne uităm în portofel, sau pe card şi ne spunem că anul acesta vom fi mai înţelepţi în a economisi, vom lucra mai mult, vom câştiga mai bine, iar la sfârşitul lui 2014 vom avea atât, sau atât... ne uităm în carnetul de student sau de elev şi hotărâm că anul ăsta vom învăţa mai mult şi vom copia mai puţin (deşi sper că deloc); Alţii se uită la starea civilă şi realizează că a venit timpul să schimbe ceva în sensul ăsta, şi-şi spun că anul acesta îşi vor lua inima-n dinţi şi-o vor cere de soţie, deşi ea aşteaptă probabil de vreo 3 ani. Şi ne gândim, şi visăm, şi plănuim...Lăsând însă gluma: Câţi ne analizăm sufletul din punctul lui Dumnezeu de vedere şi ce concluzii tragem? Ce hotărâri vom lua în privinţa aceasta, care e de departe cel mai important ascpect al vieţii noastre? Cum este viaţa ta cu Dumnezeu la acest moment? Care e pulsul timpului tău de părtăşie cu Dumnezeu? Te îndemn să ascultăm puţin la stetoscopul cerului, şi să ne analizăm împreună timpul de părtăşie zilnică în lumina Lui.
              Da, ştiu, e joi nu vineri, şi da ştiu: ce ar putea avea de-a face magii cu timpul meu zilnic de părtăşie? Uimitor de multe :) Doar deschideţi la evanghelia după Matei, citiţi capitolul 2 şi veţi fi surprinşi. 

1.       Dumnezeu îi cheamă pe magi la întâlnire cu El – (vs.2b). Dumnezeu le-a vorbit pe limba lor, creind o stea pentru ei (care erau cititori în stele) şi anunţând tocmai în Răsărit naşterea Fiului Său. Ei au citit mesajul şi au pornit spre întâlnirea  cu Împăratul de curând născut. Şi pentru noi Dumnezeu a lăsat Cuvântul Său scris, Biblia ca şi călăuzire, şi avem harul de a o avea în limba noastră. Ea ni-L prezintă pe Împăratul nostru, născut şi jertfit pentru noi, şi tot prin ea, El ne cheamă în fiecare zi la întâlnire cu El. Îi vom lua noi în seamă mesajul? Vom asculta în fiecare dimineaţă îndemnul de a căuta să ne întâlnim cu Regele nostru? Sau vom ignora chemarea ei atât de evidentă? Dumnezeu a trimis mesajul şi invitaţia. Vom accepta noi invitaţia Lui zilnică la a ne întâlni cu El în părtăşie? Spunea psalmistul: "Inima-mi spune din partea Ta: "Caută Faţa Mea!" şi Faţa Ta, Doamne, o caut! " (Ps.27.8). Ţie ce-ţi spune inima? Şi din partea cui? Dacă ai inima conectată la cer, vei primi invitaţia lui Însuşi Dumnezeu. Ascult-o şi accept-o.
2.       Magii au făcut tot ceea ce a fost nevoie ca să se întâlnească cu Domnul Isus – Şi spun asta pentru că drumul lor din Răsărit până la Ierusalim în acele vremuri putea dura după părerile cercetătorilor între 6 luni şi aproape 2 ani. Cu toate acestea, ei au înţeles mesajul şi au pornit, înfruntând distanţa, condiţiile improprii, disconfortul călătoriei probabil pe cămile (chiar doar 6 luni zilnic pe cămilă nu e chiar confortabil). Înrebam într-o postare mai demult cât durează să ajungi la biserică? Şi spuneam că oricât de mare ar fi distanţa, niciunul dintre noi nu călătoreşte 6luni până la cel mai apropiat loc de închinare...şi totuşi invitaţia la întâlnire cu Regele ne lasă pe atâţia reci, iar începutul slujbelor ne găseşte în faţa televizorului, sau în El ştie ce alt loc... Dar azi aş merge şi mai adânc, pentru că invitaţia la întâlnire cu El nu este doar pentru zilele de duminică. Şi astăzi, prin jertfa Domnului Isus nu mai ai nevoie de 6 luni, şi nici măcar  6 kilometri nu te despart de întâlnirea cu El, ci o simplă plecare pe genunchi în rugăciune. Şi cu toate astea trec zile...şi tu ignori invitaţia. Asta pentru că nu te mai despart distanţe fizice, dar sufletul tău se lasă depărtat tot mai mult de atâtea nimicuri. Nu te mai împiedică vremea rea de afară ci confortul din casa ta. Nu te mai împiedică lipsa de cunoaştere ci accesul la atât de multă informaţie nefolositoare. Nu timpul petrecut pe drum spre El ci timpul petrecut fără folos sau cu păcat pe internet. Şi te împiedică imagini, te împiedică gânduri, şi te împiedică vinovăţii,dependenţe, iar conştiinţa ta moare încet, şi cum să mai auzi susurul blând când urechea ţi-e răcnete de leu? Şi totuşi...ai risipi toate astea plecându-ţi genunchiul. Invitaţia e încă valabilă. Eşti gata să faci tot ceea ce este necesar să faci la momentul acesta pentru a te întâlni cu Regele? Eşti gata să renunţi la tot ce te ţine departe de El? 
3.       ”N-au mai putut de bucurie(vs.10) – vei spune, "ok. eu nu intru în categoria celor de mai sus, eu în fiecare zi citesc şi mă rog!" Perfect! Mergem mai departe. Ce zici despre asta? Magii n-au zâmbit, nici n-au răsuflat doar uşuraţi când au revăzut steaua. Manifestarea bucuriei lor trebuie să fi fost una foarte evidentă, din moment ce evanghelistul o descrie astfel. Doar întreabă-te: TU cum reacţionezi când deschizi Biblia? Te umple de bucurie gândul la întălnirea ta cu Regele? Eşti persoana care abia aşteaptă să aibă 10 minute libere să se roage, să mediteze la Cuvânt, sau să cânte de bucurie în prezenţa Regelui ei? Sau timpul tău de părtăşie e doar ceva ce trebuie bifat zilnic? Gândeşte-te...Psamul 34.5 spune: "Când îţi întorci privirile spre El te luminezi de bucurie!" . Ce se stârneşte în tine privind la El? Un timp de părtăşie real te umple de bucurie!
4.       Magii s-au închinat şi i-au adus daruri (vs.11) – Dacă în postarea de acum câţiva ani te îndemnam să nu vi cu mâna goală înaintea Regelui, astăzi merg puţin mai adânc. Magii au înţeles ordinea corectă. Deşi au pregătit daruri foarte scumpe, scopul lor pimordial a fost să vină să se închine. De multe ori atunci când venim la întâlnirea noastră cu Domnul Isus începem şi ne aducem darurile: “Doamne, ţi-am pregătit o cântare, o poezie, un pachet de mâncare pentru săraci, etc...” Magii nu şi-au adus darurile pentru a-L impresiona pe Domnul Isus. (Ele au avut într-adevăr o însemnătate profetică, însă nu despre aceasta vom vorbi acum). Primul lucru pe care îl fac magii intrând în casă este aceea de a se închina, şi nu oricum. Nu au făcut o plecăciune, nici măcar nu au îngenunchiat, nici măcar nu s-au plecat ci s-au aruncat cu faţa la pământ! O închinare la cel mai jos grad de smerenie, acompaniată de o dorinţă grabnică de închinare (s-au aruncat). Apoi i-au adus daruri...din postura asta de închinători smeriţi. Astfel de daruri sunt plăcute Domnului.
5.       În urmă au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis (vs.12) – Şi da, s-au întors acasă pe un alt drum. Deşi mulţi am auzit predici pe tema că întâlnirea cu Hristos te duce acasă pe un alt drum, (lucru de altfel adevărat, pentru că părtăşia reală cu Dumnezeu te schimbă), haideţi să mergem puţin mai adânc. Dacă până atunci magii au “citit” mesajul unei stele, acum ei  L-au auzit pe Dumnezeu! Dacă chemarea stelei era pentru toţi magii care ar fi vrut să o accepte, acum Dumnezeu li se descoperă personal! Celor ce acceptă invitaţia, celor ce fac tot ce este necesar pentru a se întâlni cu El, celor ce caută adevărata închinare înaintea Lui iar prezenţa Lui îi umple de bucurie,  Dumnezeu va continua să le vorbească. Acesta este aspectul cel mai important. Şi da, de cei ce acceptă invitaţia, Dumnezeu se apropie şi li se descopere într-un mod personal. Întâlnirea cu Dumnezeu te va apropia întotdeauna de El, iar El va continua să-ţi vorbească tot mai de aproape. Întotdeauna în urma întâlnirii cu Dumnezeu vei fi mai aproape de El, iar călăuzirea va fi mai concretă. Vei trece de la a citi despre El la a-L auzi şi înţelege mai concret. Tu cât de aproape eşti de El acum? Să ştii că se poate şi mai aproape, şi-L poţi auzi mai clar, doar încearcă!

Deci, ce faci? Auzim rugăciuni precum: “Doamne, ajută-mă să-mi fac timp de părtăşie cu Tine...”  Să nu te superi, dar cred că e una din rugăciunile cele mai jignitoare la adresa lui Dumnezeu. Ce ar mai putea Dumnezeu să facă pentru asta? Te-ai gândit vreodată că El şi-a dat Fiul să moară pentru timpul tău de părtăşie cu El? Prin moartea Lui avem din nou intrare liberă înaintea Tatălui, şi părtăşie directă şi neîntreruptă.(Evrei 10:19-22) Din cauza asta nu mai trebuie să călătoreşti ani de zile ca magii, sau săptămâni ca Israeliţii la templul din Ierusalim. Din cauza asta nu mai ai nevoie de mijlocirea unui mare preot uman (care era şi el om cu păcatele lui) ci ai parte de mijlocirea Singurului în stare să mijlocească în chip desăvârşit, şi care o face neîntrerupt la dreapta Tatălui – Domnul Isus Hristos (Evrei 7:17-28 – vs. 24-28 în special). Din cauza asta timpul tău de părtăşie are parte de călăuzirea neîntreruptă Duhului Sfânt, care acum nu mai coboară ocazional, ci locuieşte deplin în noi, doar să vrem să fim plini de El. Tot El mijloceşte cu suspine negrăite înaintea Tatălui în dreptul fiecărei rugăciuni rostite de noi, căci nu ştim să ne rugăm (Romani 8:26,27). Nu, Dumnezeu nu i-a obligat pe magi, ci i-a invitat, ei au acceptat şi au fost cei mai câştigaţi oameni. Invitaţia e valabilă în continuare...Tu ce faci?
M-am gândit ca anul acesta să fiu mult mai atent cu invitaţia aceasta şi să-mi iau mult mai în serios timpul zilnic de părtăşie cu Dumnezeu. E o luptă, dar greul L-a purtat El ca lupta asta să fie acum uşoară pentru noi. Dumnezeu merită şi lui Dumnezeu I se cuvine închinarea noastră zilnică, clipă de clipă. M-aş bucura să simţi la fel, pentru că timpul se scurtează până la întâlnirea cu El pe care niciunul dintre noi n-o va putea evita. Şi ce va fi ziua aceea pentru tine? Bucurie sau spaimă? Trăieşti pentru acea zi sau trăieşti fugind de ea? Pentru ca în acea zi nu te vei mai putea nici ascunde nici justifica. Mă rog ca în acea zi să nu mai poţi de bucurie în prezenţa Regelui, dar pentru asta, acea zi trebuie să fie continuarea şi încununarea zilelor trăite de noi aici...Sunt aproape sigur însă că cei ce nu caută aici părtăşia cu Dumnezeu, nu vor avea parte de ea nici în veşnicie...asta pentru că Dumnezeu nu obligă pe nimeni, El doar invită. Accepţi?

Binecuvântări veşnice,
Radu

P.s. În pregătirea acestui gând am găsit un link folositor despre magi (aspecte istorice), îl las pentru cei interesaţi http://www.creationtoday.org/the-wise-men-and-the-star/



Un comentariu:

  1. Domnul sa te binecuvanteze Radu!
    Sunt ganduri adanci, trebuie sa luam in serios trairea cu Dumnezeu...
    Doamne ajuta-ne!

    RăspundețiȘtergere