Sarbatori mai aproape...

8. In oricare cetate veti intra, si unde va vor primi oamenii, sa mancati ce vi se va pune inainte;

9. sa vindecati pe bolnavii care vor fi acolo si sa le ziceti: "Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi."

10. Dar in oricare cetate veti intra, si nu va vor primi, sa va duceti pe ulitele ei si sa ziceti:

11. "Scuturam impotriva voastra, chiar si praful din cetatea voastra care s-a lipit de picioarele noastre;totusi sa stiti ca Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi." (Luca 10)

"Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi..." erau cuvintele pe care Domnul Isus ii invata pe ucenici sa le rosteasca in fiecare casa in care vor fi primiti raspandind Evanghelia. Si intr-adevar: ceea ce ei nu intelegeau atunci probabil pe deplin, intelegem noi astazi atunci cand pricepem ca la Craciun, Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de noi...Dumnezeu, in Fiul Sau a parcurs distanta unei vesnicii spre oameni, intrupandu-se in trup uman, El care este Duh, si limitandu-se in timp si spatiu, El care este in afara lor si neinfluentat de ele ca si noi. Tot ce ne-a ramas noua de parcurs spre El este distanta unei credinte vii de acceptare si traire zilnica.

Gandul familiei noastre de acest Craciun este: Sarbatori mai aproape de Cel ce S-a apropiat El primul de noi de aceste Sarbatori.

Cat de la indemana a facut El apropierea noastra de Dumnezeul la care nu L-am fi putut ajunge niciodata...Si acum, iata: avem acces liber in fata tronului de har si indurare al Tatalui, Îi putem vorbi prin rugaciune si ne vorbeste prin Scripturi datorita Duhului care traduce in ambele parti! Si multe altele pe care oamenii vechiului testament nici nu si le imaginau...

Da, Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de noi atunci si de atunci, in sensul ca a devenit accesibila tuturor celor ce au primit mantuirea crezand prin intruparea si jertfa Domnului nostru Isus Hristos!

Imparatia lui Dumnezeu este azi aproape si de tine, care poate nu te-ai impacat cu El. Numai, nu uita: aproape nu e inde-ajuns! Trebuie sa pasesti si tu inspre ea crezand si acceptandu-L pe Domnul Isus ca Mantuitor poate chiar de aceste sarbatori. Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de noi, indiferent de ce credem noi despre asta...Uitati-va la versetele 10 si 11. Sunt si oameni care nu accepta. Cu toate astea, lucrul acesta nu schimba cu nimic dorinta de aporpiere a lui Dumnezeu de noi. Poate ca nu vrei sa accepti, dar trebuie sa stii ca Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat si de tine. Cheama-L deci cata vreme este aproape si cauta-L pe Domnul cata vreme se poate gasi...

Si apoi...mai e un aspect: cel al revenirii lui Hristos. Imparatia lui Dumnezeu este acum mai aproape de noi ca niciodata.

Suntem oare pregatiti pentru asta si constienti ca de acest Craciun Imparatia Lui Dumnezeu e cum n-a mai fost niciodata de aproape de noi?

Sarbatori binecuvantate cu apropiere de Dumnezeu, in oricare din aceste aspecte!

Binecuvantari vesnice,

Radu si Nao

George Muller şi Mâinile care mişcă lumea

-„ …voi deschide zăgazurile ceruri­lor şi… voi turna peste voi
belşug de binecuvântare.”

Maleahi 3.10 -

Lipsa de timp din ultima perioadă m-a determinat sa postez anumite articole pe care le-am găsit deosebite, însă care nu necesită redactare. Postarea de astazi se bazează pe acelasi principiu al "shortcut-urilor" salvatoare ctrl+c, ctrl+v :). Însă, deşi nu am muncit la redactare, vă împărtaşesc cele scrise mai jos ca un lucru găsit folositor de sufletul meu. Da, George Muller, un titan al rugăciunii prin credinţă, o dovadă vie a faptului ca rugăciunea mişcă Mâinile care mişcă lumea. Ceea ce e mai jos e una din meditaţiile zilnice de pe misiune.ro, o relatare sumară despre deosebitul misionar. Vă încurajez însă a căuta să citiţi mai mult despre acest om, garantându-vă că veţi căpăta o cu totul altfel de perspectivă asupra rugaciunii. Câteva posibile surse de documentare online ar fi:

http://floar3d3colt.blogspot.com/2011/03/george-muller-1805-1898-parintele.html

http://www.scribd.com/doc/13718637/Ch-Challand-George-Muller-Viata-Si-Lucrarea

Niciunul nu a verificat şi experimentat ca George Muller (1805-1898) că Dum­nezeu „deschide zăgazurile cerurilor”. Înainte de întoar­cerea sa la Dumnezeu, a fost un beţiv şi un înşelător. Du­pă ce L-a cunoscut pe Dumnezeu, a dorit să devină mi­sionar. Mai târziu a predicat într-o capelă din Bristol şi a observat starea socială groaznică din acel oraş. La vârsta de 30 de ani s-a decis să întemeieze un orfelinat. Fără niciun capital şi fără niciun salariu fix, au fost primiţi în orfelinat 275 copii. După câţiva ani a ridicat un alt or­felinat; până la urmă au fost ridicate 5 clădiri mari cu câ­te 200 orfani. Principiul său era: să nu ceară niciodată donaţii de la oameni, ci să aducă problema sa în rugăciu­ne înaintea lui Dumnezeu.

Ca răspuns la rugăciunile sale, în decursul vieţii lui a trecut prin mâinile sale mai mult de un milion de lire sterline primite ca donaţie. În plus a primit 400.000 de livre pentru răspândirea Bibliei şi pen­tru sprijinirea misiunii. Misionarul Chinei, Hudson Taylor, a spus despre el: „Când se roagă George Muller, cerul se pune în mişcare.” Despre sine, George Muller spunea: „Nu am o credinţă deosebită, ci aceeaşi credinţă care este în fiecare creştin.” El s-a încrezut în Dumnezeu, că El îşi ţi­ne promisiunea şi nu a fost niciodată dezamăgit. Credeţi ca George Muller în acelaşi Dumnezeu? Atunci puneţi-vă încrederea în El, că vă va purta de grijă!

Binecuvântări veşnice,
radu samuel

Adevar sau....? :)

Minciuna...

- "Martorul mincinos nu rămâne ne­pedepsit, şi cel ce spune minciuni nu va scăpa." Proverbe 19.5 -

"Buza care spune adevărul este întărită pe vecie dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă" Proverbe 12.19

Aducandu-mi aminte de una din vorbele bunicului meu, un proverb vechi romanesc de altfel care spune ca "minciuna are picioare scurte", gasesc versetul de mai sus motiv de cercetare si meditare in dreptul fiecaruia. Tot asupra acestui subiect, se pare destul de vechi :) au meditat si alti mari oameni ai istoriei. Da, minciuna este de cand lumea, adica din gradina Edenului (Geneza3). Minciuna nu este doar un concept, minciuna este o entitate. Domnul Isus ne spune ca are chiar si un tata al ei, si anume Satan, care oridecateori spune o minciuna, vorbeste dintr-ale lui, fiind un mincinos, si tatal minciunii (Ioan 8.44). La fel, nici adevarul nu e un simplu concept, intruchiparea lui fiind insusi Domnul Isus (Ioan 14.6). Celor ce traiau in minciuna, Domnul Isus le spunea in felul urmator: "Voi aveti de tata pe diavolul, si cautati sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas, si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar"(Ioan8), pe cand "cine lucreaza dupa adevar vine la lumina, pentru ca sa i se arate faptele, fiindca sunt facute in Dumnezeu" (Ioan 3.21).

Acum, ce poate fi mai simplu decat in lumina celor de mai sus sa vezi in dreptul tau ce fel de viata duci, si prin deductie logica al cui urmas esti la momentul acesta. S-ar putea sa traiesti in minciuna, sau sa traiesti o minciuna, trebuie doar s-o recunosti. E primul pas spre Adevar...apoi lasa-te luminat si curatit de Cel ce este Adevar, si de Cuvantul Lui care te poate sfinti prin adevarul Lui (Ioan 17.17).

Inchei cu cateva cugetari pe care le-am citit si eu zilele astea intr-una din meditatiile zilnice de pe misiune.ro:

Minciuna este ca un bulgăre de zăpadă, cu cât îl ros­togoleşti, cu atât se face mai mare.
(Martin Luther)

Minciuna nu poate lua nimic din adevăr, precum ne­gura nu poate face ziua mai mică.
(Nicolae lorga)

În casa curată a sufletului, păianjenul minciunii a se prinde nu are loc.
(Dimitrie Cantemir)

Exagerarea este ruda cea mai apropiată a minciunii.
(Richard Wurmbrand)

Minciuna în vorbe nu-i altceva decât expresia stării interioare a sufletului.
(Platon)


Binecuvantari vesnice, in Adevar,

radusamuel

Povestea lui Prikoke

Prikoke e un personaj interesant pe care l-am descoperit recent :)) Nu pentru că e un purceluş, ci pentru că are un apăsat cuvânt de spus în privinţa comodităţii şi a tentaţiei automulţumirii, a trăirii în confortul unei minciuni sau pur şi simplu a ignoranţei care ne caracterizează adesea.

Cu ocazia asta întăresc principiul lucrurilor amuzante din care putem trage concluzii serioase. Aşa că, săptămâna asta descreţim frunţile, dar ascuţim minţile.

Binecuvântări veşnice,

radu samuel

Dincolo de "Osana!"...

Dragii meii, e vinerea dinaintea Floriilor, si ar fi bine sa incepem sa-L insotim pe Domnul nostru in drumul Lui spre cruce. Deschideti deci, Biblia la Evanghelia dupa Luca in capitolul 19, incepeti sa cititi de la versetul 29 inainte, pana pe la 40 si imaginati-va pentru o clipa ca sunteti acolo...Extazul multimii care striga "Osana!, binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domului!" entuziasmul celor care-si asterneau hainele pe drumul pe care Mantuitorul urma sa paseasca si bucuria copilaroasa a celor ce fluturau in vant ramuri de finic... frumos, nu? Ai spune ca e o scena aproape perfecta de lauda si inchinare la adresa lui Dumnezeu! Insa Domnul Isus stia mai mult decat atat... aceeasi multime, entuziasta care striga acum "Osana!" urma sa strige peste doar cateva zile "Rastigneste-L!" fara sa vrea sa mai auda altceva.... Cateva zile doar au schimbat adoratiile in acuza, osanalele in osanda, cantecele in condamnare.... Dureros...

Dar haideti acum sa ne uitam la noi, si la viata noastra. Vom observa ca ne asemanam surprinzator de mult cu cei de aici carora le dezaprobam comportamentul... Avem tot ce ne trebuie: ramuri de finic, exclamatii entuziaste, cantari frumoase si grup bun de inchinare, mesaje cu invatatura sfanta, haine frumoase, o biserica bine dotata in care sa ne strangem si sa organizam slujbele. Avem seri reusite si slujbe bune. Dar pe Domnul Isus nu-L impresioneaza aceste lucruri, nici faptul ca tu, duminica si luni seara strigi "Osana!"si rostesti binecuvantari, atata timp cat El stie ca nu vor trece decat cateva zile (in cel mai bun caz) pana cand faptele si trairea ta vor striga din nou salbatic si plin de ura "Rastigneste-L!"

Mergem insa mai departe cu citirea de la versetul 41 inainte pana la 44. Isus priveste cetatea Ierusalimului, lasand in urma zgomotul si agitatia de pe drum. Nu se mai aud nici strigatele, nici ovatiile, cantarile si-au stins demult ecoul...E liniste....E doar El privind cetatea....... printre lacrimi.....El vede dincolo de fastul unei celebrari, a unei slujbe, sau a unei forme de inchinare de moment: El vede cetatea, si stie totul! Ii e inde-ajuns o privire! Chiar daca acum era pace, El vede vremurile de razboi ce urmau. Chiar daca cetatea era in picioare, El ii vede ruina, profetindu-i sfarsitul!
Sa facem liniste, lasand in urma ecoul cantarilor de duminica sau luni seara, discutiile purtate si toate celelalte...Se apropie Domnul Isus de cetatea inimii fiecaruia dintre noi... Ce vede? Ce sentiment Ii trezeste? I se umplu oare ochii de lacrimi privind la ea, in loc sa I se umple inima de bucurie? "Daca ai fi cunoscut macar in aceasta zi lucrurile care puteau sa-ti dea pacea...Dar acum ele sunt ascunse de ochii tai..." (vs42, 43) De ce suntem lipsiti atat de multi dintre noi de pace? Sau, daca acum totul pare a fi in ordine, cati dintre noi avem in arsenalul nostru acele lucruri care ne pot pastra pacea in vremuri de criza, cati le cunoastem si cati avem la indemana "arme" precum: credinta neclintita, rugaciunea si postul? Le mai practicam, le mai cunoastem, ne mai indeletnicim cu ele? Sau doar asa, printre barfe, impresii si facebook mai rostim o rugaciune la masa? Nu va dezobisnuiti de practica lor, pentru ca riscam sa pierdem si sa nesocotim "vremea cercetarii" lui Dumnezeu (vs44), fiind prea ocupati cu lucrurile ieftine si crezand ca totul e in ordine daca venim la biserica. Ei, atunci chiar ca nu va ramanea "piatra pe piatra" din tot ce construim impreuna, pentru ca cetatea noastra nu va mai avea temelia pe Stanca, si va cadea la prima amenintare.
Imi doresc si ma rog insa ca cetatea fiecaruia sa fie una trainica, statornicita pe Temelia lui Hristos. O cetate tare, care sa reziste atacurilor ce incearca s-o faca "una cu pamantul"(sau cu ceea ce tine de pamant, de firea noastra), pentru ca in final sa fie facuta una cu Cerul!

Fratii mei, haideti sa ne punem din nou pe genunchi... Mi-e dor de noi asa... Domnului ii este dor de noi asa... noua ne mai este dor de asta? Sa cautam sa nu intram oricum in sarbatorile ce ne stau inainte, ci sa cautam sa ne curatim. Haideti in saptamana care ne sta inainte sa pornim in cercetare alaturi de Hristos in drumul Lui spre cruce. Avem nevoie de asta. Sa veghem, si sa ne preocupam sa nu pierdem din vedere vremea cercetarii, si sa cladim fiecare o cetate la care El sa priveasca plin de bucurie.

Fa liniste acum.....lasa-L pe Domnul Isus sa se apropie de cetatea inimii tale, roaga-L sa-ti spuna ce vede, si priveste si tu.... Plangeti impreuna, si bucurati-va de fiecare lacrima de pocainta care curge pe obrazul tau... e vremea cercetarii.... N-o nesocoti!

Spunandu-mi in primul rand mie toate cele de mai sus, va doresc niste "altfel" de sarbatori.

Binecuvantari vesnice,

radu samuel

O rugăciune zilnică

O rugăciune care trebuie înălţată zilnic din adâncul inimii

O, Doamne Isuse,

Tu, Cel care eşti blând şi smerit cu inima,

Ascultă glasul meu.

Te rog, izbăveşte-mă, Isuse

De dorinţa de a fi iubit,

Dorinţa de a fi ridicat în slăvi,

Dorinţa de a fi onorat,

Dorinţa de a fi lăudat,

Dorinţa de a fi preferat înaintea altora,

Dorinţa de a mi se cere sfatul,

Dorinţa de a fi aprobat;

De teama de a fi umilit,

Teama de a fi dispreţuit,

Teama de a fi mustrat,

Teama de a fi uitat,

Teama de a fi greşit,

Teama de a fi suspectat.

Şi, Isuse, dă-mi harul să doresc

Ca alţii să fie iubiţi mai mult decât mine,

Alţii să fie apreciaţi mai mult decât mine,

Ca, în opinia lumii, alţii să crească iar eu să mă micşorez,

Alţii să fie aleşi, iar eu trecut cu vederea,

Alţii să fie lăudaţi, iar eu nebăgat în seamă,

Alţii să fie preferaţi înaintea mea în orice situaţie,

Alţii să devină mai sfinţi decât mine,

Cu condiţia ca eu să devin atât de sfânt cât pot deveni.

Un purtător al crucii

Binecuvantări veşnice,

radusamuel

www.rvesv.ro

Se duc oamenii evlaviosi...ne impacam cu ideea?

Vino in ajutor, Doamne, caci se duc oamenii evlaviosi, pier credinciosii dintre fiii oamenilor. Oamenii isi spun minciuni unii altora, pe buze au cuvinte inselatoare, vorbesc cu inima prefacuta... sunt cuvintele cu care David incepe Psalmul 12.

"Evlavie" si "neprihanire" erau doua cuvinte care mi-era tare greu sa mi le explic cand eram mic, si citeam Biblia. Curios, pentru ca recent am avut de pregatit un cuvant pe tema evlaviei, am cautat definitia ei in Dex. Si aceasta suna cam asa: Evlavie = Sentiment religios manifestat printr-o scrupuloasă îndeplinire a practicilor bisericești; cucernicie. ♦ Fig.Comportare respectuoasă și admirativă față de cineva sau de ceva.

Interesant nu? adica privind un om din exterior, il putem considera evlavios pe acela care indeplineste tot ceea ce tine de "randuielile" bisericesti. Cu toate astea, noi, cei care-L cunoastem pe Dumnezeu, intelegem ca lucrul asta trece de aparente, altfel ramanand o simpla "forma de evlavie" careia ii tagaduim puterea. Astfel ca, intr-un oarecare sens un pic mai profund, putem defini evlavia mai pe intelesul nostru prin "a-L lua in serios pe Dumnezeu". Omul evlavios, va fi deci cel care Il va lua pe Dumnezeu in serios in toate aspectele Sale. Omul acela va sti cu cine are de-a face atunci cand se va raporta la Dumnezeu in practicile sale. Altfel tot ceea ce face va fi doar o forma de evlavie. Cum recunosti un om evlavios? El Il va lua pe Dumnezeu in serios in studiul Scripturii, in viata lui de rugaciune, in viata lui de zi cu zi, in marturia lui inaintea celorlalti! Omul acela va predica doar dupa ce s-a adancit el mai intai in Cuvant, el va sti ca in fiecare zi se afla sub privirea lui Dumnezeu si va trai in consecinta, pentru ca luandu-L in serios pe Dumnezeu va sti ca El este sfant, drept, si asa mai departe.

Cum recunosti un om evlavios? Rezultatul vietii sale traite in evlavie este PUTEREA! Ceilalti implinitori de ritualuri, avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea, sunt buni doar de trecut in dictionar, dar nu in cartea vietii... Tu din care categorie faci parte?

E simplu, si la fel de usor iti poti analiza si tu viata. Poate e momentul sa te decizi sa-L iei in serios pe Dumnezeu, daca nu ai facut-o pana acum. Uita-te la viata ta de rugaciune, de citire a Bibliei, la ravna pentru evanghelizare, la dragostea ta de Biserica, la seriozitatea cu care Il tratezi pe Dumnezeu. Sa inteleg ca nu sti cu cine ai de-a face? Nu cred...majoritatea celor ce cititi aceste randuri ati auzit macar o predica, altii ati crescut in Biserica, altii chiar indepliniti anumite randuieli bisericesti numindu-le "slujire" ca sa sune oarecum mai "sacru"...dar Il luati in serios oare cu adevarat pe Dumnezeu?

Ne culcam tarziu si obositi, si ne trezim atat de devreme incat sa nu intarziem la servici. De unde timp de partasie, si atunci de unde traire inaintea celorlalti?

"Sa stiti ca in zilele din urma vor fi vremuri grele. Caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati; iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu, avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea!" (2Timotei3.1-5)

Nu ca ne inscriem tot mai multi in categoria asta de oameni? Si atunci, de unde putere? Dam intr-una vina pe biserica, pe vremuri, pe lipsa de bani, pe orice altceva, numa nu L-am lua pe Dumnezeu in serios. Ar fi greu sa punem ceasul sa sune maine o ora mai devreme pentru partasie?Nu! Dar nu vrem! Il schimbam pe Dumnezeu pe o ora de somn. Lasa ca mergem duminica la biserica, si atunci daca ne trezim dimineata la timp si seara plecam mai devreme ca luni mergem la lucru. Forma...si atat! Dar puterea? Ce ne atesta trairea noastra "evlavioasa" daca nu puterea ce izvoraste dintr-o astfel de viata autentica? De ce doar aparentele ne preocupa, fara sa conteze Temelia si adancirea in aceasta?

Se duc oamenii evlaviosi...asta e... ne impacam cu ideea? O, nu, David nu zice asta, ci: "Vino in ajutor, Doamne!" si la asta suntem chemati sa spunem toti: amin! Si sa privim in dreptul nostru si sa luam hotararea de a-L lua pe Dumnezeu in serios de azi. Daca iei hotararea asta acum, ai grija sa faci ceva in privinta asta ca ea sa nu moara odata cu incheierea articolului astuia. Incepe printr-o rugaciune ca cea a lui David si spune: "Doamne, de azi as vrea sa te iau in serios. Insa ma stiu atat de bine incat imi dau seama ca nu voi fi in stare sa-mi duc hotararea la capat. De aceea, VINO IN AJUTOR, DOAMNE! Si fa reala trairea mea evlavioasa! Adanceste-ma in cunoasterea de Tine si atest-o prin puterea Ta!" Apoi cauta sa te preocupe asta in timpul tau zilnic de partasie. Treci de la "bolboroseli standard" de cateva secunde in pripa la rugaciuni reale pe genunchi, la lacrimi in reverenta. Cauta sa studiezi Biblia si sa meditezi la continutul ei aplicandu-l zilnic.

Nu uita cu cine ai de-a face! Gata cu prefacatoria ca totul e bine cum e. Ia-L in serios...sau renunta la El dar atunci sti urmarile (care de altfel sunt aceleasi si pentru starea de fata). El nu se joaca, n-o face nici tu...

Binecuvantari vesnice, si PUTERE...din nou...

radusamuel

Din rugăciunile puritanilor...

Am găsit adesea ca fiind deosebite rugăciunile puritanilor. Au ceva aparte. Iată una dintre ele, şi apoi linkul unde mai puteţi găsi altele asemănătoare. Fiţi binecuvântaţi din plin, şi fie-ne cuvintele alese şi pline de farmec.
Nevoia de Isus

---

Doamne Isus, eu sunt orb, fii Tu lumina mea; sunt neştiutor, fii Tu înţelepciunea mea; sunt încă- păţânat, fii Tu mintea mea.

Deschide-mi urechea să percep imediat vocea Duhului Tău şi să alerg cu bucurie spre mâna Lui

care mă cheamă;

Topeşte conştiinţa mea ca să nu mai rămână nici o împietrire, fă-o sensibilă la cea mai mică

atingere a păcatului;

Când Satan se apropie, ajută-mă să alerg la rănile Tale, iar acolo să încetez să mai tremur la orice semnal de primejdie.

Fii Păstorul meu cel bun şi condu-mă la păşunile verzi ale Cuvântului Tău,fă-mă să mă aşez lângă râurile mângâierilor Lui.

Umple-mă cu pace, pentru ca nici o furtună neliniştitoare a lumii să nu tulbure calmul sufletului

meu.

Crucea Ta a fost înălţată ca să fie refugiul meu, sângele Tău a curs ca să mă cureţe,

Moartea Ta mi-a adus siguranţa, Numele Tău l-am primit ca să mă mântuiască,

Prin Tine, tot cerul este turnat în inima mea, însă e prea mic ca să poată cuprinde dragostea Ta.

Am fost un străin, un proscris, un sclav, un răzvrătit, însă crucea Ta m-a adus aproape, mi-a înmuiat inima, a făcut din mine copilul Tatălui Tău, m-a primit în familia Ta, a făcut din mine un moştenitor împreună cu Tine.

O, de-aş putea să Te iubesc aşa cum mă iubeşti Tu, să trăiesc vrednic de Tine, Domnul meu, ca să pot reflecta imaginea Întâiului Născut al cerului!

Fă-mă să văd întotdeauna frumuseţea Ta cu ochiul limpede al credinţei, să simt puterea Duhului Tău în inima mea, pentru că, dacă El nu se mişcă cu putere înăuntrul meu, focul lăuntric nu se va aprinde.

Tradus de Florin Vidu, http://www.rcrwebsite.com/pprayersidx.htm

Binecuvantari vesnice,

radu samuel

Doamne, Doamne...

"De ce-Mi ziceti "Doamne, Doamne!" si nu faceti ce spun Eu?" (Luca 6.46) Era intrebarea cu care Domnul Isus incepea o noua pilda prin care avea sa-si confrunte din nou auditoriul. Urmeaza deci Pilda celor doi constructori de case. Desi Biblia o numeste Pilda celor doua case, eu am intitulat-o astfel pentru ca as vrea sa va indrept atentia asupra celor doua persoane care construiesc. Nu constructia in sine a fost problema care a dus la prabusire, ci locul, sau temelia pe care a fost zidita. Mi-am adus aminte de o veche expresie care spune: "Drumul spre iad e pavat cu bune intentii". Si probabil ca cel ce a zidit pe nisip nu si-a facut o casa nici mica nici urata, ci cred ca a investit in aspect, in confort, in dimensiunile constructiei. Dar asta nu a fost de-ajuns. A preferat sa se scuteasca de sapaturi in stanca, ciopliri, de carat materiale pe munte, sau apa pentru mortar. Astia sunt oamenii care asculta Cuvantul dar nu il implinesc, si cu imaginea unui astfel de om ii aseamana Domnul Isus. Cel ce vrea sa implineasca insa, are de munca :) A trece de la ascultare la implinire inseamna de cele mai multe ori efort, sudoare, consum, cheltuiala, si poate rezultate obtinute intr-un timp mai indelungat. Si apropo de asta, multi isi construiesc casele pe nisip din lipsa de rabdare. Le-ar place sa aiba rezultate imediate si sa se mute in noua casa in doua luni...sa aiba succes in lucrare in cel mai scurt timp, sa scoata bani cat mai repede din afacerea lor. Chiar daca asta impune pretul riscului unei temelii ascunse in nisip, rezultatele sunt de cele mai multe ori mult mai rapide, si poti iesi pe plaja la soare cu un pahar de suc in mana pana cand vecinul tau care construieste pe stanca inca nici nu si-a terminat de zidit parterul. Totusi, lipsa rabdarii s-ar putea sa te coste la un moment dat prabusirea. Si nu orice fel de prabusire, ci una mare (vs.49). Daca auzi si nu faci...te prabusesti si se va intampla cand vei credea ca ai mai mare succes. Cel ce asculta insa si implineste, urmand pas cu pas drumul jertfei care costa sapand adanc in stanca, investeste in statornicie si in putere in ziua incercarii. "A venit o varsare de ape si s-a napustit sivoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, caci era zidita pe stanca!" (vs.48)

De ce spune Domnul Isus ca cei ce il numesc Domn dar nu fac ceea ce spune El se aseamana cu cel ce a zidit pe nisip? Simplu: pentru ca acesti oameni sunt bine doar la suprafata. Totul tine de aparenta. El e doar domnul buzelor lor, dar inima lor nu-L recunoaste ca Domn. Ceea ce nu se vede este ceea ce te sustine sau te tradeaza in ziua atestarii autenticitatii relatiei tale cu Dumnezeu. Partea de interior, de "camaruta", de "in ascuns", de partasie personala, de sapare adanca in stanca, de adancire in Cuvant si ascundere in Dumnezeu este cea care conteaza. Rezultatele se vad in ziua incercarii si ele nu se masoara in popularitate si nu sunt evaluate de oameni. Cei ce isi justifica lucrarea prin aprecieri umane, sunt nimic mai mult decat ziditori pe nisip...Cei a caror lucrare o justifica Dumnezeu, sunt cei ce s-au adancit in Stanca, atunci cand altii cautau sa se afirme...

Deci, "Doamne, Doamne"? Sa ne gandim putin daca El isi recunoaste numele rostit de buzele noastre... Domnul nu va fi cinstit de o denumire rostita doar de pe buze. Asta este doar o forma de a ne osandi singuri. Dar daca va fi cinstit si sfintit mai intai in inimile noastre ca Domn, buzele noastre doar vor imbraca in cuvinte ceea ce nu putem descrie ca inseamna El pentru noi. Iar ziua incercarii nu ne va clinti... Ascultati deci, si impliniti...sau nu-L mai numiti Domn...alegerea e a fiecaruia!

Binecuvantari vesnice,

radusamuel

P.S. Inaltati in rugaciune si un gand pentru cei ce si-au pierdut casele in aceste zile in Japonia...de aici mi-a venit gandul de azi... Si daca cumva sunt printre ei si frati de-ai nostri carora sivoiul le-a luat casele la propriu, sa faca Dumnezeu ca in momentele astea de sivoi spiritual casa inimii lor sa ramana neclintita pe Stanca!