vineri, 27 mai 2011

George Muller şi Mâinile care mişcă lumea

-„ …voi deschide zăgazurile ceruri­lor şi… voi turna peste voi
belşug de binecuvântare.”

Maleahi 3.10 -


Lipsa de timp din ultima perioadă m-a determinat sa postez anumite articole pe care le-am găsit deosebite, însă care nu necesită redactare. Postarea de astazi se bazează pe acelasi principiu al "shortcut-urilor" salvatoare ctrl+c, ctrl+v :). Însă, deşi nu am muncit la redactare, vă împărtaşesc cele scrise mai jos ca un lucru găsit folositor de sufletul meu. Da, George Muller, un titan al rugăciunii prin credinţă, o dovadă vie a faptului ca rugăciunea mişcă Mâinile care mişcă lumea. Ceea ce e mai jos e una din meditaţiile zilnice de pe misiune.ro, o relatare sumară despre deosebitul misionar. Vă încurajez însă a căuta să citiţi mai mult despre acest om, garantându-vă că veţi căpăta o cu totul altfel de perspectivă asupra rugaciunii. Câteva posibile surse de documentare online ar fi:

http://floar3d3colt.blogspot.com/2011/03/george-muller-1805-1898-parintele.html

http://www.scribd.com/doc/13718637/Ch-Challand-George-Muller-Viata-Si-Lucrarea

Niciunul nu a verificat şi experimentat ca George Muller (1805-1898) că Dum­nezeu „deschide zăgazurile cerurilor”. Înainte de întoar­cerea sa la Dumnezeu, a fost un beţiv şi un înşelător. Du­pă ce L-a cunoscut pe Dumnezeu, a dorit să devină mi­sionar. Mai târziu a predicat într-o capelă din Bristol şi a observat starea socială groaznică din acel oraş. La vârsta de 30 de ani s-a decis să întemeieze un orfelinat. Fără niciun capital şi fără niciun salariu fix, au fost primiţi în orfelinat 275 copii. După câţiva ani a ridicat un alt or­felinat; până la urmă au fost ridicate 5 clădiri mari cu câ­te 200 orfani. Principiul său era: să nu ceară niciodată donaţii de la oameni, ci să aducă problema sa în rugăciu­ne înaintea lui Dumnezeu.

Ca răspuns la rugăciunile sale, în decursul vieţii lui a trecut prin mâinile sale mai mult de un milion de lire sterline primite ca donaţie. În plus a primit 400.000 de livre pentru răspândirea Bibliei şi pen­tru sprijinirea misiunii. Misionarul Chinei, Hudson Taylor, a spus despre el: „Când se roagă George Muller, cerul se pune în mişcare.” Despre sine, George Muller spunea: „Nu am o credinţă deosebită, ci aceeaşi credinţă care este în fiecare creştin.” El s-a încrezut în Dumnezeu, că El îşi ţi­ne promisiunea şi nu a fost niciodată dezamăgit. Credeţi ca George Muller în acelaşi Dumnezeu? Atunci puneţi-vă încrederea în El, că vă va purta de grijă!

Binecuvântări veşnice,
radu samuel

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu