Vorbirea curata - o comoara de pret

Iacov 3.

V2."Toti gresim in multe feluri. Daca nu greseste cineva in vorbire, este un om desavarsit si poate sa-si tina in frau tot trupul. De pilda, daca punem cailor fraul in gura, ca sa ne asculte, le carmuim tot trupul."

Apoi, Iacov vorbeste despre limba, acel mic madular care se faleste cu lucruri mari. "Un foc mic", ce aprinde "o padure mare." Si incheie cu o concluzie descurajanta: "limba niciun om n-o poate imblanzi. Ea este un rau care nu se poate infrana, este plina de otrava de moarte." Cand am citit asta, am ramas dezamagit, pentru ca, prima concluzie pe care am tras-o a fost una simpla: oricat m-as chinui sa-mi corectez vorbirea, nu se poate! Atunci, sigur, cea mai simpla solutie, si singura la indemana e urmatoarea: nu mai vorbesc = nu mai pacatuiesc, si macar stiu un lucru. Dar, nici asta nu prea se poate... Odata, si-odata tot voi vorbi, si iar voi gresi. Pana aici, nici o solutie. Auziti cum continua textul: "Cu aceeasi limba binecuvantam si blestemam, si aceeasi limba binecuvinteaza pe Dumnezeu si bleastama pe oamenii creati dupa chipul Lui". Nu sunt multe zile de cand am gresit in vorbirea mea fata de unul din cei mai buni prieteni. Nu stiu daca blestem, dar cu siguranta binecuvantare n-am fost pentru el atunci. Nu e deloc incurajator. M-am gandit deci de multe ori ca nu prea sunt sanse ca vorbirea mea sa sufere vreo schimbare, iar ce spunea Iacov pana aici, nu facea altceva decat sa-mi confirme teoria.
Ciudat este insa felul in care continua textul (vs10) "Nu trebuie sa fie asa!" Replica asta a intors pentru mine toata teoria mea solida cu 180 de grade. Concluzia logica, de aici este aceea ca:"daca nu trebuie sa fie asa", inseamna ca mai exista o varianta ca si care "trebuie sa fie" Si mi-au venit in minte versete precum Coloseni 4.6 "vorbirea voastra sa fie TOTDEAUNA cu har, dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti FIECARUIA." Si Dumnezeu nu cere mai mult decat se poate niciodata... Deci totusi, se poate. Si in plus, ultima traducere a Bibliei in limba romana, spune in loc de "limba niciun om n-o poate imblanzi", "nimeni nu poate imblanzi limba unui om". Poate gresesc, dar din punctul meu de vedere, cea de-a doua traducere ma exclude pe mine, posesorul limbii de pe lista celor ce n-o pot imblanzi. Hai sa luam un exemplu. "A imblanzi" si "a infrana", alaturi de exemplul din versetul 2, sunt doua expresii care pe mine ma duc cu gandul la niste animale speciale: caii. Un cal salbatic nu poate fi imblanzit uitandu-te la el. Nu poti avea pretentia de a nu fi aruncat din sa de un cal salbatic pe care il incaleci, doar pentru ca l-ai tinut ascuns in grajd 2 saptamani. Asta nu l-a imblanzit. Deci solutia nu e sa nu mai vorbesc. Va veni momentul in care va trebui s-o fac si voi "lua din nou o tranta". Solutia e sa incaleci, si sa ai curajul sa iei fraiele in maini.
Stiu, dar asta e prea mult pentru mine. Cu siguranta nu voi putea reusi. Si asa e. Dar frumusetea, atunci cand Dumnezeu iti cere "intotdeauna o vorbire cu har si dreasa cu sare" este aceea ca El se angajeaza sa te asiste. Nu o data, pe paginile Bibliei Il vedem pe Dumnezeu spunand omului care isi recunoaste necuratia buzelor sale:"Eu, pun Cuvintele Mele in gura ta, si te acopar cu umbra mainii Mele..."(Isaia 51.16) sau alta data, aceleasi cuvinte lui Ieremia, cel caruia ii era atat de greu sa vesteasca judecatile Domnului (Ier 1.9). Apoi unui Moise balbait, Domnul ii spune: "Du-te dar, eu voi fi cu gura ta si te voi invata ce vei avea de spus "(Ex.4.12). Exemplele pot continua, si pot continua cu mine si cu tine, trebuie doar sa vrem, si El e gata. Nu va fi usor si poate va dura ceva timp, dar la sfarsit, vom ajunge sa stapanim prin El si acest domeniu. Ce deosebita e imaginea unui jocheu care face un simplu gest, sau produce un stimul si calul sare peste orice obstacol, ascultandu-l de parca ar fi una cu el. Cum nu mi-ar placea ca vorbirea mea sa fie sensibila la orice gest sau stimul Dumnezeiesc. Atunci, cu siguranta voi putea trece orice obstacol ridicat in calea mea de cel rau, si voi sti cum "sa raspund fiecaruia" . Pana atunci, cred ca trebuie sa incep "antrenamentele" mai serios in rugaciune , post si Cuvant.
Daca citim finalul capitolului, lucrurile devin tot mai clare. Acolo, Iacov aduce vorba de inima (v14) si mai apoi de intelepciunea de sus, neprihanirea si roada ei (vs17,18).Concluzia e simpla: vorbirea e doar o consecinta, fondul e altul:"din prisosul inimii vorbeste gura"(Luca6.45) "gura mea va vorbi cuvinte intelepte si inima mea are ganduri pline de judecata"(Ps49.3)
Deci, ca si in fiecare aspect al vietii noastre de crestin, totul porneste de la inima. Vorbirea noastra va avea caracteristicile inimii noastre(vs17). Acolo insa e o lupta continua. Sunt zile de biruinte, si zile de infrangere rusinoasa. Dar e razboi, si stiu ca n-o sa-l pot castiga "stand acasa". Abandonul inseamna mereu infrangere. A renunta sa mai vorbesti e abandon (desigur, sunt situatii in care cel mai intelept raspuns e tacerea, dar nu la ele ma refer acum) . M-am decis deci sa-mi asum riscul de a lua fraiele in maini, sau mai degraba sa le dau in mainile Celui ce poate imblanzi vorbirea mea, si sa merg la lupta. Sa lupt pentru o inima predata cu totul Lui. Acum e un chin, dar cand ma voi deprinde, stiu ca va fi o placere sa-l infrang pe satan zi dupa zi, tot mai des si tot mai usor. Celor fata de care am gresit in vorbire saptamana asta le cer iertare (stiti voi, cei care cititi) sunt inca in perioada de antrenament, dar ma straduiesc. Imi doresc sa vina ziua in care sa pot privi inapoi la un progres in condimentarea cu har si sare a vorbirii mele. Celor ce vi se potriveste gandul asta, luati-l pentru voi si sper sa ne putem intalni cat de curand la "hipodromul" celor ce se celor ce tin in frau armasarii unor cuvine intelepte si pline de farmec.

Fiti binecuvantati dragii mei, mereu cu binecuvantari vesnice
radu samuel

Dinaintea zorilor pana dupa apusul soarelui...

Marcu 1
" 32.Seara, dupa asfintitul soarelui, au adus la El pe toti bolnavii si indracitii. 33.Si toata cetatea era adunata la usa. 34.El a vindecat pe multi[...]. 35.A doua zi dimineata, pe cand era inca intuneric de tot, Isus s-a sculat, a iesit, si S-a dus intr-un loc pustiu. Si se ruga acolo. 36.Simon si ceilalti care erau cu El s-au dus sa-L caute; 37.si cand L-au gasit, I-au zis:"Toti Te cauta." 38.El le-a raspuns:"Haidem sa mergem in alta parte, prin targurile si satele vecine, ca sa propovaduiesc acolo; caci pentru aceasta am iesit." 39.Si s-a dus sa propovaduiasca in sinagogi, prin toata Galileea..."

Ziua anterioara fusese una cu siguranta plina. Domnul Isus se oprise in Capernaum, in ziua Sabatului pentru a invata norodul in sinagoga. Propovaduirea marcata de puterea si autoritatea vorbirii Lui ii facuse pe oameni sa ramana uimiti (vs22) Mai apoi, vindecarea indracitului din sinagoga fusese evenimentul care facuse ca "indata"(vs28) sa I se duca vestea in toate imprejurimile regiunii. Apoi, Domnul Isus, iesind din sinagoga se oprise in casa lui Petru. Nu era o casa marcata tocmai de o atmosfera vesela, soacra lui fiind bolnava la pat de ceva vreme. Asa ca, ni-l putem imagina pe Petru si pe ceilalti "vorbindu-i plini de speranta Domnului Isus" (vs30) despre ea ca Unuia pe care-L vazusera doar cu putin in timp in urma savarsind lucruri extraordinare. Domnul Isus, deci ii daruise vindecarea. Soacra lui, asemeni oricarui om care, primind vindecarea din mana Domnului Isus este gata sa inceapa o viata de slujire, spusese probabil celor de aproape despre minunea intamplata. Asa se face ca, din vorba-n vorba, "seara, dupa asfintitul soarelui au adus la El pe toti bolnavii si indracitii. Si toata cetatea era adunata la usa." Ziua se incheiase destul de tarziu, deci, pentru Domnul Isus, si cu siguranta nu fusese una plictisitoare. Cu siguranta, dupa o astfel de zi plina, in lucrarea lui Dumnezeu, eu as fi zis: "Maine dorm pana la 12!" Ce face insa Domnul Isus? Iata-L treaz inainte de rasaritul soarelui iesind intr-un loc pustiu SA SE ROAGE(vs35). El a inteles ca mai important decat a face lucrarea lui Dumnezeu, chiar daca e o lucrare biruitoare si de succes, este aspectul RELATIEI LUI PERSONALE cu Dumnezeul a carui lucrare o face. Primul gand de aici: lucrarea pe care o faci nu tine locul relatiei si partasiei personale cu Dumnezeu, oricat de implicat ai fi. De multe ori ne pierdem in ceea ce ni se pare noua ca inseamna "a face lucrarea lui Dumnezeu" (lucruri organizatorice, pregatire teoretica, zbateri diverse ca "sa iasa bine" etc) neglijand aspectul relatiei personale cu Cel a carui lucrare o facem. Astfel, incepem cu Dumnezeu, dar pe parcurs ne trezim singuri pentru ca am mers din inertia proprie, fara sa cerem indrumare si consiliere Divina la fiecare pas.Astfel ajungem sa facem o lucrare ce poarta caracteristicile noastre si nu ale lui Dumnezeu.Asa ca, sa retinem: nu lucrarea, nici implicarea in biserica, ci relatia personala cu Dumnezeu este aspectul primordial al unui slujitor real. Si o astfel de relatie si aprtasie va naste o lucrare veritabila.
Petru, se trezeste si el mai tarziu:) si pleaca sa-L caute pe Domnul Isus. Gasindu-L, Ii spune: "toti Te cauta."(vs.38) Si daca Domnul Isus ar fi fost ca unele din personalitatile zilelor noastre (chiar din domeniul religios din pacate) ar fi raspuns:"Superb, e timpul pentru o baie de multime. Du-te, ia-i si pe ceilalti si anunta-mi aparitia. Cheama o trupa de inchinare bine cotata si pune-o in deschiderea programului." Domnul Isus avea un rating de 100% in Capernaum. Toti Il cautau. Raspunsul Lui este insa urmatorul: "mergem in alta parte sa propovaduiesc..."(vs38) "Pai, Doamne," am fi zis noi, "aici ai succesul garantat! De ce sa mergi in alta parte unde poate nici nu vei fi bagat in seama?Sau, mergem mai tarziu..." Al doilea gand de aici: Nu trai azi din succesul lucrarii de ieri. Sau, "victoriile de ieri nu inlocuiesc bataliile de azi" (asta o stiu de la Lucian;). Uneori, in lucrare sau in viata cu Dumnezeu, traim din amintiri, sau din ecoul unor reusite anterioare. Aceste reusite ne-au adus un nume, ne-au creat un statut sau o reputatie, si noi ne-am ascuns sub ele regresul. Ne multumim cu o imagine de "sfant" castigata in ochii celorlalti prin niste biruinte trecute, si nu cautam sa crestem in apropiere de Dumnezeu si adancire in El. Dumnezeu insa, ne cheama sa fim mereu oamenii care spun asemeni lui Isaia:"Iata-ma, trimite-ma!" Acest al doilea gand e in stransa dependenta de primul. Omul care pune pe primul plan relatia personala cu Dumnezeu va cauta nu sa-si aroge merite sau sa culeaga laude in urma biruintelor, ci sa mearga acolo unde este trimis de Dumnezeu, chiar daca i-ar fi mai comod si ar fi apreciat in alta parte. Un astfel de om va cauta mereu cresterea spirituala, apropierea de Dumnezeu si largirea Imparatiei Lui in mod dezinteresat.
"Haidem sa mergem in alta parte, prin targurile si satele vecine, ca sa propovaduiesc si acolo; caci pentru aceasta am iesit" (vs38) Dar, nu iesise Domnul Isus sa se roage? Acum de ce spune altceva? Stiti, uneori ne trezim dimineata fara nici un scop pentru ziua aceea.Ne trezim si pornim intr-o calatorie fara tinta. Adica nu stim "pentru ce am iesit" din casa. Alteori avem anumite planuri cu privire la ziua respectiva dar pornim fara sa cerem calauzirea lui Dumnezeu. Domnul Isus stia un singur lucru. Scopul cu care se trezea in minte in inceputul fiecarei zile era acela de a sta de vorba cu Tatal, si a-I afla voia pentru ziua respectiva. El nu avea planuri personale, dar nici nu incepea ziua dezorientat. El astepta ca Tatal sa-I descopere voia Sa in rugaciune pentru ziua ce-i statea inainte. Astfel, timpul de rugaciune, Domnul Isus stia deja clar "pentru ce a iesit" asa ca trece la indeplinirea voii Tatalui. Al treilea gand: Tu cum iti incepi ziua? "O iei inaintea zorilor"(ps119.147) ca si Domnul Isus pentru a sta in partasie cu Tatal si a-I afla voia pentru ziua respectiva?Bine, poate te trezesti mai tarziu, (ca si mine:). Dar cu ce gand te trezesti pentru a-ti incepe ziua? Poti spune seara ca si psalmistul "Eu ma culc si adorm in pace pentru ca numai Tu, Doamne imi dai liniste deplina in locuinta mea..."(ps.4.8) si apoi dimineata: "cand ma trezesc sunt tot cu Tine..."(ps.139.18). Ai oare mereu la inceputul unei zile gandul atintit spre Dumnezeu? Ii ceri calauzirea si Ii cauti voia pentru ziua ce-ti sta inainte? Care e primul gand cand te trezesti? Grijile zilei, examenul ce trebuie sa-l dai, baiatul sau fata la care tii, reminescente ale zilei de ieri,nerabdarea viitorului necunoscut? Sau primul gand e cel pe care il avea Adam in Eden, acela de a "te intalni cu Dumnezeu in zorii fiecarei zile"?
Acestea sunt cele trei ganduri de vinerea asta. Va doresc o saptamana binecuvantata in care sa cautati sa va adanciti in relatia cu Dumnezeu, sa cautati sa cresteti in implinirea voii Lui, si in care fiecare rasarit de soare sa va gaseasca in partasie cu Cel ce-l face sa rasara.

Binecuvantari vesnice,
radusamuel

Tot nu intelegeti?...

"O saptamana incarcata"... cam asta era scuza cu care am vrut sa explic lipsa unui gand pentru vinearea asta. Cu toate acestea, nu pot sa las sa treaca seara de azi fara sa va spun ceea ce Dumnezeu mi-a pus pe inima intr-una din zilele trecute. Ma bucur de saptamana aceasta de evanghelizare, si de felul in care Dumnezeu a lucrat in atatea feluri, folosindu-se si de noi, cei mai tineri. Ce bucurie sa va vad pe cei mai multi insotiti de colegi si prieteni, apoi, slujirea voastra in cantare, sau de orice fel, de la garderoba la intinsul unei maini calde si implicarea in rugaciune. E un raspuns, un semn, o vreme a cercetarii. Sa luam seama si sa incepem sa traim din nou 100% pentru Dumnezeu. E o minune si se poate! Ba inca mult mai mult.
Un gand din Marcu 8. Va recomand sa cititi versetele de la 1 la 21. Nu e mult. Dar e cuvantul lui Dumnezeu. Sa-L cinstim deci cu atentia noastra. As vrea sa invatam cateva lucruri de la ucenici, cei ce erau aproape de Domnul Isus, umblau cu El si spuneau ca Il cunosc. Cam in aceeasi postura suntem noi in calitatea noastra de copii ai lui Dumnezeu, membrii sau apartinatori ai unei biserici, oameni care spunem ca umblam cu Isus si ca Il cunoastem. Asa ca, iata primul gand:
1. Vs de la 1-9. IMPARTE binecuvantarea de a-L cunoaste pe Hristos cu cei din jur. Multimile erau infometate. Era a treia zi de cand Il urmau pe Domnul Isus pentru a-L asculta si ramasesera fara hrana. Drumul pana acasa, fiind pentru majoritatea dintre ei lung, ar fi insemnat extenuare totala. Asa ca, intr-un astfel de moment, Domnul Isus se intoarce catre ucenici, le prezinta situatia, si, in ciuda faptului ca nu intelegeau rostul ii intreba cate paini au. Ei raspund ca 7, iar El le cere pentru a le imparti celorlalti.
"Stai, stai, Doamne!" am fi zis multi dintre noi... "Da noua nu ne e foame? Si noi suntem aici de trei zile, si noi stam departe!" Atitudinea lor e insa una de imediata supunere la cuvantul lui Hristos. Ii cunosteau vorba, intr-atat incat sa fie siguri ca daca El le cere painile, nu le cere fara vreun motiv, ci, cu siguranta El are ceva de gand, si stie de ce. Si, intr-adevar, stim urmarea: Sapte cosuri de faramituri si o multime satula si readusa la viata. Ce a asteptat Domnul Isus? Disponibilitatea de a pune la dispozitia Lui 1.Putinul pe care il ai. Ce erau 7 paini la 4000 de oameni flamanzi? Nimic, in viziunea noastra. In viziunea Lui, erau solutia pentru saturarea lor. Nu crede ca ai prea putin, pune doar ce ai la dispozitia lui Hristos, si vei fi uimit. 2.Pune TOT la dispozitia Lui Ucenicii n-au spus: iti dam 4 paini, trebuie sa mai tinem si noi macar vreo trei, doar suntem si noi 12. Nu, ei pun tot, ba mai spun: uite, mai avem si niste pestisori. Ia-i si pe acestia. Conditia binecuvantarii maxime este sa pui TOT la dispozitia lui Dumnezeu.Putin, cat ai, uneori abia ai impresia ca-ti ajung tie resursele sufletului tau. Dar pune TOT. El va satura multimi cu putinul tau, daca Il inchini pe deplin Lui. Tu cum reactionezi atunci cand Domnul Isus solicita implicarea ta in minunile Lui?
2. Vs 10-21. INTELEGE binecuvantaea de a-L cunoaste pe Hristos. Gandul de mai sus, l-ati mai auzit cu siguranta, dar cel ce urmeaza, l-am primit ca pe ceva nou, desi parca mi-e tare cunoscut daca stau sa ma uit in jur. Suntem binecuvantati sa-L cunoastem pe Hristos, sa traim in prezenta Lui, sa fim martori la minunile Lui (priviti doar la saptamana asta deosebita de evanghelizare – e o minune), sa-I auzim invatatura mereu, si sa ne bucuram de binecuvantarile Lui. Cu toate acestea, ne comportam adesea ca si niste copii care nu inteleg lucrurile serioase si dimensiunea reala a lucrurilor. Privim la toate minunile lui Dumnezeu ca la un spectacol su un lucru frumos, "aplaudam", zicem ca "a fost fain" si ce mare e Dumnezeu, dar parca nu avem nici o legatura cu ele. Plecam, si ne intoarcem la ale noastre, ca niste spectatori care au vazut un film bun despre care mai povestim poate vreo doua zile, dar atat. Iesim de la biserica si ne intoarcem la bancurile noastre. Uitati-va la ucenici. Mai participasera la o inmultire a painilor nu cu mult timp in urma, dar fata in fata cu situatia de aici ei intreaba: "Cum ar putea cineva sa sature cu paine pe oamenii acestia aici,intr-un loc pustiu?"(vs4) Nu facem si noi la fel? Lasam sa treaca pe langa noi minunile lui Dumnezeu, fara sa le bagam in seama sau sa invatam ceva din ele, iar cand ne confruntam cu ceva asemanator mai tarziu, ne intrebam din nou ca prima data: "Cum se poate rezolva asta? Sau cine ar putea? Acuma chiar nu mai vad nici o solutie...etc" Desi, nu cu mult timp in urma Dumnezeu ti-a aratat ce poate face, dar tu n-ai luat seama. Aceeasi problema, aceeasi necredinta, te invarti in cerc, n-ai crescut deloc si n-ai invatat nimic. Si, hai sa zicem ca e de inteles si asta. Dar urmeaza vs de la 10-19. "Indata" spune vs 10, adica imediat dupa minunea inmultirii painilor, Domnul Isus incearca sa deschida o discutie serioasa cu ucenicii, indemnandu-i sa se fereasca de aluatul fariseilor, adica de fatarnicie, ipocrizie si lucruri asemanatoare. Ei se gandeau ca le spune asa pt ca nu luasera paine. Poftim, treaba... Pai nu era cu ei Cel ce hranise 4000 de oameni din nimic? Vedeti, numai ce se terminase seara de evanghelizare, sau seara de tineret unde fusesera martori la minunile lui Dumnezeu si ei deja se intorsesera la gandurile lor de zi cu zi, la preocuparile lor pamantesti.Nu tinusera minte si nu invatasera nimic! asa facem si noi de multe ori.In loc sa iesim de la biserica cu gandul la ce am primit, am auzit sau am vazut, ne luam din nou cu ale noastre, neschimbati, neatinsi, parca nu s-a lipit de noi nimic. Urmeaza un sir de intrebari incomode pt noi, cei care ne pretindem a fi aproape de Hristos :"Tot nu pricepeti si nu intelegeti? Aveti inima impietrita? Aveti ochi si nu vedeti? Aveti urechi si nu auziti? Si nu va aduceti aminte de loc?"(vs17-18) Cu alte cuvinte: chiar nu faceti legatura?, N-ati invatat nimic? V-a lasat tot ce s-a intamplat in aceeasi stare, cu aceleasi ganduri, cu aceleasi preocupari? Cum ramanem noi dupa ce experimentam minunile lui Dumnezeu? "Cerem un semn" mereu. Doamne, vreau sa vad, sa inteleg, sa simt, etc. Dar s-ar putea sa nu mai primim pentru ca nu le pretuim pe cele ce le avem deja. Oare nu ti-a aratat Dumenzeu ca e atotputernic? Atunci de ce nu intelegi ca El poate sa rezolve orice problema si pierzi timp ingrijorandu-te? Nu ti-a aratat ca e atotstiutor? Atunci de ce crezi ca nu te intelege, sau nu-ti e alaturi? Exemplele pot continua. Nu intelegem pentru ca nu vrem. Si minunile trec pe langa noi lasandu-ne reci. Intelege deci binecuvantarea de a-L cunoaste pe Hristos. Asta inseamna crestere si a fi constient mereu ca a trai cu Hristos e un privilegiu, o onoare, fiecare moment trebuie pretuit, folosit spre crestere si spre adancire in asemanare cu El. Nu lasa sa treaca pe langa tine minunile Lui. Cum vom fi dupa saptamana asta? La fel ca ucenicii dupa prima inmultire a painilor? Sau vom fi o treapta mai sus in intelegerea si constientizarea binecuvantarii de a-L cunoaste pe Hristos?
3. INCREDE-TE in binecuvantarea de a-L cunoaste pe Hristos . Asta nu mai scrie in text, dar este rezultatul celor doua ganduri de mai sus. A-L cunoaste pe Hristos inseamna a trece peste orice obstacol, inseamna biruinta in incercare inseamna speranta in descurajare, inseamna pace in furtuna, inseamna bucurie in intristare. Adu-ti aminte ca Il cunosti pe Hristos, si, mai mult, ca esti cunoscut de El, atunci cand treci prin momente dificile, si ai incredere in asta. Vei primi aceasta incredere in momentul in care vei cauta sa intelegi si sa imparti cu ceilalti binecuvantarea de a-L cunoaste pe El.

Fiti binecuvantati, dragii mei, si fie ochii nostri deschisi, si mintile noastre preocupate de a creste privind si pastrand in inimile noastre, asemeni Mariei alta data, minunile deoasebite de care Dumnezeu ne face parte chiar in aceste zile. Sa cautam deci sa nu ramanem la fel in urma lor. Imparte, intelege, si crede!

Binecuvantari vesnice,
radusamuel

Izbaveste-ma....sau?

"Acum sufletul Meu este tulburat. Si ce voi zice? ... Tata, izbaveste-Ma din ceasul acesta? ... Dar tocmai pentru aceasta am venit pana la ceasul acesta! Tata, proslaveste Numele Tau! Si din cer s-a auzit un glas care zicea: "L-am proslavit si-L voi mai proslavi!" Ioan 12.27-28

Cred ca fiecare dintre noi am trecut sau unii trecem poate chiar acum prin momente de tulburare sufleteasca. Sunt cu siguranta momente incomode, sau chiar greu de indurat si de trecut uneori. Asa ca suntem instinctiv tentati ca in perioade ca acestea sa avem rugaciuni care sa contina cuvinte si expresii ca: "Ajutor!" "Doamne, scapa-ma, izbaveste-ma...", "fa sa dispara...", ajuta-ma sa trec peste..." Ne luptam cu noi insine si cu frustrarea fiecarui moment in care cadem sub apasarea lui "De ce tocmai mie?" sau "De ce tocmai acum?" Sfarsim apoi franti, mizand pe interventia Divina salvatoare, si trecem prin incercare fara vreun castig, ramanand doar cu gandul "Ce greu a fost..." Usor nu e, cu siguranta, iar interventia lui Dumnezeu si prezenta Lui in incercare sunt vitale. Insa, fara sa contrazica aceste lucruri, Domnul Isus ne da o alta perspectiva asupra momentelor de incercare sufleteasca. Este de altfel perspectiva corecta, pe care de multe ori o scapam din vedere in stresul ceasului de tulburare, si de care ne dam seama rusinati mai apoi. E perspectiva pentru care am fost creati, si anume: Slava lui Dumnezeu.

Domnul Isus exclude din start replica cu care noi probabil ne incepem rugaciunea sufletului tulburat. El nu spune "Tata, izbaveste-Ma din ceasul acesta!" , pentru ca, desi nu-i era comoda, nici usorara starea (in Matei 26 El o numeste "intristare de moarte"), El ii intelegea rostul: "Dar tocmai pentru aceasta am venit pana la ceasul acesta!" De cele mai multe ori nu ne luam timpul pentru a sta si vedea rostul momentului de tulburare si finalitatea spre care duce el. Ne lovim doar de o stare de care am vrea sa scapam. Cu toate acestea, Dumnezeu ingaduie aceste momente cu un rost: uneori spre a ne invata ceva, alteori pentru pocainta noastra, alteori pentru a lucra in viata celor din jurul nostru, etc.

Uneori veti spune: "Nu inteleg de ce...!" Pai uneori nici nu trebuie. Ceea ce trebuie sa intelegem si sa ne stea in fata mereu este scopul pentru care am fost creati, si anume "Slava lui Dumnezeu!" Aceasta perspectiva este raspunsul la toate "de ce"-urile noastre. Cauta deci ca in orice situatie viata ta sa-I aduca slava lui Dumnezeu. Asta este ceea ce ne invata Domnul Isus in textul de azi: Si ce voi zice? ... Tata, izbaveste-Ma din ceasul acesta? ...nu, ci: ...Tata, proslaveste Numele Tau!

Fie acestea cuvintele noastre atunci cand sufletul nostru este tulburat pentru o nedreptate: Tata, proslaveste Numele Tau prin atitudinea mea fata de cel ce mi-a gresit, sau atunci cand sufletul ne e tulburat de ingrijorare: Tata, proslaveste Numele Tau prin rezolvarea pe care cred ca o vei da situatiei prin care trec sau atunci cand am pacatuit: Tata, fie proslavit Numele Tau prin felul in care accept iertarea Ta si las Duhul Tau sa ma schimbe. Tata proslaveste Numele Tau in ciuda faptului ca mi-e greu, in ciuda celui rau care incearca sa ma doboare prin intimidari si ganduri straine, Tata singurul meu interes e ca Numele Tau sa fie proslavit! E bucuria si dorinta mea! Fie cum voiesti Tu mai presus de cum voiesc eu (Mt.26.39)
Desi nu ne-a promis o viata lipsita de momente grele, Dumnezeu ne-a promis un lucru mai pretios: insotirea Lui in toate aceste momente. Nu dori deci, in primul rand sa scapi din ceasul de tulburare. Ci cauta ca trecand prin el, Numele Tatalui sa fie proslavit. Asta sa fie dorinta ta, si Tatal iti va vorbi din cer incuviintandu-ti atitudinea si cinstindu-te prin raspunsul Lui in fata celor care te privesc in astfel de momente. Chiar daca unii nu vor intelege, bucura-te! Cerul intreg a prins ideea ;) (vs 28-30)

Binecuvantari vesnice,

radu samuel

1Cor 10.31 "...sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu"