sâmbătă, 20 martie 2010

Psalmul meu...


Departe de-a fi o capodoperă poetică , sau în vreun fel asemănător cu cele 150 de nestemate biblice, l-am numit "Psalmul meu" din simplul motiv că versurile de mai jos cuprind o lecţie personală învăţată dintr-unul din psalmi. A fost o perioadă în care, asociind eronat starea spirituală bună cu momentele sentimentale, mă trezeam uneori, inevitabil, în momente în care nu simţeam nimic, sau nu eram chiar "pe vârfuri de munte" sentimental vorbind. Prima reacţie era mereu aceea de a căuta unde am gresit. Apoi căutam să simt din nou ceva ca semn al unei bune relaţii între mine şi Dumnezeu. Adevărul (demonstrat de altfel de câteva ori) era acela că un sentiment m-ar fi amorţit din nou în aceeaşi plafonare a unei credinţe imature bazate strict pe ceea ce simt. Lecţia pe care am învăţat-o a fost aceea că parte din momentele dificile prin care trecem ocazional nu sunt neapărat pedepse ale unor greşeli sau păcate făcute anterior, ci uneori, Dumnezeu îngăduie valea, tocmai ca să ne înveţe să prefacem astfel de locuri pustii în locuri pline de izvoare. Relaţia cu Dumnezeu nu înseamnă doar munte, ea trece şi prin vale. Dar cei care-şi pun tăria în El şi în a căror inimă locuieşte încrederea, străbătând valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare. Acesta este de fapt testul adevăratei credinţe (ps84.5-7). Eram adesea tentat să-mi plang de milă şi sa spun că Dumnezeu nu mă mai ascultă, că nu-L mai simt, nu-mi mai vorbeşte, sau alte astfel de concluzii pripite. Ei bine, răspunsul l-am primit într-o după-amiază în timp ce rosteam o astfel de rugăciune autocompătimitoare. Cuvintele de mai jos au inceput sa se succeada in mintea mea fara sa le gandesc neaparat. Le-am considerat deci o lecţie bună pentru atunci. Poate mai sunt cuiva de folos....
"Mi-e greu" erau cuvintele cu care de obicei imi incepeam rugaciunile in astfel de perioade... în caz că astfel de începuturi vă sună cunoscut...

Mi-e greu.. şi Îţi repet mereu
Aceleaşi cuvinte, fără de-nţeles, aceeaşi întrebare...
Aştept un sentiment, un fior, un semn
Aştept să văd lucind mai tare-o stea
ca să pot spune, "Doamne, am simţit prezenţa Ta!"
Şi să adorm din nou în plafonare,
liniştit că nu m-ai părăsit...

Dar Tu, Tatã, îmi explici cu dragoste
Că trebuie să trec şi prin momente grele...
Că după orice munte urmează şi o vale;
Că după bucurie urmează şi durere
Că după biruinţă urmeaza şi-ncercare. ..

Iar dacă acum sunt în Valea Plângerii
Nu înseamnă că m-ai părăsit
Sau că mă lipseşti de vreo binecuvântare.
Ci doar că aştepţi ca, străbătând-o,
Să o prefac într-un loc plin de izvoare!

"Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, şi în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia Valea Plângerii o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei merg din putere in putere..."
Ps.84.5-7*

Binecuvântări veşnice,
radusamuel

*textele Biblice coincid cu traducerea Dumitru Cornilescu, 1924