*13.În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim; 14.şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. 15.Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. 16.Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. 17.El le-a zis: "Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?" Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. 18.Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: "Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?" 19."Ce?", le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: "Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. 20.Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? 21.Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. 22.Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23.nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu. 24.Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut." 25.Atunci Isus le-a zis: "O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! 26.Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?" 27.Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. 28.Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. 29.Dar ei au stăruit de El şi au zis: "Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut." Şi a intrat să rămână cu ei. 30.Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. 31.Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32.Şi au zis unul către altul: "Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile" 33.S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc 34.şi zicând: "A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon." 35.Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.
Luca 24...
E unul din pasajele cele mai dragi mie din Scriptură... Mi s-a părut încă de la prima citire (şi nu aveam mai mult de 10 ani) o povestire de un farmec aparte. Iar, cu timpul, citind-o din nou şi din nou, a căpătat un loc însemnat în sufletul meu. Asta probabil, pentru că, dincolo de a fi o simplă relatare istorică, este o poveste în care mă regăsesc...
Drumul spre Emaus nu este doar un simplu drum de şaizeci de stadii. Este drumul pe care întrebările şi confuziile găsesc răspuns şi lămurire. Este drumul la sfârşitul căruia, bucuria şi entuziasmul iau locul tristeţii dezamăgirii cu care porniseşi la drum. Este drumul care-ţi schimbă punctul de vedere cu 1800 oferindu-ţi lumina în locul vederii împiedicate. Este drumul pe parcursul căruia inima ta rece devine incandescentă... pentru că Cel ce ţi-a părut la început un străin de tot ceea ce ţi se întâmplă se dovedeşte a fi de fapt Cel care cunoaşte lucrurile cu mult mai bine decât tine. Drumul spre Emaus este drumul pe care Hristos ţi se redescoperă... Asta a făcut şi pentru cei doi ucenici drumul acesta -până atunci atât de obişnuit- atât de special.
Nu vă sună cunoscut? Deşi n-am văzut niciodată Israelul, eu am parcurs drumul spre Emaus. Şi uneori îl mai parcurg...E fiecare drum pe care-l încep cu ochii împiedicaţi să-L cunosc pe "Străinul" care de fapt ştie ceea ce nici eu nu ştiu că vreau să aflu (eu, cel nepriceput şi zăbavnic cu inima când vine vorba să cred tot ce spun Scripturile). Atunci, Îi spun păsul meu şi apoi Îl ascult... Aşa se întâmplă minunea, şi inima mea începe să ardă din nou auzindu-I vorba...Parcurgem aşa pas după pas...
Într-un final ajungem...Nu s-a’nnoptat, dar Îl rog să rămână cu mine, căci este spre seară...nu pentru că nu s-ar descurca să meargă mai departe ci...pentru că eu nu mai vreau să mă despart de El. Atunci, El intră în casa inimii mele, rosteşte binecuvântarea, şi frângând pâinea îngenunchez din nou la Crucea Lui. Deşi e momentul în care se face nevăzut, ochii mei, acum deschişi, înţeleg că acesta e momentul din care El va rămâne totdeauna cu mine...de fapt...nu mă părăsise niciodată...
Hristos e viu! ...fiecare drum spre Emaus o dovedeşte...
Binecuvântări veşnice
radusamuel
*textele Biblice coincid cu traducerea Dumitru Cornilescu, 1924
