Duhul nou şi vechea slovă...

6. Dar acum am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un Duh nou, iar nu după vechea slovă.

Romani 7

5. Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, 6. care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară dar Duhul dă viaţă.

2Corinteni3

Vă salut din nou, dorindu-vă cele mai alese binecuvântări din partea Celui ce poate binecuvânta peste măsură şi din belşug pe toţi aceia care cred ca o poate face. Iată două texte din Scriptură care nu mi-au dat linişte în ultima vreme. Aveam pretenţia că sunt unul din slujitorii lui Dumnezeu până când, meditând asupra celor de mai sus, am ajuns să-mi pun unele întrebări serioase asupra felului meu de a-L sluji. Da, cred că am spus bine..."felului meu" de a-L sluji, pentru că felul Lui de a vedea lucrurile mi se pare acum mult diferit.

Jertfa lui Hristos reprezină un nou legământ, regenerarea relaţiei Dumnezeu-om, un nou fel de a ne raporta la Dumnezeu care generează un nou fel de slujire. Desfiinţează deci, apostolul Pavel vechea Lege? Nu cred... ci doar oferă o nouă perspectivă a împlinirii ei prin prisma Jertfei de la Calvar. Acea jertfă odată pentru totdeauna (Romani 6.10) care a făcut posibilă surparea zidului, şi totodată inutilă aducerea altor jertfe imperfecte pentru păcat (Evrei10.11) sau a unui mare preot uman intermediar (Evrei 7.26-27), nimicind zapisul osânditor pironindu-l pe cruce (Coloseni 2.14) şi dobândind o răscumpărare veşnică (Evrei 9.12). Dacă veţi avea curiozitatea să citiţi întregul capitol 3 din 2Corinteni, veţi observa cum apostolul Pavel insistă asupra diferenţelor făcute de jertfa Fiului lui Dumnezeu pe Golgota între felul anterior de slujire (după Lege) şi felul actual (prin Duhul).

Şi anume: vechiul legămănt scris pe table de piatră (Exod 20) - noul legământ scris pe inimi de carne (2Cor.3.3) ; apoi, vechiul legământ aducător de osândă şi moarte, în antiteză cu Duhul dătător de viaţă (vs.6); de asemenea măhrama aşezată peste inimile celor ce slujesc după slovă (vs.15) pe când cei ce se întorc la Dumnezeu au parte de înlăturarea măhramei şi de Harul de a privi cu faţa descoperită ca într-o oglindă slava Domnului (vs.18).

Nu ştiu dacă mă fac înţeles prea bine. Noi trăim sub amprenta noului legământ, însă tare mă tem că uneori slujim după vechea slovă, încadrându-ne slujirea într-un set de reguli, în bifarea unor acţiuni care vrei-nu-vrei "trebuiesc" făcute. Acele zeciuieli din izmă şi mărar, acea curăţire a vasului doar pe partea din afară, etc. Atitudini de genul acesta ne omoară slujirea. Vă aduceţi aminte de tânărul bogat? (Luca 18.18) Ce-i lipsea lui? Slujea din copilărie păzind poruncile cu stricteţe. Ce se întâmplă când Domnul Isus îi cere ceva neaşteptat? Ceva neprevăzut? Se retrage dezamăgit, nefiind gata să renunţe la controlul asupra vieţii sale în schimbul încredinţării soartei lui în mâna Celui pe care susţinea că-L slujeşte cu scumpătate.

Cam asta facem noi. Păzim poruncile! Duminică de duminică venim la biserică. Cântăm în cor, ne implicăm în lucrări de voluntariat cu copiii, şcoala duminicală, serile de luni, repetiţii peste săptămână, etc. Cu alte cuvinte: SLUJIM!

În rest, însă, ne trăim depresiile mai ceva ca-n filmele americane de prost-gust, trăim banal, alergăm după best-jobs, vorbim sărac, gândim superficial şi suntem robii acestor gânduri, ne devalorizăm zilnic în principii... Cu alte cuvinte: MURIM!

De ce? Pentru că gândim totul la nivel de slovă, la nivel teoretic. Asta ne omoară. Totul e bine până când Dumnezeu ne cere să facem ceva neaşteptat, ceva ce nu luasem în calcul. Şi asta se poate întâmpla oridecâte vom avea curajul să deschidem Biblia. Să luăm spre exemplu marea trimitere din Matei 28.19-20. Care din noi suntem gata să lăsăm totul şi să plecăm până la marginile pământului? Sau în Oltenia? Sau măcar până în satul vecin? (dar nu în misiune duminica, ci ştiţi la ce mă refer) Mai este cineva care să-L ia pe Dumnezeu pe cuvânt, să renunţe la lucrurile pe care acum se crede stăpân şi să plece acolo unde Domnul îl trimite? Nu, ci mai degrabă stăm şi lâncezim pe scaunele bisericii cufundându-ne tot mai mult în propriile noastre idei şi frustrări de care nu vrem să ne lăsăm scăpaţi. Dar hai să restrângem chemarea la "duceţi-vă şi faceţi ucenici" aici, lângă tine, poate chiar în biserica ta. Pardon? Eu? Eu îmi văd de mine şi atât! Cânt în cor, dau bani, ajut cum pot, deci slujesc. Dar oare nu este ascultarea primordială jertfei în ochii lui Dumnezeu? El nu are nevoie de oameni perfecţi, ci doar de oameni disponibili. Până când? Mai stăm mult aşa?

Ce înţeleg deci, prin slujire? Gândul mă duce la substantivul din aceeaşi arie semantică, şi anume la "slujitor", acea persoană mereu la dispoziţia stăpânului, în ascultare de voia stăpânului, împlinindu-i poruncile. Şi anume slujirea nu ţine doar de biserică. Ci de o disponibilitate necontenită de a asculta şoapta Duhului lui Dumnezeu, fie acasă, fie pe stradă, fie oriunde aiurea... Asta e a sluji prin Duhul, asta e slujirea aceea vie, viaţă dată tocmai de legătura continuă în Duhul cu Dumnezeu. Pentru asta a murit Hristos! Pentru acea atitudine de slujire plină de neprevăzut, în care, inima ta, sensibilă la şoapta Duhului este gata să se arunce cu credinţă în mâna Celui ce-i cere ceva ce mintea ta nu prevăzuse... Dar eşti gata să schimbi slujirea ta moartă cu o slujire vie care ţi-ar crea poate discomfort? Eşti gata să renunţi la "palpabil" în favoarea încrederii neclintite în lucrurile care nu se văd?

Mi-ar place să pot da o definiţie a ''slujirii prin Duhul''. Dar tocmai acesta e farmecul. Nu e un lucru care se poate defini, nici o reţetă. E o stare care se descoperă, e o trăire care se cultivă şi se dezvoltăîn inima celor cărora le pasă! Nu e ceva care pică din cer din senin, dar cu siguranţă e dăruită de acolo celor preocupaţi să o aibă. Citiţi Biblia, stăruiţi în viaţa de rugăciune şi post, vegheaţi asupra trăirii voastre, cu alte cuvinte: fiţi oamenii cărora le pasă!

Iată deci, subiectul de meditaţie pentru săptămâna aceasta: slujesc prin Duhul sau slujirea mea e pe moarte?

Binecuvântări veşnice,

radusamuel

P.S. De data aceasta, ofer acces comentariilor. Consider că este o temă pe care nu am epuizat-o, şi aştept deci, completările dvs.

*textele Biblice coincid cu traducerea Dumitru Cornilescu, 1924