sâmbătă, 3 aprilie 2010

Sâmbătă...

Despre ziua de sâmbătă nu ni se spun prea multe lucruri. Vă propun însă spre meditare capitolul 17 din Evanghelia după Ioan*. Este pentru mine unul din capitolele cu cea mai mare însemnătate din întreaga Scriptură: rugăciunea Domnului Isus. Deşi cu aproape 2000 de ani, Domnul Isus se roagă pentru fiecare dintre noi, cuprinzăndu-ne în versetul 20. În momente de încercare, apelăm la prieteni de încredere pentru a ne susţine în rugăciune. Astfel, depăşim aceste momente mai uşor, şi mai încurajaţi. Ajutorul şi alăturarea lor ne este indispensabilă şi nepreţuită, şi într-adevăr, Biblia ne învaţă că este un har să putem să ne purtăm poverile unii altora. Cu toate acestea, te-ai gândit vreodată că Biblia a fost scrisă special pentru tine? (pune-ţi numele aici) Pentru tine personal... Mie, Ioan 17 îmi întăreşte această convingere. Isus Hristos se roagă pentru mine! Special pentru mine şi tine, şi generaţia noastră. Deşi aparent se roagă pentru ucenicii Săi, El Îşi extinde rugăciunea şi aplicabilitatea ei faţă de "toţi cei ce vor crede în El prin cuvântul ucenicilor Săi" (vs.20) Ucenicii Săi sunt cei ce au dus mai departe învăţătura lui Isus, scriind Biblia. Noi suntem cei ce au crezut cuvintele lor...deci rugăciunea este pentru mine şi pentru tine, azi! Hristos este atemporal... pentru El, păcatul meu, vina mea şi nevoia mea de salvare nu erau ceva viitor...erau prezentul Lui. Păcatul meu l-a apăsat atunci. În mintea Lui eram eu atunci, deşi urma să mă nasc peste 1952 de ani. Tocmai astfel, rugăciunea Lui este pentru mine. Gândeşte-te la asta de fiecare dată când treci prin momente grele. Hristos s-a rugat special pentru tine atunci. Acelea sunt cuvintele Sale pentru tine. Rostite de gura Lui, şi lăsate scrise ca să le cunoşti azi! Asta s-a rugat Domnul Isus pentru tine şi pentru mine. E senzaţional... Nu apelăm la oricine pentru a se ruga pentru noi. De obicei ne alegem persoane care au o relaţie vie şi apropiată cu Dumnezeu. Şi totuşi imperfecte. Cu toate astea, pentru noi s-a rugat un Om fără păcat, Fiul lui Dumnezeu, Cel pe care Tatăl nu avea cum să nu-L asculte, pentru că tot ceea ce cerea era după voia Lui. Şi de atunci mijloceşte pentru tine înaintea Tatălui.
Asta e doar prefaţa... Citeşte rugăciunea, ca să vezi ce cere El în rugăciune Lui pentru noi... e extraordinar...sfinţire, unitate, ascundere in El, loc în cer...nu vă mai spun: citiţi-o!!! Poate ar fi bine chiar zilnic!
Cu toate acestea rugăciunea aceasta nu e pentru toată lumea (vs.9). Este doar pentru cei ce cred în El, cei ce au primit cuvintele Adevărului, cei care au recunoscut provenienţa Sa divină, (vs.6,7) şi au păzit (împlinit) Cuvântul Său (astăzi Biblia) (vs.6). Aceştia sunt cei ce beneficiază de această rugăciune, de darul mântuirii, şi în final de viaţa veşnică (vs.3).
Te numeri printre ei... ? Şi dacă da, te bucuri de toate acestea? Poate ar fi cazul să începi să dai un sens jertfei Fiului lui Dumnezeu în viaţa ta...

Binecuvântări veşnice,
radusamuel



*textele Biblice coincid cu traducerea Dumitru Cornilescu, 1924