"Doamne...vorbeste-mi...eu vreau sa ascult..."

        Da, mi-am adus aminte cu dor de cantarea pe care o cantam cu corul: "Doamne, vorbeste-mi eu vreau sa ascult..." desi, cred ca mi-ar fi greu daca Dumnezeu ar trebui sa-mi vorbeasca sub forma asta. Fie-ne deci urechile deschise si inima treaza...

Psalmul 50:

1. (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeu, da, Dumnezeu Domnul vorbeste si cheama pamantul, de la rasaritul soarelui pana la asfintitul lui.  2. Din Sion, care este intruparea frumusetii desavarsite, de acolo straluceste Dumnezeu.  3. Dumnezeul nostru vine si nu tace. Inaintea Lui merge un foc mistuitor, si imprejurul Lui o furtuna puternica. 4. El striga spre ceruri sus si spre pamant, ca sa judece pe poporul Sau: 5. "Strangeti-Mi pe credinciosii Mei, care au facut legamant cu Mine prin jertfa!" - 6. Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, caci Dumnezeu este Cel ce judeca. - (Oprire)

7. Asculta, poporul Meu, si voi vorbi; asculta, Israele, si te voi instiinta. Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tau. 8. Nu pentru jertfele tale te mustru: caci arderile tale de tot sunt necurmat inaintea Mea. 9. Nu voi lua tauri din casa ta, nici tapi din staulele tale. 10. Caci ale Mele sunt toate dobitoacele padurilor, toate fiarele muntilor cu miile lor. 11. Eu cunosc toate pasarile de pe munti, si tot ce se misca pe camp este al Meu. 12. Daca Mi-ar fi foame, nu ti-as spune tie, caci a Mea este lumea si tot ce cuprinde ea. 13. Oare mananc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sangele tapilor?

14. Adu ca jertfa lui Dumnezeu multumiri si implineste-ti juruintele facute Celui Preainalt. 15. Cheama-Ma in ziua necazului, si Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei proslavi! 16. Dumnezeu zice insa celui rau: "Ce tot insiri tu legile Mele si ai in gura legamantul Meu, 17. cand tu urasti mustrarile si arunci cuvintele Mele inapoia ta? 18. Daca vezi un hot, te unesti cu el, si te insotesti cu preacurvarii. 19. Dai drumul gurii la rau, si limba ta urzeste viclesuguri. 20. Stai si vorbesti impotriva fratelui tau, clevetesti pe fiul mamei tale. 21. Iata ce ai facut, si Eu am tacut. Ti-ai inchipuit ca Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra si iti voi pune totul sub ochi! 22. Luati seama, dar, voi care uitati pe Dumnezeu, ca nu cumva sa va sfasii, si sa nu fie nimeni sa va scape. 23. Cine aduce multumiri ca jertfa, acela Ma proslaveste, si celui ce vegheaza asupra caii lui, aceluia ii voi arata mantuirea lui Dumnezeu."

            Desi nu e prima data cand il citesc, de data aceasta l-am inteles cu totul altfel. Cred in calauzirea Duhului sfant, care, potrivit cu vremea citirii si nevoile cu care ne confruntam in vremea respectiva poate oferi noi lumini in aceleasi texte poate bine cunoscute pana atunci, dar niciodata in forma aceea. Gasesc deci, de aceasta data acest psalm mai cutremurator si mai actual ca niciodata in lecturarile mele anterioare.

            Psalmul incepe cu descrierea infioratoare a lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care se arata in maretia Lui cutremuratoare, un Dumnezeu suveran care tine sub cuvantul Lui pamantul, un Dumnezeu care straluceste dintr-un locas de o frumusete desavarsita. Acest Dumnezeu inconjurat de o furtuna puternica si cu un foc mistuitor inaintea-I, renunta la tacere (vs.21) si striga spre pamant si ceruri pentru a-si chema la judecata poporul (vs.5).

Dar  ce L-a facut pe Dumnezeu sa-si ntrerupa tacerea si sa intervina?

            Interesant...nu faptul ca oamenii nu au mai mers la biserica. Ci STAREA bisericii. „Nu pentru slujbele tale de fiecare duminica te mustru. Caci ai mereu programe incarcate, un cor bun, cantari, poezii, ore de rugaciune...” Biserica lui Hristos sunt „cei ce au facut legamant cu Dumnezeu prin Jertfa”, si anume noi. Iar starea noastra actuala se aseamana izbitor de mult cu cea condamnata de  Dumnezeu in psalm. Da, Dumnezeu se bucura de jertfele copiilor Sai in mod normal, insa intotdeauna in ochii Lui ascultarea de El va insemna mai mult decat formalitatea unei slujbe bine facute de ochii lumii si de dragul unei asa zise „paci”care multumeste pe toata lumea, mai putin pe El. Dumnezeu a privit si va privi intotdeauna dincolo de ceea ce izbeste ochii, dincolo de aparente. Dincolo de jertfele necurmate si de ritualul arderilor de tot, El asteapta dedicare si luare de pozitie din partea celor pe care-i numeste „credinciosii Lui” (vs.5). Oameni care au uitat sa-L mai cinsteasca cu increderea lor si cu recunostinta lor. Oameni care au renuntat sa-si mai implineasca juruintele (promisiunile, angajamantele din ziua cand ne-am angajat sa-L urmam), oameni care au incetat sa mai aduca jertfe de multumire si sa vegheze asupra cailor lor. Si nu neaparat din rea intentie sau din ipocrizie, ci lipsa de veghere care a dus la plafonare.  Da, astia suntem din pacate multi din „credinciosii” Lui, credinciosi care odinioara au facut legamant cu El prin Jertfa...si ce Jertfa...  

            Psalmul deci este un semnal de alarma pentru noi, cei care am lasat-o prea moale cu calea pocaintei, cei care ne-am lasat prada formalismului si superficialitatii. Recunoasteti: nu suntem noi acestia? Cei care cautam sa „impodobim” programe cat mai frumoase in fiecare duminica fara sa cautam esenta? Care suferim daca „cantarea n-a mers bine” sau daca au fost prea putini oameni la biserica si concluzionam prin expresii de genul: „n-a fost fain”. Cei care ne dam cu parerea pentru ca am ajuns sa  clasificam o slujba in functie de placerea noastra: „mi-a placut” sau  „nu mi-a placut” azi la biserica. Extraordinar. Stiti ce spune Dumnezeu despre jertfele lor necurmate? „Nu te mustru ca nu mi le aduci, ci pentru inima cu care mi le aduci” sau poate chiar lipsa inimii in inchinare... Stiti ce spune Dumnezeu mai departe despre aceleasi jertfe? „Nu Mi le trebuie” Dumnezeu se lipseste de astfel de jertfe si de astfel de programe care nu-L mi includ demult. El nu are si nu a avut niciodata nevoie de jertfele noastre. Dureros e ca noi nu intelegem asta si avem impresia ca-i facem un favor aducandu-i-Le. Nu vedem decat: LUCRARE, SLUJIRE,  dar nu mai vedem INCHINARE!  Asa de importanti ne simtim dupa o slujire sau dupa o zi de post, si nu intelegem, asemenea fariseilor ca nu Dumnezeu, ci noi avem nevoie sa-L slujim.

            Ce jertfe asteapta Dumnezeu?

1.      MULTUMIRE! Recunostinta. Ce inseamna o jertfa de multumire? Recunoasterea nevredniciei, smerenie. Recunoasterea favorului pe care Dumnezeu ti-l face de a sta in prezenta Lui. Ce pierdusera „credinciosii”  Lui si ce pierdem noi astazi din vedere? Exact acest aspect: concentrarea atentiei pe Dumnezeu in timpul jertfelor lor. Vi s-a intamplat vreodata sa nu stiti cum sa multumiti cuiva care v-a facut un mare bine? Ei bine, Dumnezeu este infinit mai mult decat un astfel de om. Rascumpararea sufletelor noastre care era asa de mare ca nu s-ar fi putut face niciodata (cum spune un alt psalm) a fost infaptuita de Insusi Dumnezeu.  Astfel ca jertfele bisericii ar trebui sa fie aduse de oameni care nu indraznesc sa-si ridice capul din pamant vazandu-si nevrednicia, de oameni ca caror multumire nu ar trebui sa conteneasca, de oameni care nu-si mai gasesc cuvintele efectiv de recunostinta...Astfel de jertfe asteapta Dumnezeu. Nu forma pe care o imbraca e prioritara (desi si aceea e stabilita tot de El) ci prioritara va fi intotdeauna inima care aduce jertfa.

2.      IMPLINIREA JURUINTELOR. Si anume revenirea la legamant! Cati am ramas loiali legamantului facut cu El in apa botezului? SINCER! Fiecare sa-si raspunda in dreptul lui daca poate sa spuna ca la momentul de fata umbla in legamant veghind asupra cailor sale. Cati traim insa in compromis? Fie el chiar „bisericesc”. Vedem cum biserica piere si nu facem nimic. Unde-s genunchii sfaramati in rugaciune? Unde-s vorbele inspirate de Duhul? Au ramas doar forme seci si jertfe greu de primit pentru Dumnezeul nostru... Cu toate astea, daca noi vom tacea, neluand atitudine, va veni vremea cand va vorbi Dumnezeu iar noi va trebui sa dam socoteala pentru tacerea si nepasarea noastra.

Iata deci cum ar trebui sa fie omul indreptatit sa-L cheme pe Dumnezeu in zia necazului (vs15). Ce mare ratacire e sa luam doar acest verset si sa facem din el „numarul de telefon”al lui Dumnezeu fara sa-i intelegem „conditiile de apelare” din versetul anterior. Astfel s-ar putea ca mare sa ne fie mirarea daca la „telefonul” acesta nu va raspunde nimeni in ziua necazului sau vom primi un alt raspuns decat cel pe care-l asteptam.

Dar sa mergem mai departe: urmeaza o alta categorie de oameni, si anume: „cel rau” (vs. 16). Am crezut initial ca se refera la cei din lume, ca doar ei sunt „cei rai” iar noi suntem aia buni. Bine ar fi fost sa fie asa. Din pacate „cei rai” in cazul de fata sunt tot parte a adunarii. Si pentru ca acesti „cei rai” au ajuns sa aiba un cuvant greu de spus in mijlocul credinciosilor, ceilalti (mustrati anterior) fie s-au resemnat, fie s-au multumit cu aparentele.

De ce numeste astfel Dumnezeu aceasta categorie de oameni? In primul rand pentru ca nu sunt oameni de rand din adunare care traiesc in pacate ascunse dar in anonimat.  Ci sunt oameni „care insira legile lui Dumnezeu si au in gura legamantul Lui” Sunt oameni care „ne predica” (nu vorbesc despre functia de predicator acum ci despre oameni care au tot timpul ceva de predicat altora cand ei „urasc mustrarile si arunca inapoia lor Cuvintele lui Dumnezeu” (vs.17) ) Oameni cu o viata dubla. Asta poti fi chiar tu care citesti acum aceste randuri. Oameni care se pun pe ei in lumina reflectoarelor si ideile lor, uitand pe Dumnezeu, si traind cu falsa impresie ca daca El tace deocamdata, inseamna ca ii si aproba.  

Dar va veni ziua cand Dumnezeu va vorbi! „Iata ce ai facut si Eu am tacut. Ti-ai inchipuit ca Eu sunt ca tine! Dar te voi mustra si iti voi pune totul sub ochi! Luati seama, voi care uitati pe Dumnezeu ca nu cumva sa va sfasii si sa nu fie nimeni sa va scape..”(vs21-22) Desi atat de grele cuvinte, iata in ele exprimarea bunatatii unui Dumnezeu care mai avertizeaza odata pe cei ce au urechi sa auda. Iata ca desi va scoate totul la lumina si-i va face de rusine pe cei rai, mustrarea Lui nu este decat semnul iubirii Sale pentru indreptarea lor, caci Domnul mustra pe cine iubeste! Dar daca nu ne trezim, pedeapsa va fi iminenta si de neintors.

Concluzia, una atat de sugestiva: Cine aduce multumiri ca jertfa, acela Ma proslaveste, si celui ce vegheaza asupra caii lui, aceluia ii voi arata mantuirea lui Dumnezeu. (vs. 23) Prima parte are in vedere revitalizarea inchinarii (pentru cei ce realizeaza ca datorita nevegherii  au ajuns sa aduca o inchinare seaca si goala  si doresc sa reinceapa sa se inchine cu adevarat )  iar cea de-a doua restaurarea „celor rai” care vor sa ia aminte si sa-si schimbe viata.

Nu-i asa ca e un psalm atat de actual? Intr-o vreme in care dragostea se raceste iar credinta se pierde? Fie poporul Lui de pretutindeni alertat inca odata de Cuvantul Sau si fie trezirea noastra un lucru mai de dorit pentru tot mai multi dintre noi. Ce mare nevoie avem de trezire, de a-L lua din nou pe Dumnezeu in serios! Vorbeste-ne, Doamne! Vrem sa ascultam! 

Binecuvantari vesnice,

Radu