Luca 1, de la versetul 5 inainte e pasajul care prezinta o familie cu totul deosebita. E vorba de Zaharia si Elisaveta, pe care versetul 6 ii descrie ca fiind oameni neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, care implineau fara pata toate poruncile si randuielile Lui. Erau un cuplu inaintat in varsta, insa povestea vietii lor era una foarte interesanta. Sau poate...era tocmai lipsita de ceea ce ar fi facut-o interesanta pana in acel moment... Zaharia si Elisaveta nu putusera avea copii. Iar asta, in cultura de atunci si in contextul de atunci era aproape echivalentul unui blestem peste familia lor, asemeni unei ocari aruncate peste ei. Lucrul acesta era cu atat mai plin de incarcatura cu cat Zaharia era slujitorul lui Dumnezeu, si facuse asta in credinciosie atata vreme.
Sigur, stim cu totii din capitolele ce urmeaza cum Dumnezeu arata din nou ca nu ramane surd la rugaciuni de o viata, ba inca rasplateste credinciosia celor ce-l cinstesc in ciuda faptului ca nu au ceea ce si-ar dori in momentul in care si-ar dori ei, si inteleg ca Dumnezeu este deasupra oricarei aprecieri sau estimari umane. Ei vor deveni parintii implinirii unei proorocii facute cu sute de ani in urma, intruchipata in persoana celui ce urma sa fie "glasul care striga in pustie", celui ce va pregati calea Fiului lui Dumnezeu, si anume Ioan Botezatorul. ce rasplata extraordinara pentru Zaharia si Elisaveta...incununarea unei vieti de credinciosie...
Gandul care mi-a venit citind acest pasaj in preajma cumpenei dintre ani e legat insa de versetul 6. Oameni neprihaniti, implinitori fara pata a poruncilor si randuielilor lui Dumnezeu. O familie model de slujire si traire, desi aparent oricine le-ar fi plans de mila pentru lipsa posibilitatii lor de a avea un copil. Ma gandesc poate ca an dupa an, revelion dupa revelion, la fiecare inceput de luna intai, Zaharia si Elisaveta nadajduiau si se rugau zicand: "poate anul acesta Dumnezeu ne va da un copil"..."poate anul acesta Dumnezeu isi va aduce aminte de noi, va asculta rugaciunea noastra, va privi la starea noastra, isi va aduce aminte de slujirea noastra, va auzi toate barfele despre noi...etc" Insa trec 5, 10, 20, 30, poate peste 40 de ani si rezultatul e aparent acelasi. N-au avut niciun copil. Trecand de prima si a doua tinerete, posibilitatile fiziologice pentru implinirea rugaciunii lor deveneau tot mai limitate, si automat putea aparea frustrarea, apoi resemnarea, fapt care sa-i duca la cartire sau la intrebari despre existenta lui Dumnezeu, amaraciune, poate manie, poate razvratire...
Cu toate acestea, batranetea ii gaseste credinciosi in slujire, oameni cunoscuti de toti ca fiind "neprihaniti inaintea lui Dumnezeu si implinitori fara pata a tuturor poruncilor si randuielilor Lui", chiar in conditile in care altii ar fi considerat ca viata a fost mult prea nedreapta cu ei.
Ma gandeam in dreptul meu, daca Dumnezeu ar considera ca si anul acesta sa puna unele din rugaciunile la care astept raspuns sub semnul lui "mai asteapta" sau "inca nu", cum ma va gasi nu batranetea...ci sfarsitul lui 2011? Voi carti, ma voi simti frustrat, ma voi razvrati, voi plange, voi striga, voi fi ironic? .
Tu ce vei face daca nici anul acesta nu vei primi raspuns la rugaciuni pe care poate le inalti de multa vreme? Daca nici anul acesta nu se vor intoarce cei dragi pentru care te rogi? Daca nici anul acesta nu iti vei gasi un loc de munca, sau nu vei primi vindecare de vreo boala? Daca nici anul acesta nu iti vei gasi un partener de viata, sau poate ca si ei nu vei avea harul de a avea un copil desi va rugati de mult? Daca nu va fi mai bine la servici sau la scoala? Daca vei continua sa fi nedreptatit? Daca nu vei reusi sa pui bani de-o parte nici anul acesta? Sau daca nu vei realiza tot ce ti-ai propus?
Ce vei face? Iti vei pierde credinta sau vei urma exemplul de credinciosie lasat de Zaharia si Elisaveta? Eu nu stiu...dar in dreptul meu, eu mi-as dori ca cei ce privesc la mine in decembrie sa poata vedea un om neprihanit...slujind pe Dumnezeu si implinind fara pata poruncile si randuielile Lui..
Asta va doresc si voua, invitandu-va sa meditam la lucrul acesta in momentele in care vom fi ispititi sa gandim ca stim mai bine decat El ce ne-ar trebui la un moment dat. Sa nu uitam ca credinciosia lui Dumnezeu este vesnica si ca El nu greseste niciodata.
Fie deci anul ce ne sta in fata un an sub semnul trairii in neprihanire, asteptand in credinciosie raspunsul Domnului, fara a ne pierde credinta, slujirea si marturia, chiar daca El va decide sa spuna poate din nou: "inca nu...".
Binecuvantari vesnice,
si An nou binecuvantat!
radusamuel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu