“Mai intai de toate, paziti-va de aluatul Fariseilor, care este fatarnicia. Nu este nimic acoperit care sa nu fie descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut. De aceea, orice ati spus la intuneric va fi auzit la lumina, si orice ati grait la ureche, in odaite, va fi vestit de pe acoperisul caselor.”
Luca 12.1-3
Un obicei stravechi din viata satului poporului roman se numea "Strigarea peste sat". Avea loc anual in perioada de dupa “lasatul secului” undeva la jumatatea lunii noiembrie dupa inceperea postului Craciunului. Nu erau ziare in vremea aceea, nici televizoare, astfel ca lucrurile care trebuiau auzite de intregul sat erau vestite de pe o anumita inaltime, deobicei situata in mijlocul satului. De acolo vorbea primarul, acolo se anunta venirea postei, etc.
Obiceiul acesta insa, nu avea de-a face cu vreun comunicat oficial, ci cu a-i face de ras pe cei ce savarseau lucruri care aduceau rusine. Asa ca, din flacaii satului, erau vreo 2-3 oameni in fiecare sat, care fiind instiintati de vreo astfel de fapta, mergeau pe aceste inaltimi din mijlocul satului (daca nu erau inaltimi foloseau niste copaci mai inalti), si, stand la o distanta cat sa trebuiasca sa vorbesti cu voce destul de tare unul catre altul, isi incepeau dialogul strident in vazul si auzul intregului sat. Spre exemplu, daca "Nelu a lu’ Popescu" fusese gasit dimineata beat in sant, ei strigau unul catre altul ceva de genul:
- "Vai! Ai auzit de Nelu a lu Popescu?"
- “Ce sa aud?"
- "L-au gasit beat!"
- "Serios? Pe Nelu a lu Popescu? Tocmai el?"
- "Pai nu era din familie buna? Nu e tatal lui invatatorul din sat?"
- “Da, tocmai el, ce rusine!” etc...
Ideea era doar ca nu-ti pica tocmai bine sa fii "strigat peste sat" cand te trezeai si iti reveneai. Si aspectul mai important (de fapt si scopul acestui obicei) era acela de-a te face ca si tanar, sa te gandesti de doua ori inainte de-a face o astfel de fapta. Sigur, sentimentul de disconfort sporea in intensitate cand era vorba de furt, infidelitate, sau lucruri mult mai rusinoase. La vremea aia nu-ti era tot una sa fii facut de rusine in public. Tot satul se aduna sa afle ce s-a mai intamplat si apoi se discuta pana in satele vecine, de te stia toata lumea, erai facut de ras si tu si familia. Nu era chiar comod. Cert e ca oricat de ascuns ai fi incercat sa tii ceea ce ai facut, daca aflau astia 2-3, ala erai! Cred ca nu erau de departe cele mai iubite persoane din sat.
Un alt aspect esential era acela ca erau vizati doar tinerii. Fiind tanar, si aflandu-se astfel de lucruri despre tine, iti putea fi compromis tot viitorul tau in ceea ce priveste casatoria, functia sau pozitia in sat, dar si imaginea familiei tale. De asta nu-ti era tot una sa faci un lucru mizerabil. Pe de alta parte se strigau doar faptele celor tineri, tocmai cu scopul de a-i mustra, responsabiliza si indrepta. Era, ce-i drept un fel rudimentar de-a o face, insa poate ca in unele cazuri ar fi eficient si azi... Sigur...Obiceiul asta nu mai se practica de mult... (desi avem si noi printre noi oameni in genul astora 2-3, dar ai nostri nu vorbesc tare, ci in soapta, si nu de pe inaltimi ci pe la colturi, si culmea, tot afla toata lumea. Deosebirea intre cei 2-3 si ai nostri este ca ei strigau doar lucruri adevarate si obiceiul avea menirea sa indrepte si sa provoace la respect pe cei ce inca nu trecusera pe acolo).
Dar sa revenim la text. Pentru ca aici nu mai e vorba despre o justitie umana sau de o “strigare in public” a unor fapte care nu ne-ar placea sa le afle ceilalti. Aici e vorba de Tatal care vede in ascuns si rasplateste. V-am povestit de obiceiul asta doar pentru ca ceva asemanator ca imagine mi-a trezit textul de azi. Fatarnicia, aluatul fariseilor...salvarea unei imagini care nu-ti apartine, un pocait plin de ipocrizie... Lucruri rusinoase, sau nevrednice pe care le acoperim cu "o forma de evlavie" fara putere, lucruri facute in ascuns, pe care ne vom stradui din rasputeri sa nu le afle nimeni, si cu atat mai putin sa fie facute cunoscute de cineva. Vorbe spuse la intuneric, soapte mizerabile, "scanteile unui foc mic ce aprinde o padure mare". Daca se intampla ceva, si daca fapta noastra are consecinte urate, n-am fost noi, noi n-am zis, daca cineva vrea sa ne corecteze, sa aiba grija de barna lui! Noi n-avem decat un pai...si ala e mic...nici nu se vede.
Si nu vorbim de o gresala... pentru care-ti pare rau, si te indrepti! Aia nu e fatarnicie! Fatarnicia e un mod de viata! Si despre asta vorbim. Si suntem multi in felul asta intre noi. Daca crezi ca poti s-o mai duci mult asa, inseamna ca ai uitat ca este Cineva care vede in ascuns si care rasplateste potrivit cu viata ta pe care nu o vede nimeni, potrivit cu faptele omului ascuns, potrivit cu prisosul inimii, si cu lucrurile care ti-o impodobesc si ti-o umplu.
Daca mai continui insistand sa traiesti duplicitar, s-ar putea sa vina o zi cand ceea ce ai crezut tu ca ai acoperit mai bine sa fie descoperit si sa nu stii cum sa-l mai acoperi. S-ar putea sa vina o zi cand ceea ce ai ascuns tu mai bine sa fie atat de vizibil incat sa vada toata lumea. S-ar putea ca ceea ce ai spus tu la intuneric (sau atunci cand ai crezut ca nu te vede nimeni), sa fie auzit la lumina in fata tuturor. Si lucrurile pe care le-ai spus in soapta sa se auda rostite de pe acoperisurile caselor. Vei putea indura rusinea?
Poate vei spune, ca e o pacaleala. Nu la toata lumea e asa. Si altii traiesc asa si nu li s-a intamplat nimic. La mine nici nu e atat de grav ca la altii “care-s mai rau ca mine”. Eu doar de distractie, asa, din cand in cand... Nu va avea urmari. Sau cel putin nu-ti pasa de asta ca si cand ar avea. Si poate ca imi vei spune ca ai dreptate pana in ziua cand vei muri. Dar dreptatea ta se va sfarsi acolo. Pentru ca Biblia vorbeste despre o zi a judecatii "cand oamenii vor da socoteala pentru orice cuvant nefolositor care-l vor fi rostit. Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi osandit!” (Mt 12.37)
( Ma gandeam de ce cuvintele? Probabil va amintiti despre gandul care genereaza un cuvant, cuvantul care genereaza o fapta, fapta un caracter, etc.. daca nu ma-nsel Cipri a amintit recent despre asta intr-unul din articolele lui. De ce deci, cuvantul? Pentru ca dupa parerea mea , cuvantul e pragul de decizie al fiecarui om. Gandurile pot fi ispite, sau pot fi induse de cel rau sau de alte persoane. Tu alegi daca le faci “robi ai lui Hristos”. Cuvantul insa, e momentul cand gandul tau prinde viata. E momentul in care alegi sa ti-l insusesti, si sa-i dai o forma. De aici incolo, incepe afectarea celor din jur. Sigur ca judecata are de-a face nu doar cu vorbele, ci cu toate celelalte aspecte, fapte, obiceiuri, etc.. Insa de aici porneste totul... )
Te intreb, deci, daca ar fi sa se “strige peste sat” sau sa se rosteasca de la microfon in biserica ceea ce vorbesti tu la intuneric, sau viata ta despre care nu stie nimeni, cum te-ai simti? Spun asta pentru ca textul nu are doar o latura negativa. Tatal care vede in ascuns rasplateste si rugaciunea inlacrimata pe care o stiti doar voi, El stie si “ce face stanga si dreapta” chiar daca atunci cand e vorba de darnicie, nici macar ele nu stiu una de alta, El stie, vede si rasplateste. Lucruri ca astea strigate de pe un acoperis Îi vor aduce slava si-ti vor face cinste. Insa ganditi-va fiecare daca asa stau lucrurile. Sau printre faptele noastre sunt si lucruri care n-ar fi indicat sa fie descoperite, sau vorbe care n-ar trebui auzite...
Gandeste-te atunci cand vrei sa faci ceva daca ti-ar conveni ca venirea Domnului Isus sa te gaseasca facand lucrul respectiv. Nu vorbi lucruri care n-ai vrea sa fii gasit vorbindu-le la momentul revenirii Lui. Pana sa le afle altii, le stie El. Le faci zilnic in prezenta Lui. Culmea, noua ne-ar fi rusine daca oamenii ne-ar afla ascunzisurile si consideram ca ne-am facem de rusine inaintea lor. De aceea ne uitam in stanga si in dreapta si ne ferim sa fim vazuti si auziti de ceilalti. Ne temem si ne ferim de asta, dar in faţa lui Dumnezeu le savarsim pe toate cu nerusinare...Nu ne uitam niciodata in sus. Desi El ne vede mereu, si de Faţa Lui nu ne putem ascunde. Iar rasplata Lui are de-a face cu vesnicia...nu cu o rusine temporara. Ne pacalim singuri...
Asa ca, traieste fara ascunzisuri, lasa fatarnicia de-oparte. Daca sunt lucruri de care ti-e rusine si esti tentat sa le ascunzi si sa le acoperi sub o imagine de “sfant de biserica”, renunta la gandul asta si adu-le la cruce. Singurele lucruri care nu vor mai fi descoperite in ziua judecatii vor fi cele acoperite de Sangele lui Hristos. Asta va face ca in ziua judecatii, la “marea strigare peste pamant” numele tau sa fie auzit intre cele ale condamnatilor, ci doar intre cele scrise in Cartea Vietii.
Apoi cere putere sa-ti traiesti viata astfel incat ea sa ti se poata striga de pe acoperisuri fara sa ti se umple fata de rusine, iar Dumnezeu sa fie proslavit! Si daca s-ar auzi ceva de rau sa trebuiasca sa fie vreo minciuna...
Gata cu ascunzisurile. "Voi sunteti fii ai luminii. Umblati deci, ca niste copii ai luminii." (Ef. 5.8, 1 Tes 5.5)
Binecuvantari vesnice,
Luca 12.1-3
Un obicei stravechi din viata satului poporului roman se numea "Strigarea peste sat". Avea loc anual in perioada de dupa “lasatul secului” undeva la jumatatea lunii noiembrie dupa inceperea postului Craciunului. Nu erau ziare in vremea aceea, nici televizoare, astfel ca lucrurile care trebuiau auzite de intregul sat erau vestite de pe o anumita inaltime, deobicei situata in mijlocul satului. De acolo vorbea primarul, acolo se anunta venirea postei, etc.
Obiceiul acesta insa, nu avea de-a face cu vreun comunicat oficial, ci cu a-i face de ras pe cei ce savarseau lucruri care aduceau rusine. Asa ca, din flacaii satului, erau vreo 2-3 oameni in fiecare sat, care fiind instiintati de vreo astfel de fapta, mergeau pe aceste inaltimi din mijlocul satului (daca nu erau inaltimi foloseau niste copaci mai inalti), si, stand la o distanta cat sa trebuiasca sa vorbesti cu voce destul de tare unul catre altul, isi incepeau dialogul strident in vazul si auzul intregului sat. Spre exemplu, daca "Nelu a lu’ Popescu" fusese gasit dimineata beat in sant, ei strigau unul catre altul ceva de genul:
- "Vai! Ai auzit de Nelu a lu Popescu?"
- “Ce sa aud?"
- "L-au gasit beat!"
- "Serios? Pe Nelu a lu Popescu? Tocmai el?"
- "Pai nu era din familie buna? Nu e tatal lui invatatorul din sat?"
- “Da, tocmai el, ce rusine!” etc...
Ideea era doar ca nu-ti pica tocmai bine sa fii "strigat peste sat" cand te trezeai si iti reveneai. Si aspectul mai important (de fapt si scopul acestui obicei) era acela de-a te face ca si tanar, sa te gandesti de doua ori inainte de-a face o astfel de fapta. Sigur, sentimentul de disconfort sporea in intensitate cand era vorba de furt, infidelitate, sau lucruri mult mai rusinoase. La vremea aia nu-ti era tot una sa fii facut de rusine in public. Tot satul se aduna sa afle ce s-a mai intamplat si apoi se discuta pana in satele vecine, de te stia toata lumea, erai facut de ras si tu si familia. Nu era chiar comod. Cert e ca oricat de ascuns ai fi incercat sa tii ceea ce ai facut, daca aflau astia 2-3, ala erai! Cred ca nu erau de departe cele mai iubite persoane din sat.
Un alt aspect esential era acela ca erau vizati doar tinerii. Fiind tanar, si aflandu-se astfel de lucruri despre tine, iti putea fi compromis tot viitorul tau in ceea ce priveste casatoria, functia sau pozitia in sat, dar si imaginea familiei tale. De asta nu-ti era tot una sa faci un lucru mizerabil. Pe de alta parte se strigau doar faptele celor tineri, tocmai cu scopul de a-i mustra, responsabiliza si indrepta. Era, ce-i drept un fel rudimentar de-a o face, insa poate ca in unele cazuri ar fi eficient si azi... Sigur...Obiceiul asta nu mai se practica de mult... (desi avem si noi printre noi oameni in genul astora 2-3, dar ai nostri nu vorbesc tare, ci in soapta, si nu de pe inaltimi ci pe la colturi, si culmea, tot afla toata lumea. Deosebirea intre cei 2-3 si ai nostri este ca ei strigau doar lucruri adevarate si obiceiul avea menirea sa indrepte si sa provoace la respect pe cei ce inca nu trecusera pe acolo).
Dar sa revenim la text. Pentru ca aici nu mai e vorba despre o justitie umana sau de o “strigare in public” a unor fapte care nu ne-ar placea sa le afle ceilalti. Aici e vorba de Tatal care vede in ascuns si rasplateste. V-am povestit de obiceiul asta doar pentru ca ceva asemanator ca imagine mi-a trezit textul de azi. Fatarnicia, aluatul fariseilor...salvarea unei imagini care nu-ti apartine, un pocait plin de ipocrizie... Lucruri rusinoase, sau nevrednice pe care le acoperim cu "o forma de evlavie" fara putere, lucruri facute in ascuns, pe care ne vom stradui din rasputeri sa nu le afle nimeni, si cu atat mai putin sa fie facute cunoscute de cineva. Vorbe spuse la intuneric, soapte mizerabile, "scanteile unui foc mic ce aprinde o padure mare". Daca se intampla ceva, si daca fapta noastra are consecinte urate, n-am fost noi, noi n-am zis, daca cineva vrea sa ne corecteze, sa aiba grija de barna lui! Noi n-avem decat un pai...si ala e mic...nici nu se vede.
Si nu vorbim de o gresala... pentru care-ti pare rau, si te indrepti! Aia nu e fatarnicie! Fatarnicia e un mod de viata! Si despre asta vorbim. Si suntem multi in felul asta intre noi. Daca crezi ca poti s-o mai duci mult asa, inseamna ca ai uitat ca este Cineva care vede in ascuns si care rasplateste potrivit cu viata ta pe care nu o vede nimeni, potrivit cu faptele omului ascuns, potrivit cu prisosul inimii, si cu lucrurile care ti-o impodobesc si ti-o umplu.
Daca mai continui insistand sa traiesti duplicitar, s-ar putea sa vina o zi cand ceea ce ai crezut tu ca ai acoperit mai bine sa fie descoperit si sa nu stii cum sa-l mai acoperi. S-ar putea sa vina o zi cand ceea ce ai ascuns tu mai bine sa fie atat de vizibil incat sa vada toata lumea. S-ar putea ca ceea ce ai spus tu la intuneric (sau atunci cand ai crezut ca nu te vede nimeni), sa fie auzit la lumina in fata tuturor. Si lucrurile pe care le-ai spus in soapta sa se auda rostite de pe acoperisurile caselor. Vei putea indura rusinea?
Poate vei spune, ca e o pacaleala. Nu la toata lumea e asa. Si altii traiesc asa si nu li s-a intamplat nimic. La mine nici nu e atat de grav ca la altii “care-s mai rau ca mine”. Eu doar de distractie, asa, din cand in cand... Nu va avea urmari. Sau cel putin nu-ti pasa de asta ca si cand ar avea. Si poate ca imi vei spune ca ai dreptate pana in ziua cand vei muri. Dar dreptatea ta se va sfarsi acolo. Pentru ca Biblia vorbeste despre o zi a judecatii "cand oamenii vor da socoteala pentru orice cuvant nefolositor care-l vor fi rostit. Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi osandit!” (Mt 12.37)
( Ma gandeam de ce cuvintele? Probabil va amintiti despre gandul care genereaza un cuvant, cuvantul care genereaza o fapta, fapta un caracter, etc.. daca nu ma-nsel Cipri a amintit recent despre asta intr-unul din articolele lui. De ce deci, cuvantul? Pentru ca dupa parerea mea , cuvantul e pragul de decizie al fiecarui om. Gandurile pot fi ispite, sau pot fi induse de cel rau sau de alte persoane. Tu alegi daca le faci “robi ai lui Hristos”. Cuvantul insa, e momentul cand gandul tau prinde viata. E momentul in care alegi sa ti-l insusesti, si sa-i dai o forma. De aici incolo, incepe afectarea celor din jur. Sigur ca judecata are de-a face nu doar cu vorbele, ci cu toate celelalte aspecte, fapte, obiceiuri, etc.. Insa de aici porneste totul... )
Te intreb, deci, daca ar fi sa se “strige peste sat” sau sa se rosteasca de la microfon in biserica ceea ce vorbesti tu la intuneric, sau viata ta despre care nu stie nimeni, cum te-ai simti? Spun asta pentru ca textul nu are doar o latura negativa. Tatal care vede in ascuns rasplateste si rugaciunea inlacrimata pe care o stiti doar voi, El stie si “ce face stanga si dreapta” chiar daca atunci cand e vorba de darnicie, nici macar ele nu stiu una de alta, El stie, vede si rasplateste. Lucruri ca astea strigate de pe un acoperis Îi vor aduce slava si-ti vor face cinste. Insa ganditi-va fiecare daca asa stau lucrurile. Sau printre faptele noastre sunt si lucruri care n-ar fi indicat sa fie descoperite, sau vorbe care n-ar trebui auzite...
Gandeste-te atunci cand vrei sa faci ceva daca ti-ar conveni ca venirea Domnului Isus sa te gaseasca facand lucrul respectiv. Nu vorbi lucruri care n-ai vrea sa fii gasit vorbindu-le la momentul revenirii Lui. Pana sa le afle altii, le stie El. Le faci zilnic in prezenta Lui. Culmea, noua ne-ar fi rusine daca oamenii ne-ar afla ascunzisurile si consideram ca ne-am facem de rusine inaintea lor. De aceea ne uitam in stanga si in dreapta si ne ferim sa fim vazuti si auziti de ceilalti. Ne temem si ne ferim de asta, dar in faţa lui Dumnezeu le savarsim pe toate cu nerusinare...Nu ne uitam niciodata in sus. Desi El ne vede mereu, si de Faţa Lui nu ne putem ascunde. Iar rasplata Lui are de-a face cu vesnicia...nu cu o rusine temporara. Ne pacalim singuri...
Asa ca, traieste fara ascunzisuri, lasa fatarnicia de-oparte. Daca sunt lucruri de care ti-e rusine si esti tentat sa le ascunzi si sa le acoperi sub o imagine de “sfant de biserica”, renunta la gandul asta si adu-le la cruce. Singurele lucruri care nu vor mai fi descoperite in ziua judecatii vor fi cele acoperite de Sangele lui Hristos. Asta va face ca in ziua judecatii, la “marea strigare peste pamant” numele tau sa fie auzit intre cele ale condamnatilor, ci doar intre cele scrise in Cartea Vietii.
Apoi cere putere sa-ti traiesti viata astfel incat ea sa ti se poata striga de pe acoperisuri fara sa ti se umple fata de rusine, iar Dumnezeu sa fie proslavit! Si daca s-ar auzi ceva de rau sa trebuiasca sa fie vreo minciuna...
Gata cu ascunzisurile. "Voi sunteti fii ai luminii. Umblati deci, ca niste copii ai luminii." (Ef. 5.8, 1 Tes 5.5)
Binecuvantari vesnice,
radu samuel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu