Intristare dupa voia lui Dumnezeu?...

"...totusi, acum ma bucur, nu pentru ca ati fost intristati, ci pentru ca intristarea voastra v-a adus la pocainta. Caci ati fost intristati dupa voia lui Dumnezeu, ca sa n-aveti nici o paguba din partea noastra. In adevar, cand intristarea este dupa voia lui Dumnezeu, aduce o pocainta care duce la mantuire, si de care cineva nu se caieste niciodata; pe cand intristarea lumii aduce moartea..."
2Corinteni 7.9-10

Clipa mantuirii a adus cu ea si o bucurie de nedescris pe care a sadit-o pentru vesnicie in inima noastra. Bucuria asta a nascut o cantare noua dintr-un suflet izbavit si ne-a lipit sufletul de cer. Domul Isus insusi spunea "V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea sa ramana in voi, si bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15.11). Asa ca, ne dorim ca si crestini sa avem mereu aceasta bucurie, si ne facem probleme atunci cand ea ne lipseste, sau absenta ei naste suspiciuni in cei ce ne privesc. Cu toate acestea, sa ne amintim de cuvintele Eclesiastului, care spune ca "toate isi au vremea lor" (Ecl.3) si sa recunoastem ca fiecare din noi am trecut cel putin odata prin vremuri de intristare. E normal? E bine? M-am intrebat si eu... Versetele de mai sus au fost insa pentru mine un raspuns intelept chiar cand treceam printr-o astfel de perioada.
Pe parcrusul anilor, slujind impreuna, am trecut si prin astfel de momente. Imi aduc aminte de unii din noi, care in urma unor dezamagiri, sau in urma unei suparari ne-am intristat si am zis: "Aici se opreste slujirea mea, pana aici a durat prietenia cu fratele sau sora mea, mi-a ajuns, in viata mea nu mai slujesc cu..., daca asa se poarta...etc", sau alte suparari pentru care cel ce le purta avea sau nu partea lui de vina. Altii am trecut prin intristari personale, in urma unor greseli in care, stateam neputinciosi si inchisi in noi, fiind dezamagiti de noi insine, dorindu-ne schimbarea si neramanand cu altceva decat cu frustrarea unei neputinte enervante sau cazand in ispita de a sustine cu incapatanare ca "bine facem ca ne maniem" :) ca si Iona alta data.
Fara indoiala "rasul isi are vremea lui, si plansul isi are vremea lui". Dar vremurile de intristare trebuie intelese corect, pentru ca uneori Dumnezeu ingaduie sa trecem prin astfel de stari, dar alteori suntem noi cei care ne incapatanam sa staruim in "intristarea noastra" paguboasa, lasandu-ne amagiti de cel rau fara ca Dumnezeu sa fi vrut asta de la noi.
Cum facem deosebirea? Cand intristarea e dupa voia lui Dumnezeu si cand nu? Simplu. Raspunsul e in versetele de mai sus. In primul rand, intristarea dupa voia lui Dumnezeu nu produce nicio paguba. Ea din contra, e menita sa repare pagubele unei greseli, a unui pacat, e un proces de restaurare. Daca observi ca starea ta aduce paguba relatiei tale cu Dumnezeu, cu ceilalti, sau aduce paguba lucrarii, nu te mai incapatana, nu e de la Dumnezeu. E poate orgoliul tau, sau poate amagirea celui rau care te-a facut sa intelegi gresit lucrurile. E "intristarea lumii"(vs10), care in final aduce moarte, sau cel putin omoara incet incet cate ceva din tine, din omul tau duhovnicesc. Intai bucuria, apoi relatiile, apoi lucrarea, etc. Te vei departa tot mai mult staruind in rebeliunea ta. Fiindca dimpotriva, intristarea dupa voia lui Dumnezeu aduce pocainta, corectare, zdrobire, smerenie si apoi are ca rezultat mantuirea, salvarea, eliberarea de ceea ce te robea si in final bucuria privirii in urma fara nici un regret ("aduce o pocainta care duce la mantuire, si de care cineva nu se caieste niciodata"). E nepretuita o astfel de bucurie, e datatoare de viata, e un castig vesnic.
Treci prin vremuri de intristare? Daca da, verifica-te in lumina Bibliei. Daca intristarea prin care treci are ca scop indreptarea ta, si vezi ca duce la corectarea ta prin pocainta, smereste-te si multumeste-I lui Dumnezeu. E mustrarea Lui, dovada a iubirii de Tata ce ti-o poarta. E un castig de care nu-ti va parea rau niciodata (vs10). Dar daca vezi ca intristarea prin care treci incepe sa aduca pagube, ai grija sa nu fie amagirea celui rau, pentru ca e aducatoare de moarte. Nu-l lasa sa aiba vreun castig de pe urma incapatanarii tale.
Ce pot sa va doresc decat bucurii vesnice... Dar daca va fi sa treceti prin momente de intristare, sa aveti parte de ele cu folosul pocaintei care duce la eliberare si de care nu lasa in urma parere de rau ci doar castig pentru voi, in relatia voastra cu Dumnezeu, cu cei din jur si in lucrare.

Binecuvantari vesnice,
radu samuel

Oameni care au rascolit lumea...

"Pavel si Sila au trecut prin Amfipoli si Apolonia, si au venit in Tesalonic, unde era o sinagoga a Iudeilor. Pavel, dupa obiceiul sau, a intrat in sinagoga. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind si lamurind, ca Hristosul trebuia sa patimeasca si sa invie din morti. "Si acest Isus, pe care vi-L vestesc eu", zicea el, "este Hristosul."
Unii din ei, si o mare mulţime de Greci tematori de Dumnezeu, si multe femei de frunte au crezut, si au trecut de partea lui Pavel si a lui Sila.
Dar Iudeii care nu crezusera, de pizma, au luat cu ei niste oameni fara capatai din multime, au facut gloata, si au intaratat cetatea. S-au napustit asupra casei lui Iason, si cautau pe Pavel si pe Sila, ca sa-i aduca afară la norod. Fiindca nu i-au gasit, au tarat pe Iason si pe vreo caţiva frati inaintea dregatorilor cetatii, si strigau: "Oamenii acestia, care au rascolit lumea, au venit si aici, si Iason i-a gazduit. Ei toti lucreaza impotriva poruncilor Cezarului, si spun ca este un alt Imparat: Isus."
Faptele apostolilor 17:1-7

Parafrazand ceea ce spunea cineva odata...”Tuturor ne place sa spunem ca, intr-adevar, prin credinta poti muta muntii. Dar majoritatea dintre noi , atunci cand suntem fata in fata cu ei, preferam sa ajungem la concluzia ca muntii nu ne incurca asa de mult, stau bine unde stau deci, nu prea merita efortul...” E o afirmatie care, din pacate caracterizeaza intr-un fel generatia noastra.
Am citit textul de mai sus acum cateva saptamani si am ramas rusinat si trist inaintea lui Dumnezeu. Ne e teama, rusine, greu, sau pur si simplu n-avem chef sa mutam muntii....
Pavel si Sila au ajuns sa fie numiti “oameni care au rascolit lumea”(vs 6). Cum au ajuns cei din vremea lor la acesta concluzie? Ei bine, “a rascoli”, nu e un proces de suprafata, el are de-a face cu profunzimea. Multi iudei traiau o credinta de imagine, nu de adanc. De cele mai multe ori “a rascoli” inseamna a strica o anumita “ordine”, anumite obiceiuri, rutine, tipare. Asta i-a deranjat. Ne amintim de altfel si in vremea Domnului Isus de lucrurile pe care ei puneau accent, desi Dumnezeu astepta altceva de la ei inaintea zeciuielilor din izma si marar. O ascultare mai presus decat o jertfa “a nebunului” adusa cu nebagare de seama. Alteori, “a rascoli” inseamna a deranja, a incomoda. De asta de cele mai multe ori ne ferim sa fim oamenii care rascolesc lumea. N-am vrea sa fim chiar noi cei care ”deranjeaza”. De ce sa fim acuzati ca “lucram impotriva Cezarului”(vs.7) sau sa ni se auda alte astfel de vorbe? Ne e comod unde suntem, cu “muntii” ne-am obisnuit incet-incet, ajungem chiar sa credem ca nici nu e chiar asa rau pana la urma. O, Doamne, fereste-ne de asa ceva!
M-am regasit insa in starea asta si am plans inaintea lui Dumnezeu. Cred ca vremea noastra are nevoie de oameni care sa rascoleasca lumea prin nebunia propovaduirii crucii lui Hristos (1Cor.1.21). Mi-as dori sa fiu un astfel de om.
“Cutreierati ulitele Ierusalimului,” spunea alta data Dumnezeu poporului Israel prin gura proorocului Ieremia “uitati-va, întrebati şi cautati in piete, daca se gaseste un om, daca este vreunul care să infaptuiasca ce este drept, care sa se tina de adevar, si voi ierta Ierusalimul”. (Ieremia 5.1) Sau alta data in Psalmi “Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.” (Ps14.2) As vrea sa ma vada pe mine...
N-ai vrea si tu? Sa fi omul care se ridica sa stea in spartura cum spunea alta data in Isaia: “Ai tai vor zidi iarasi pe daramaturile de mai inainte, vei ridica din nou temeliile strabune; vei fi numit ,Dregator de sparturi', ,Cel ce drege drumurile, si face tara cu putinta de locuit.'', (Isaia 58.12) N-ai vrea sa faci si tu parte din categoria celor “de care lumea n-a fost vrednica” (Evrei 11.38) si care prin credinta lor, “nadajduind impotriva oricarei nadejdi” au fost gata sa rascoleasca lumea in timpul vietii lor. Nu le-a fost nimic prea greu. Ei stiau ca ”nu este munte prea ‘nalt ca El sa nu-l miste...” O, cat as vrea sa fiu unul dintre ei...
Oare vom fi gata sa mutam muntii de comoditate si de superficialitate care ne stau in fata si cu imaginea carora ne-am obisnuit atat de mult? Vom trece peste starea de “e bine cum e”? Pentru ca nu e bine! S-o recunoastem. “Uitati-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima, si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre. Voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange, in lupta impotriva pacatului.”(Evrei 12.3-4) Si nu numai ca “nu ne-am impotrivit inca pana la sange” dar uneori nici nu ne mai chinuim sa ne impotrivim. Ce sa mai rascolim atunci?
“Uita-te dar cu luare-aminte la El....” vei ramane fara cuvinte in fata Celui ce a rascolit lumea cu un impact vesnic. Si poate ca inainte sa te hotarasti sa rascolesti tu lumea, ar trebui sa-L lasi pe El sa-ti rascoleasca putin viata; adancul ei, obiceiurile, ideile, conceptiile, chiar daca la inceput te va deranja... Dar trebuie sa vrei... sa vrem!
Deci e cineva gata sa rascoleasca lumea si sa proclame “ca este un alt Imparat”?(vs.7) Indiferent de urmari... pana la capat, asa cum am promis odata...

Binecuvantari vesnice,
radu samuel

Cand Dumnezeu vine in vizita...

Geneza 18.1-22

Textul este destul de lung ca sa-l copiez aici. V-as ruga insa sa deschideti Biblia la Geneza 18 si sa urmariti partea aceasta din Scriptura.
Din nou Avraam. Un om cu adevarat deosebit. Multe lucruri vrednice de invatat gasim in viata acestui mare om a lui Dumnezeu. Vom desprinde cateva si din acest episod.
As incepe cu o intrebare: cum ai reactionat ultima oara cand ai fost "vizitat" de Dumnezeu? Cand spun asta nu ma refer la timpul de partasie in care noi il cautam pe Dumnezeu, timp pe care ni-l punem de-o parte si pe care incercam cat de cat sa-l inchinam lui Dumnezeu si din punctul de vedere al atentiei noastre, al disponibilitatii, si al timpului fizic, etc. Ci ma refer la momentele in care Dumnezeu ne face cate o vizita "surpriza", in momentele din "zaduful zilei"(vs1) cand stam si noi la usa cortului ca Avraam cuprinsi de indeletnicirea cu lucrurile zilnice obisnuite.
Vom raspunde probabil fiecare in dreptul nostru. Dar iata ce face Avraam atunci cand primeste o astfel de vizita neasteptata de la Dumnezeu prin cei trei barbati din Geneza 18.
1.Disponibilitate, prioritate. "Cand i-a vazut a alergat inaintea lor de la usa cortului..."(vs2) Avraam, intelegand ca primeste vizita lui Dumnezeu, lasa toate celelalte lucruri cu care se ocupa si se grabeste sa-L intampine. Stim ca nu era un lucru foarte onorabil pentru un barbat evreu sa alerge, mai ales la varsta lui Avraam. Apoi era si "zaduful zilei", perioada in care noi abia ne miscam lenesi, dar mai sa alergam... Vizita lui Dumnezeu ii schimba insa lui Avraam prioritatile si poate planurile pentru ziua respectiva. El trece peste orice comoditate si formalism. Tu cum reactionezi in astfel de momente? Esti gata sa lasi toate lucrurile si sa te grabesti sa-L intampini pe Dumnezeu? Sau preferi sa-L ignori pe Cel ce vrea sa te viziteze din cauza ca esti prea comod sau prea ocupat... "Sa astepte si El pana la timpul de partasie...chiar acuma, in `zaduful zilei'...."
2.Inchinare, respect . "...si s-a plecat pana la pamant"(vs2b) Esti gata sa te inchini lui Dumnezeu in momente ca acestea in care El hotaraste sa ti se descopere? Chiar daca esti pe strada, chiar daca esti la lucru... Esti gata sa nu-ti pese ce spun ceilalti? El, Avraam, cel de care se temeau imparati, a carui bogatii intreceau imaginatia se pleaca inaintea a trei oameni. Ce-or fi spus slujitorii? Cum or fi reactionat ceilalti vazandu-l? Poate ca cei ce te inconjoara nu vor intelege cu cine ai de-a face. Tu insa stii! Tu stii ca inaintea lui Dumnezeu nu poti sta oricum. Nu conteaza ca ei nu pricep. Fii gata sa respecti prezenta lui Dumnezeu in orice context, indiferent de orice altceva sau oricine altcineva.
3.Slujire, Avraam nu l-a salutat pe Dumnezeu de la usa cortului zicand: "Buna ziua Doamne, ce mai faci? Uite, eu tot cu treaba, cu slujitorii, pe-aici, cu turmele... Sa ai o zi buna. Termin si eu cu treaba si ne vedem deseara la timpul de partasie..."

Ci, "Doamne, daca am capatat trecere in ochii Tai, nu trece rogu-te pe langa robul Tau." Ingaduie sa se aduca putina apa, ca sa vi se spele picioarele; si odihniti-va sub copacul acesta. Am sa ma duc sa iau o bucata de paine ca sa prindeti la inima, apoi va veti vede de drum, caci pentru aceasta treceti pe langa robul vostru."(vs.3,4,5) Ei, nu de o bucata de paine are nevoie Dumnezeu cand ne viziteaza, ci de o dorinta vie de slujire. Avraam nu-L primeste in fuga pe Dumnezeu cum facem noi de multe ori. Dumnezeu ni se descopera, intelegem, dar lasam lucrurile tot asa, "nesocotind vremea cercetarii" Pentru ce trece Dumnezeu pe langa tine?(vs5) Cum poti sa-L slujesti in acel moment? Iti pui intrebarile astea cand Dumnezeu te viziteaza? Te opresti din ce-ti propusesesi sa faci? Intelegi ca slujirea lui Dumnezeu are prioritate asupra a orice lucru pe care-l aveai de facut atunci?

Daca vei face asa, te vei bucura de promisiunile lui Dumnezeu (vs10) si lucrurile care ti se pareau imposibil de atins le vei primi in pachetul "este oare ceva prea greu pentru Domnul?"(vs14). Dumnezeu iti va descoperi planurile Sale (vs17), iti va da harul mijlocirii (vs23-33) si atatea alte binecuvantari...
Imi place cum se incheie pasajul: "Barbatii aceia au plecat spre Sodoma. Dar Avraam statea tot in prezenta Domnului." Primim deseori vizita lui Dumnezeu si harul de-a intelege ca ni se intampla. Dar ne tine cat un servici de biserica, cat o predica, cat o rugaciune sau o seara de tineret... si ne intoarcem la ale noastre.
Avraam nu s-a intors la treburile lui spunand "ce frumos a fost..." Ramai in prezenta lui Dumnezeu dupa ce ai primit vizita Lui. El nu te viziteaza decat ca sa-ti aduca aminte ca de fapt e tot timpul acolo. Nu "nesocoti vremea cercetarii" si asigurarea insotirii Sale "in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor" Ramai in prezenta Lui si dupa ce iesi din biserica, si dupa ce inchei timpul tau devotional... El n-a terminat de vorbit cu Tine :). Mai are atatea sa-ti spuna. Fie-ti dragi cuvintele si invataturile Lui. Fa-le "bucuria si veselia inimii tale" si fii mereu pregatit sa primesti vizita Lui.

Binecuvantari vesnice,
radu samuel

Se cauta fierari...

1Samuel 13


O intamplare interesanta in istoria poporului Israel. Urma din nou o batalie cu Filistenii. Cu ceva timp in urma Saul ii biruise intr-o alta lupta si “Israel se facuse urat Filistenilor”(cap 13.4). Si iata ca acum se prefigura o noua inclestare: Filistenii iesisera in trei cete sa cucereasca noi teritorii. “Una a luat drumul spre Ofra, spre tara lui Saul”(vs17)
Afland vestea, poporul se pregateste de lupta. Dar, pe cand agitatia pregatirii era mai mare, stupoare: rand pe rand, razboinicii Israelului constata ca nu au “nici sabie, nici sulita...” Sau cei ce aveau erau acoperite de praf si tocite. “Nu-i nimic”, au zis ei “vom merge la fierar, le vom ascuti si vom fi gata sa-i infruntam pe Filisteni.” Gandindu-se, insa, niciunul din ei nu-si amintea sa aiba vreo ruda fierar. Nici intre prietenii lor nu se numara vreunul. S-au intrebat unul pe altul, vestea s-a raspandit repede, si iata concluzia:
“In toata tara lui Israel nu se gasea niciun fierar. Caci filistenii zisesera: ”Sa impiedecam pe Evrei sa-si faca sabii sau sulite.” Si fiecare om din Israel se pogora la Filisteni ca sa-si ascuta fierul plugului, coasa securea si sapa [...]” (vs 19)
Poate ca acum ne bucuram de vremuri de pace. Dar vreau sa te intreb: unde sunt armele tale? Mai stii de ele? Un lucru e sigur: din ziua in care ne-am “aliat” cu Hristos predandu-ne viata in mana Lui, am declarat razboi iadului si “ne-am facut urati” celui rau. Ce am facut insa de atunci incoace? Sigur ca la inceput, proaspat inrolati in armata Domnului am fost foarte preocupati ca “armele noastre” (rugaciunea, postul, citirea si insusirea Bibliei si toate celelalte “arme de lovire si de aparare pe care le da neprihanirea” 2Cor 6.7) sa straluceasca frumos, sa fie mereu ascutite. Probabil ca ne antrenam des intelegand ca “noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti. De aceea luati toata armatura lui Dumnezeu ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare dupa ce veti fi biruit totul. “(Efes 6.12) Dar pe parcurs, multi dintre noi am cazut in ispita “vremurilor de pace”. Ei, bine, intre Israel si Filisteni nu era pace, chiar daca asta era impresia. Filistenii aveau un scop precis: poporul Israel trebuie impiedicat sa mai aibe sabii sau sulite. Normal ca n-au facut asta in mod evident, sau prin amenintare. N-ar fi reusit, din contra ar fi fost multime de fierari in Israel, Ba chiar, in incapatanarea lor caracteristica, cred ca fiecare israelit ar fi invatat sa-si ascuta propriile arme.
Nu, ci probabil le-au spus: “avem o oferta pentru voi. Uite, la noi puteti ascuti tot ce aveti nevoie mult mai rapid, avem aparate performante si fierari specializati, pe care nimeni nu-i intrece. In plus, e mult mai ieftin. Vii cu doua securi, si sapa ti-o ascutim gratis.(buna afacere pentru un Evreu:) Ne recomanzi si unui prieten, ai discount 10%....” Probabil ca fierariile din Evreilor au dat in scurt timp faliment, iar daca mergeai la scoala stiai ca daca ajungi fierar in Israel n-o sa-ti prea renteze studiile. Era o meserie aparent fara viitor. Cine stie ce alte trucuri comerciale au mai folosit Filistenii. Oricum, cert este ca le-a reusit: “ Si asa s-a intamplat ca in ziua luptei nu era nici sabie nici sulita in mainile intregului popor care era cu Saul si cu Ionatan; “ (vs22)
Cam asa lucreaza si Satana. Si, din pacate cu unii din noi i-a cam reusit. N-a trebuit decat sa auzim “rapid” si “ieftin” si am cazut in plasa. Asa ca incet, incet am inceput sa ne “ascutim” armele coborandu-ne in tara Filistenilor. Insa atat cat cat vor ei, si in felul in care vor ei. Pretul compromisului si nepasarii noastre noastre este aparent mic acum dar va fi imens in ziua luptei. (“Ce daca nu ma rog azi, maine, ce daca ma opresc din a merge la biserica, il pot gasi pe Dumnezeu si altfel, ce daca ma ocup un pic cu filosofii, ce daca imi pierd un pic vremea cu prietenii, ce daca nu mai iert pe cutare, ce? Doar nu le pot face pe toate! Nu-i nimic!” Exact! Nimic! Si “nimic” e de-ajuns ca ziua luptei sa te gaseasca departe de-a fi pregatit pentru ea.Te va cuprinde disperarea si remuscarea). Tare mi-as dori ca in ziua aceea sa nu se spuna: “In tot “Emanuel-ul” nu se gasea niciun fierar [...] si nu era nici sabie nici sulita in mainile intregului popor de la Emanuel”. Ba din contra sa ne putem bucura ca ziua luptei ne va gasi imbracati cu TOATA armatura lui Dumnezeu (Efes 6) si si armele noastre sa poarte sigla si garantia cerului. “Caci armele cu care ne luptam noi nu sunt supuse firii pamantesti, ci sunt puternice, intarite de Dumnezeu ca sa surpe intariturile.” (2 Cor 10.4)
Pentru cei care simtiti chemarea de “fierari” (adica puteti sa va ascutiti si propriile arme, dar le puteti ascuti si pe ale altora), nu dati ‘napoi in “vremuri de pace” (vremuri de altfel grele pentru voi) cand multi nu au aparent nevoie sau aleg alte variante poate mai ieftine. Aveti o responsabilitate enorma. Nu credeti ca “v-ati ales gresit meseria”. Dumnezeu v-a dat-o. Perfectionati-va! Nu va iesiti din mana, nu va subestimati. Veti fi nepretuiti in ziua luptei unuia sau altuia, care nu va mai fi in stare sa-si ascuta singur armele. Transmiteti apoi secretul mestesugului si celor care vin dupa voi, ca ziua luptei sa ne gaseasca pregatiti si sa nu ne poata lua prin surprindere.
Iata: “Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Sa ne desbracam dar de faptele intunericului, si sa ne imbracam cu armele luminii.” (Romani 13.12) Asa ca, hai sa stergem praful si sa reincepem antrenamentele. E timpul.

Binecuvantari vesnice,
radu samuel

Chemat sa te ridici in mijlocul celorlalti cand ai toate conditiile sa n-ai chef de asta...

Hagai 1-2

E un capitol interesant, peste care am trecut de fiecare data fara sa-l bag prea mult in seama, Hagai fiind unul din proorocii mici, deci totodata una din cartile peste care treceam destul de repede, fiind foarte scurte. Ultima data cand am citit Biblia insa, am vazut cartea aceasta un pic diferit. Va indemn s-o cititi inainte. E doar o pagina.
Cartea prezinta chemarea lui Dumnezeu pentru doi oameni: Zorobabel si Iosua, pentru a rezidi Casa lui Dumnezeu, in contextul in care tot poporul spunea: “N-a venit inca vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului!” (cap1.3) Atitudinea aceasta era rezultatul faptului ca fiecare era preocupat de el insusi si de lucrurile care il interesau mai mult decat de lucrurile care l-ar fi interesat pe Dumnezeu. Pentru ei nu venise “inca” vremea pentru Dumnezeu. El mai trebuia sa astepte putin pana ce ei si-ar fi terminat toate lucrurile de interes personal; apoi, poate... dar oricum nu prea curand. Asa ca, ceea ce ar fi trebuit sa se afle in capul listei trairii lor, nu-si gasea locul probabil nici in vreun TOP 10. Oricum, ca ar fi fost al 2-lea sau al 10-lea punct pe lista, era totuna. Dumnezeu, si interesul Lui trebuie sa primeze. Nimic altceva inainte.
Lucrul acesta nu era de azi, de ieri, ci poporul mergea pe calea asta de un timp bun. Nu era o scapare, ci o stare. Priviti deci raspunsul unui Dumnezeu pus pe “lista de asteptare” de inima propriului Sau popor: “Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre! Semanati mult si strangeti putin, mancati si tot nu va saturati, beti si tot nu va potoliti setea, va imbracati si tot nu va este cald; si cine castiga o simbrie o pune intr-o punga sparta! Asa vorbeste Domnul ostirilor: “Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre!”(cap1.5-7)
Inca de la inceput, vreau sa va rog sa privim lucrurile in sens spiritual. Nu vreau sa vorbesc despre succes in afaceri, sau despre metode de a face avere dupa voia lui Dumnezeu, nici despre zeciuiala sau darnicie materiala. Cred ca putem desprinde lucruri mai de folos din textul de mai sus. Si mai dureroase totodata... “Va asteptati la mult si ati avut putin. L-ati adus acasa si Eu l-am suflat. Pentru ce? Zice Domnul ostirilor. Din pricina Casei Mele care sta daramata, pe cand fiecare alearga pentru casa lui.”(cap1.9) Bine...unii veti spune zambind ca la “Emanuel” santierul a fost acum 3-4 ani. Astazi avem un loc frumos de inchinare, la care nu mai e prea mult de lucru. Asa e. Dar vreau sa privim la felul in care am renuntat multi dintre noi sa ne mai facem datoria de “pietre vii, alese si zidite ca sa fim o casa duhovniceasca” (1Petru2.5) si a inceput sa ne preocupe persoana noastra. O piatra in plus, in minus... au spus unii motivandu-si delasarea...Trebuie sa ma ocup putin si de mine, sa pun un ban de-o parte. Da, e adevarat ca nu mai prea ajung la biserica, nu prea mai ajung sa citesc Biblia sau sa ma zidesc spiritual, dar acum trebuie asa. Va veni si vremea pentru biserica...dar nu inca, mai putin... Ei bine, NU TREBUIE ASA! Un loc gol in zid inseamna vulnerabilitatea intregii case, in ceea ce priveste temperatura, umiditatea. O piatra scoasa inseamna si afectarea altor pietre din jur, care chiar daca nu cad, incep sa se degradeze...”Si prabusirea va fi mare” la un moment dat daca nu veghem. Sa ne uitam deci “cu bagare de seama” pentru ca s-ar putea “sa ne asteptam la mult si sa avem putin” tocmai din cauza asta.
“Uitati-va cu bagare de seama la cele ce s-au intamplat pana in ziua de azi, pana sa se fi pus piatra pe piatra la Templul Domnului! Atunci cand veneau la o gramada de douazeci de masuri nu erau in ea decat zece; cand veneau la teasc sa scoata cincizeci de masuri, nu erau in el decat douazeci! V-am lovit cu rugina in grau, si cu taciune si cu grindina; am lovit tot lucrul mainilor voastre. Si cu toate acestea tot nu v-ati intors la mine zice Domnul.” (cap2.15-16)
Pentru mine astea au fost niste versete socante... In locul in care trebuiau sa fie gramezi, sunt doar cateva masuri... In locul in care trebuia sa fie roada sanatoasa era rugina, boala, neajuns. Dumnezeu lovise in toata lucrarea lor, tocmai ca sa le atraga atentia ca “despartiti de Mine nu puteti face nimic” si roada voastra nu ramane ca acelor care lucreaza impreuna cu “Cel ce face sa rodeasca”. Dar pe ei i-a durut in cot! Cu toate acestea, nu s-au intors la Dumnezeu, ba dimpotriva au staruit in nepasarea lor. “Nu-i o gramada? Pai atunci bune-s si zece masuri, bune-or fi si sase, cand n-or mai fi nici zece... Putea fi si mai rau...’napoi la ale noastre.” Si li se parea NORMAL. Nu-si puneau intrebari, nu se gandeau “de ce avem 10 masuri cand trebuia sa avem gramezi?” pentru ca asta i-ar fi adus de mult inapoi la Dumnezeu. Nici unul nu se ridica sa spuna: “Stati! Nu e normal!” NORMAL, din punctul de vedere al lui Dumnezeu era: GRAMEZI de binecuvantare. Noi spunem: “Sunt vremurile din urma, dragostea celor mai multi...stii... oare va gasi credinta?...” Foarte spriritual, ce-i drept! “Buni is si 2 daca se-ntorc, doar pentru unul singur e mare bucurie in cer...” Dar Dumnezeu promite GRAMEZI celor ce traiesc cu El. Nu vreau sa fiu inteles gresit. E perfect si daca se intoarce unul singur. Dar vi se pare ca lucram pentru Dumnezeu cu toate motoarele? Sau umblam dupa ale noastre fiecare, dar ne-ar placea sa se boteze 50 la urmatorul botez, si sa primim binecuvantarea in relatia noastra cu Dumnezeu, cu prietenii, cu casa noastra... Ne asteptam la mult, avem putin, si incet-incet ne obisnuim cu ideea. E grav.
Uite, intr-o vreme ca asta Zorobabel e chemat sa se ridice in mijlocul poporului si sa ia atitudine. Cand nimanui nu-i mai pasa, si cand nimeni n-avea timp si chef pentru asta. Cand era mai de pret pentru multi sa-si faca o imagine decat sa caute smerenia, sau sa castige bani decat sa se apropie de Dumnezeu. Sau cand pentru multi era mai normal sa inceapa o intalnire cu un banc decat cu o rugaciune, sau sa presare un movie-night cu aluzii. Era timpul cand pe majoritatea nu-i mai deranjau lucrurile care Il deranjau pe Dumnezeu. Asta e momentul in care Dumnezeu “ii trezeste duhul”. Si Zorobabel nu e omul care spune: “m-ai deranjat din somn, sau mai bine mai dorm un pic... poate ca vor incepe si ei sa se trezeasca si imi va fi mai usor atunci” El asculta, isi lasa duhul sa fie trezit si capata astfel promisiunea ascunderii in Dumnezeu si a insotirii Lui: “Acesta este cuvantul Domnului catre Zorobabel, si suna astfel: “Lucrul acesta nu se va face prin putere nici prin tarie, ci prin Duhul meu,- zice Domnul ostirilor! Cine esti tu, munte mare inaintea lui Zorobabel? Te vei preface intr-un loc de ses. El va pune piatra cea mai insemnata in varful Templului...” (Zah.4.6-7)
Ce faci? Ai atipit? Sau dormi? Oare n-a incercat Dumnezeu sa-ti trezeasca pana acum duhul, dar ai zis ca inca nu e chiar momentul sau ai evitat subiectul pentru ca n-ai stiut cum vor reactiona ceilalti, si pentru ca era mai comod sa nu tulburi apele? Eu am facut asa multa vreme, construindu-mi o imagine sub acoperisul amagirii ca: ”n-a venit inca vremea”. Ma gandeam ca intai trebuie sa fiu pe placul celorlalti, si apoi voi putea deschide si alte subiecte mai spirituale. Atitudinea asta m-a dus pe o cale paralela cu un Dumnezeu care incerca mereu sa-mi intoarca ochii spre El si sa-mi trezeasca duhul. In momentele acelea, cand se intampla sa reuseasca, luam niste hotarari, dar le amortem apoi mereu, din lipsa de curaj, din comoditate, sau din teama de a-mi pierde “popularitatea” . Asa ca am zis ca-i bine si daca am doar cateva masuri. Decat nimic... Am lucrat ca un nebun, pentru ca Dumnezeu avea pregatite gramezi intregi pentru un om cu duhul treaz...si eu le-am ratat.
Lasa-ti deci duhul trezit de Dumnezeu in vremuri de nepasare. Renunta la tine si la a mai alerga pentru tine, si intelege ca vei alerga in folosul tau doar atunci cand vei alerga in folosul cerului mai intai. Atunci cand vei pune interesul lui Dumnezeu mai presus de al tau vei intelege ca El e cel care a pus mai intai interesul tau inaintea interesului Sau cand si-a trimis Fiul pentru tine. Poate ca sunt vremurile din urma, dar s-a schimbat oare Dumnezeu? Nu e El Cel care a ramas credincios aceluiasi legamant, de cand te-a scos din Egipt pana azi? (Hag.1.5) Nu e Duhul lui in mijlocul nostru? De ce ne temem sa ne lasam duhul trezit de Dumnezeu? Pana cand ne vom multumi cu 10 masuri si cu “binecuvantarea la ratie”? Cand ne vom intoarce la El 100% ca sa ne bucuram de abundenta si de binecuvantare cu gramada?
Verifica deci starea duhului tau. Daca esti bine, mesajul acesta nu e pentru tine. Ti-am pierdut 10 minute. Poti sa-l uiti, si sa continui ceea ce faci. Dar daca “te uiti cu bagare de seama”, vezi ca nu e ce trebuie cu viata ta de crestin, si intelegi ca Dumnezeu vrea sa-ti trezeasca duhul si nu vei face nimic, te vei face vinovat inaintea Lui. Nu vom putea face lucruri gigantice peste noapte, dar cine nesocoteste inceputurile slabe? In niciun caz Dumnezeu. Nu vreti sa ne bucuram din nou de abundenta renuntand la noi? Mie mi-e tare dor...
Daca mai simte cineva asa, va chem sa nu ne mai multumim cu putin si cu starea noastra de pietre amortite in loc de pietre vii. “Suiti-va pe munte, aduceti lemne si ziditi Casa! Eu ma voi bucura de lucrul acesta si voi fi proslavit zice Domnul. Slava acestei Case din urma va fi mai mare decat a celei dintai, zice Domnul ostirilor; si in locul acesta voi da PACEA (si celor care se tem ca nu au destul financiar, si celor ce li se pare ca nu sunt destul de apreciati si lupta pentru o imagine, pentru ca voi purta de grija cinstind pe cei ce Ma cinstesc) zice Domnul ostirilor!”
Renuntand la gandurile mele.... concentrand atentia asupra Ta...

Gramezi de binecuvantari vesnice si un duh treaz,
radu samuel