Hagai 1-2
E un capitol interesant, peste care am trecut de fiecare data fara sa-l bag prea mult in seama, Hagai fiind unul din proorocii mici, deci totodata una din cartile peste care treceam destul de repede, fiind foarte scurte. Ultima data cand am citit Biblia insa, am vazut cartea aceasta un pic diferit. Va indemn s-o cititi inainte. E doar o pagina.
Cartea prezinta chemarea lui Dumnezeu pentru doi oameni: Zorobabel si Iosua, pentru a rezidi Casa lui Dumnezeu, in contextul in care tot poporul spunea: “N-a venit inca vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului!” (cap1.3) Atitudinea aceasta era rezultatul faptului ca fiecare era preocupat de el insusi si de lucrurile care il interesau mai mult decat de lucrurile care l-ar fi interesat pe Dumnezeu. Pentru ei nu venise “inca” vremea pentru Dumnezeu. El mai trebuia sa astepte putin pana ce ei si-ar fi terminat toate lucrurile de interes personal; apoi, poate... dar oricum nu prea curand. Asa ca, ceea ce ar fi trebuit sa se afle in capul listei trairii lor, nu-si gasea locul probabil nici in vreun TOP 10. Oricum, ca ar fi fost al 2-lea sau al 10-lea punct pe lista, era totuna. Dumnezeu, si interesul Lui trebuie sa primeze. Nimic altceva inainte.
Lucrul acesta nu era de azi, de ieri, ci poporul mergea pe calea asta de un timp bun. Nu era o scapare, ci o stare. Priviti deci raspunsul unui Dumnezeu pus pe “lista de asteptare” de inima propriului Sau popor: “Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre! Semanati mult si strangeti putin, mancati si tot nu va saturati, beti si tot nu va potoliti setea, va imbracati si tot nu va este cald; si cine castiga o simbrie o pune intr-o punga sparta! Asa vorbeste Domnul ostirilor: “Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre!”(cap1.5-7)
Inca de la inceput, vreau sa va rog sa privim lucrurile in sens spiritual. Nu vreau sa vorbesc despre succes in afaceri, sau despre metode de a face avere dupa voia lui Dumnezeu, nici despre zeciuiala sau darnicie materiala. Cred ca putem desprinde lucruri mai de folos din textul de mai sus. Si mai dureroase totodata... “Va asteptati la mult si ati avut putin. L-ati adus acasa si Eu l-am suflat. Pentru ce? Zice Domnul ostirilor. Din pricina Casei Mele care sta daramata, pe cand fiecare alearga pentru casa lui.”(cap1.9) Bine...unii veti spune zambind ca la “Emanuel” santierul a fost acum 3-4 ani. Astazi avem un loc frumos de inchinare, la care nu mai e prea mult de lucru. Asa e. Dar vreau sa privim la felul in care am renuntat multi dintre noi sa ne mai facem datoria de “pietre vii, alese si zidite ca sa fim o casa duhovniceasca” (1Petru2.5) si a inceput sa ne preocupe persoana noastra. O piatra in plus, in minus... au spus unii motivandu-si delasarea...Trebuie sa ma ocup putin si de mine, sa pun un ban de-o parte. Da, e adevarat ca nu mai prea ajung la biserica, nu prea mai ajung sa citesc Biblia sau sa ma zidesc spiritual, dar acum trebuie asa. Va veni si vremea pentru biserica...dar nu inca, mai putin... Ei bine, NU TREBUIE ASA! Un loc gol in zid inseamna vulnerabilitatea intregii case, in ceea ce priveste temperatura, umiditatea. O piatra scoasa inseamna si afectarea altor pietre din jur, care chiar daca nu cad, incep sa se degradeze...”Si prabusirea va fi mare” la un moment dat daca nu veghem. Sa ne uitam deci “cu bagare de seama” pentru ca s-ar putea “sa ne asteptam la mult si sa avem putin” tocmai din cauza asta.
“Uitati-va cu bagare de seama la cele ce s-au intamplat pana in ziua de azi, pana sa se fi pus piatra pe piatra la Templul Domnului! Atunci cand veneau la o gramada de douazeci de masuri nu erau in ea decat zece; cand veneau la teasc sa scoata cincizeci de masuri, nu erau in el decat douazeci! V-am lovit cu rugina in grau, si cu taciune si cu grindina; am lovit tot lucrul mainilor voastre. Si cu toate acestea tot nu v-ati intors la mine zice Domnul.” (cap2.15-16)
Pentru mine astea au fost niste versete socante... In locul in care trebuiau sa fie gramezi, sunt doar cateva masuri... In locul in care trebuia sa fie roada sanatoasa era rugina, boala, neajuns. Dumnezeu lovise in toata lucrarea lor, tocmai ca sa le atraga atentia ca “despartiti de Mine nu puteti face nimic” si roada voastra nu ramane ca acelor care lucreaza impreuna cu “Cel ce face sa rodeasca”. Dar pe ei i-a durut in cot! Cu toate acestea, nu s-au intors la Dumnezeu, ba dimpotriva au staruit in nepasarea lor. “Nu-i o gramada? Pai atunci bune-s si zece masuri, bune-or fi si sase, cand n-or mai fi nici zece... Putea fi si mai rau...’napoi la ale noastre.” Si li se parea NORMAL. Nu-si puneau intrebari, nu se gandeau “de ce avem 10 masuri cand trebuia sa avem gramezi?” pentru ca asta i-ar fi adus de mult inapoi la Dumnezeu. Nici unul nu se ridica sa spuna: “Stati! Nu e normal!” NORMAL, din punctul de vedere al lui Dumnezeu era: GRAMEZI de binecuvantare. Noi spunem: “Sunt vremurile din urma, dragostea celor mai multi...stii... oare va gasi credinta?...” Foarte spriritual, ce-i drept! “Buni is si 2 daca se-ntorc, doar pentru unul singur e mare bucurie in cer...” Dar Dumnezeu promite GRAMEZI celor ce traiesc cu El. Nu vreau sa fiu inteles gresit. E perfect si daca se intoarce unul singur. Dar vi se pare ca lucram pentru Dumnezeu cu toate motoarele? Sau umblam dupa ale noastre fiecare, dar ne-ar placea sa se boteze 50 la urmatorul botez, si sa primim binecuvantarea in relatia noastra cu Dumnezeu, cu prietenii, cu casa noastra... Ne asteptam la mult, avem putin, si incet-incet ne obisnuim cu ideea. E grav.
Uite, intr-o vreme ca asta Zorobabel e chemat sa se ridice in mijlocul poporului si sa ia atitudine. Cand nimanui nu-i mai pasa, si cand nimeni n-avea timp si chef pentru asta. Cand era mai de pret pentru multi sa-si faca o imagine decat sa caute smerenia, sau sa castige bani decat sa se apropie de Dumnezeu. Sau cand pentru multi era mai normal sa inceapa o intalnire cu un banc decat cu o rugaciune, sau sa presare un movie-night cu aluzii. Era timpul cand pe majoritatea nu-i mai deranjau lucrurile care Il deranjau pe Dumnezeu. Asta e momentul in care Dumnezeu “ii trezeste duhul”. Si Zorobabel nu e omul care spune: “m-ai deranjat din somn, sau mai bine mai dorm un pic... poate ca vor incepe si ei sa se trezeasca si imi va fi mai usor atunci” El asculta, isi lasa duhul sa fie trezit si capata astfel promisiunea ascunderii in Dumnezeu si a insotirii Lui: “Acesta este cuvantul Domnului catre Zorobabel, si suna astfel: “Lucrul acesta nu se va face prin putere nici prin tarie, ci prin Duhul meu,- zice Domnul ostirilor! Cine esti tu, munte mare inaintea lui Zorobabel? Te vei preface intr-un loc de ses. El va pune piatra cea mai insemnata in varful Templului...” (Zah.4.6-7)
Ce faci? Ai atipit? Sau dormi? Oare n-a incercat Dumnezeu sa-ti trezeasca pana acum duhul, dar ai zis ca inca nu e chiar momentul sau ai evitat subiectul pentru ca n-ai stiut cum vor reactiona ceilalti, si pentru ca era mai comod sa nu tulburi apele? Eu am facut asa multa vreme, construindu-mi o imagine sub acoperisul amagirii ca: ”n-a venit inca vremea”. Ma gandeam ca intai trebuie sa fiu pe placul celorlalti, si apoi voi putea deschide si alte subiecte mai spirituale. Atitudinea asta m-a dus pe o cale paralela cu un Dumnezeu care incerca mereu sa-mi intoarca ochii spre El si sa-mi trezeasca duhul. In momentele acelea, cand se intampla sa reuseasca, luam niste hotarari, dar le amortem apoi mereu, din lipsa de curaj, din comoditate, sau din teama de a-mi pierde “popularitatea” . Asa ca am zis ca-i bine si daca am doar cateva masuri. Decat nimic... Am lucrat ca un nebun, pentru ca Dumnezeu avea pregatite gramezi intregi pentru un om cu duhul treaz...si eu le-am ratat.
Lasa-ti deci duhul trezit de Dumnezeu in vremuri de nepasare. Renunta la tine si la a mai alerga pentru tine, si intelege ca vei alerga in folosul tau doar atunci cand vei alerga in folosul cerului mai intai. Atunci cand vei pune interesul lui Dumnezeu mai presus de al tau vei intelege ca El e cel care a pus mai intai interesul tau inaintea interesului Sau cand si-a trimis Fiul pentru tine. Poate ca sunt vremurile din urma, dar s-a schimbat oare Dumnezeu? Nu e El Cel care a ramas credincios aceluiasi legamant, de cand te-a scos din Egipt pana azi? (Hag.1.5) Nu e Duhul lui in mijlocul nostru? De ce ne temem sa ne lasam duhul trezit de Dumnezeu? Pana cand ne vom multumi cu 10 masuri si cu “binecuvantarea la ratie”? Cand ne vom intoarce la El 100% ca sa ne bucuram de abundenta si de binecuvantare cu gramada?
Verifica deci starea duhului tau. Daca esti bine, mesajul acesta nu e pentru tine. Ti-am pierdut 10 minute. Poti sa-l uiti, si sa continui ceea ce faci. Dar daca “te uiti cu bagare de seama”, vezi ca nu e ce trebuie cu viata ta de crestin, si intelegi ca Dumnezeu vrea sa-ti trezeasca duhul si nu vei face nimic, te vei face vinovat inaintea Lui. Nu vom putea face lucruri gigantice peste noapte, dar cine nesocoteste inceputurile slabe? In niciun caz Dumnezeu. Nu vreti sa ne bucuram din nou de abundenta renuntand la noi? Mie mi-e tare dor...
Daca mai simte cineva asa, va chem sa nu ne mai multumim cu putin si cu starea noastra de pietre amortite in loc de pietre vii. “Suiti-va pe munte, aduceti lemne si ziditi Casa! Eu ma voi bucura de lucrul acesta si voi fi proslavit zice Domnul. Slava acestei Case din urma va fi mai mare decat a celei dintai, zice Domnul ostirilor; si in locul acesta voi da PACEA (si celor care se tem ca nu au destul financiar, si celor ce li se pare ca nu sunt destul de apreciati si lupta pentru o imagine, pentru ca voi purta de grija cinstind pe cei ce Ma cinstesc) zice Domnul ostirilor!”
Renuntand la gandurile mele.... concentrand atentia asupra Ta...
Gramezi de binecuvantari vesnice si un duh treaz,
radu samuel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu