"Pavel si Sila au trecut prin Amfipoli si Apolonia, si au venit in Tesalonic, unde era o sinagoga a Iudeilor. Pavel, dupa obiceiul sau, a intrat in sinagoga. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind si lamurind, ca Hristosul trebuia sa patimeasca si sa invie din morti. "Si acest Isus, pe care vi-L vestesc eu", zicea el, "este Hristosul."
Unii din ei, si o mare mulţime de Greci tematori de Dumnezeu, si multe femei de frunte au crezut, si au trecut de partea lui Pavel si a lui Sila.
Dar Iudeii care nu crezusera, de pizma, au luat cu ei niste oameni fara capatai din multime, au facut gloata, si au intaratat cetatea. S-au napustit asupra casei lui Iason, si cautau pe Pavel si pe Sila, ca sa-i aduca afară la norod. Fiindca nu i-au gasit, au tarat pe Iason si pe vreo caţiva frati inaintea dregatorilor cetatii, si strigau: "Oamenii acestia, care au rascolit lumea, au venit si aici, si Iason i-a gazduit. Ei toti lucreaza impotriva poruncilor Cezarului, si spun ca este un alt Imparat: Isus."
Faptele apostolilor 17:1-7
Parafrazand ceea ce spunea cineva odata...”Tuturor ne place sa spunem ca, intr-adevar, prin credinta poti muta muntii. Dar majoritatea dintre noi , atunci cand suntem fata in fata cu ei, preferam sa ajungem la concluzia ca muntii nu ne incurca asa de mult, stau bine unde stau deci, nu prea merita efortul...” E o afirmatie care, din pacate caracterizeaza intr-un fel generatia noastra.
Am citit textul de mai sus acum cateva saptamani si am ramas rusinat si trist inaintea lui Dumnezeu. Ne e teama, rusine, greu, sau pur si simplu n-avem chef sa mutam muntii....
Pavel si Sila au ajuns sa fie numiti “oameni care au rascolit lumea”(vs 6). Cum au ajuns cei din vremea lor la acesta concluzie? Ei bine, “a rascoli”, nu e un proces de suprafata, el are de-a face cu profunzimea. Multi iudei traiau o credinta de imagine, nu de adanc. De cele mai multe ori “a rascoli” inseamna a strica o anumita “ordine”, anumite obiceiuri, rutine, tipare. Asta i-a deranjat. Ne amintim de altfel si in vremea Domnului Isus de lucrurile pe care ei puneau accent, desi Dumnezeu astepta altceva de la ei inaintea zeciuielilor din izma si marar. O ascultare mai presus decat o jertfa “a nebunului” adusa cu nebagare de seama. Alteori, “a rascoli” inseamna a deranja, a incomoda. De asta de cele mai multe ori ne ferim sa fim oamenii care rascolesc lumea. N-am vrea sa fim chiar noi cei care ”deranjeaza”. De ce sa fim acuzati ca “lucram impotriva Cezarului”(vs.7) sau sa ni se auda alte astfel de vorbe? Ne e comod unde suntem, cu “muntii” ne-am obisnuit incet-incet, ajungem chiar sa credem ca nici nu e chiar asa rau pana la urma. O, Doamne, fereste-ne de asa ceva!
M-am regasit insa in starea asta si am plans inaintea lui Dumnezeu. Cred ca vremea noastra are nevoie de oameni care sa rascoleasca lumea prin nebunia propovaduirii crucii lui Hristos (1Cor.1.21). Mi-as dori sa fiu un astfel de om.
“Cutreierati ulitele Ierusalimului,” spunea alta data Dumnezeu poporului Israel prin gura proorocului Ieremia “uitati-va, întrebati şi cautati in piete, daca se gaseste un om, daca este vreunul care să infaptuiasca ce este drept, care sa se tina de adevar, si voi ierta Ierusalimul”. (Ieremia 5.1) Sau alta data in Psalmi “Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.” (Ps14.2) As vrea sa ma vada pe mine...
N-ai vrea si tu? Sa fi omul care se ridica sa stea in spartura cum spunea alta data in Isaia: “Ai tai vor zidi iarasi pe daramaturile de mai inainte, vei ridica din nou temeliile strabune; vei fi numit ,Dregator de sparturi', ,Cel ce drege drumurile, si face tara cu putinta de locuit.'', (Isaia 58.12) N-ai vrea sa faci si tu parte din categoria celor “de care lumea n-a fost vrednica” (Evrei 11.38) si care prin credinta lor, “nadajduind impotriva oricarei nadejdi” au fost gata sa rascoleasca lumea in timpul vietii lor. Nu le-a fost nimic prea greu. Ei stiau ca ”nu este munte prea ‘nalt ca El sa nu-l miste...” O, cat as vrea sa fiu unul dintre ei...
Oare vom fi gata sa mutam muntii de comoditate si de superficialitate care ne stau in fata si cu imaginea carora ne-am obisnuit atat de mult? Vom trece peste starea de “e bine cum e”? Pentru ca nu e bine! S-o recunoastem. “Uitati-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima, si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre. Voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange, in lupta impotriva pacatului.”(Evrei 12.3-4) Si nu numai ca “nu ne-am impotrivit inca pana la sange” dar uneori nici nu ne mai chinuim sa ne impotrivim. Ce sa mai rascolim atunci?
“Uita-te dar cu luare-aminte la El....” vei ramane fara cuvinte in fata Celui ce a rascolit lumea cu un impact vesnic. Si poate ca inainte sa te hotarasti sa rascolesti tu lumea, ar trebui sa-L lasi pe El sa-ti rascoleasca putin viata; adancul ei, obiceiurile, ideile, conceptiile, chiar daca la inceput te va deranja... Dar trebuie sa vrei... sa vrem!
Deci e cineva gata sa rascoleasca lumea si sa proclame “ca este un alt Imparat”?(vs.7) Indiferent de urmari... pana la capat, asa cum am promis odata...
Binecuvantari vesnice,
radu samuel
Unii din ei, si o mare mulţime de Greci tematori de Dumnezeu, si multe femei de frunte au crezut, si au trecut de partea lui Pavel si a lui Sila.
Dar Iudeii care nu crezusera, de pizma, au luat cu ei niste oameni fara capatai din multime, au facut gloata, si au intaratat cetatea. S-au napustit asupra casei lui Iason, si cautau pe Pavel si pe Sila, ca sa-i aduca afară la norod. Fiindca nu i-au gasit, au tarat pe Iason si pe vreo caţiva frati inaintea dregatorilor cetatii, si strigau: "Oamenii acestia, care au rascolit lumea, au venit si aici, si Iason i-a gazduit. Ei toti lucreaza impotriva poruncilor Cezarului, si spun ca este un alt Imparat: Isus."
Faptele apostolilor 17:1-7
Parafrazand ceea ce spunea cineva odata...”Tuturor ne place sa spunem ca, intr-adevar, prin credinta poti muta muntii. Dar majoritatea dintre noi , atunci cand suntem fata in fata cu ei, preferam sa ajungem la concluzia ca muntii nu ne incurca asa de mult, stau bine unde stau deci, nu prea merita efortul...” E o afirmatie care, din pacate caracterizeaza intr-un fel generatia noastra.
Am citit textul de mai sus acum cateva saptamani si am ramas rusinat si trist inaintea lui Dumnezeu. Ne e teama, rusine, greu, sau pur si simplu n-avem chef sa mutam muntii....
Pavel si Sila au ajuns sa fie numiti “oameni care au rascolit lumea”(vs 6). Cum au ajuns cei din vremea lor la acesta concluzie? Ei bine, “a rascoli”, nu e un proces de suprafata, el are de-a face cu profunzimea. Multi iudei traiau o credinta de imagine, nu de adanc. De cele mai multe ori “a rascoli” inseamna a strica o anumita “ordine”, anumite obiceiuri, rutine, tipare. Asta i-a deranjat. Ne amintim de altfel si in vremea Domnului Isus de lucrurile pe care ei puneau accent, desi Dumnezeu astepta altceva de la ei inaintea zeciuielilor din izma si marar. O ascultare mai presus decat o jertfa “a nebunului” adusa cu nebagare de seama. Alteori, “a rascoli” inseamna a deranja, a incomoda. De asta de cele mai multe ori ne ferim sa fim oamenii care rascolesc lumea. N-am vrea sa fim chiar noi cei care ”deranjeaza”. De ce sa fim acuzati ca “lucram impotriva Cezarului”(vs.7) sau sa ni se auda alte astfel de vorbe? Ne e comod unde suntem, cu “muntii” ne-am obisnuit incet-incet, ajungem chiar sa credem ca nici nu e chiar asa rau pana la urma. O, Doamne, fereste-ne de asa ceva!
M-am regasit insa in starea asta si am plans inaintea lui Dumnezeu. Cred ca vremea noastra are nevoie de oameni care sa rascoleasca lumea prin nebunia propovaduirii crucii lui Hristos (1Cor.1.21). Mi-as dori sa fiu un astfel de om.
“Cutreierati ulitele Ierusalimului,” spunea alta data Dumnezeu poporului Israel prin gura proorocului Ieremia “uitati-va, întrebati şi cautati in piete, daca se gaseste un om, daca este vreunul care să infaptuiasca ce este drept, care sa se tina de adevar, si voi ierta Ierusalimul”. (Ieremia 5.1) Sau alta data in Psalmi “Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.” (Ps14.2) As vrea sa ma vada pe mine...
N-ai vrea si tu? Sa fi omul care se ridica sa stea in spartura cum spunea alta data in Isaia: “Ai tai vor zidi iarasi pe daramaturile de mai inainte, vei ridica din nou temeliile strabune; vei fi numit ,Dregator de sparturi', ,Cel ce drege drumurile, si face tara cu putinta de locuit.'', (Isaia 58.12) N-ai vrea sa faci si tu parte din categoria celor “de care lumea n-a fost vrednica” (Evrei 11.38) si care prin credinta lor, “nadajduind impotriva oricarei nadejdi” au fost gata sa rascoleasca lumea in timpul vietii lor. Nu le-a fost nimic prea greu. Ei stiau ca ”nu este munte prea ‘nalt ca El sa nu-l miste...” O, cat as vrea sa fiu unul dintre ei...
Oare vom fi gata sa mutam muntii de comoditate si de superficialitate care ne stau in fata si cu imaginea carora ne-am obisnuit atat de mult? Vom trece peste starea de “e bine cum e”? Pentru ca nu e bine! S-o recunoastem. “Uitati-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine, pentru ca nu cumva sa va pierdeti inima, si sa cadeti de oboseala in sufletele voastre. Voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange, in lupta impotriva pacatului.”(Evrei 12.3-4) Si nu numai ca “nu ne-am impotrivit inca pana la sange” dar uneori nici nu ne mai chinuim sa ne impotrivim. Ce sa mai rascolim atunci?
“Uita-te dar cu luare-aminte la El....” vei ramane fara cuvinte in fata Celui ce a rascolit lumea cu un impact vesnic. Si poate ca inainte sa te hotarasti sa rascolesti tu lumea, ar trebui sa-L lasi pe El sa-ti rascoleasca putin viata; adancul ei, obiceiurile, ideile, conceptiile, chiar daca la inceput te va deranja... Dar trebuie sa vrei... sa vrem!
Deci e cineva gata sa rascoleasca lumea si sa proclame “ca este un alt Imparat”?(vs.7) Indiferent de urmari... pana la capat, asa cum am promis odata...
Binecuvantari vesnice,
radu samuel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu